Referindu-se la situaţia din Franţa, unde revista satirică Charlie Hebdo a fost atacată după ce a publicat caricaturi despre valori musulmane, iudaice şi creştine, Papa Francisc a explicat că oamenii nu au dreptul să ia în derâdere crediţele altora.
„Oamenii nu au dreptul să provoace, nu pot insulta credinţa altora, nu o pot lua în râs. Oamenii nu au doar libertăţi şi drepturi, au şi obligaţia de a spune ce gândesc, pentru binele comun. Utilizarea libertăţii de exprimare este legitimă, dar fără a ofensa. Pentru că, dacă un prieten spune lucruri rele despre mama mea, îi pot da un pumn, este normal. Nu poţi provoca, nu poţi insulta credinţa altora, nu o poţi lua în derâdere”, susţine Suveranul Pontif.
Ministrul francez al justiţiei: În Franţa „se poate caricaturiza orice, inclusiv un profet”
Totodată, Papa Francisc precizează că atentatele în numele religiei sunt o aberaţie.
„Există foarte mulţi oameni care vorbesc de rău alte religii, le iau în derâdere. Aceşti oameni sunt provocatori, (…) dar nu poţi declanşa războaie pentru asta, nu poţi omorî în numele religiei! (…) Este o aberaţie”, a mai spus Papa.
Șaptesprezece persoane și cei trei atacatori au murit în cele trei zile de violențe începute la 7 ianuarie cu un atac la birourile săptămânalului satiric Charlie Hebdo.
Poliția franceză a arestat în noaptea de joi spre vineri 12 persoane suspectate că i-ar fi ajutat pe militanții islamiști care au comis atacurile sângeroase de săptămâna trecută de la Paris.