Rechizitoriul în dosarul lui Adrian Duicu, restituit la DNA. Decizia nu e definitivă

Judecătorii de la Curtea de Apel Bucureşti au decis luni restituirea la DNA a rechizitoriului întocmit de procurori în dosarul în care preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean Mehedinţi, Adrian Duicu, a fost trimis în judecată pentru mai multe infracţiuni de corupţie. Decizia nu este definitivă, informează Agerpres.
Filip Stan
19 ian. 2015, 12:37
Rechizitoriul în dosarul lui Adrian Duicu, restituit la DNA. Decizia nu e definitivă

„În baza art. 346 alin. 3 lit.a C. pr. pen. dispune restituirea cauzei privindu-i pe inculpaţii Duicu Ioan Adrian, Ponea Constantin Ştefan, Popescu Constantin, Borugă Doina, Drăghia Valentina, Feraru Grigoriţa, Popescu Daniela Delia, Rolea Elisabeta Zenovia, Stănoiu Cristian Damian şi Bădin Andrei Dan, trimişi în judecată prin rechizitoriul emis în dosarul nr. 321/P/2013 la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – SCC. Măsura preventivă privindu-i pe inculpaţii Duicu Ioan Adrian, Ponea Constantin şi Popescu Constantin s-a menţinut prin încheierea din data de 09.01.2015. Cu drept de contestaţie în 3 zile de la comunicare conform art. 347 alin.1 C. pr. pen. Pronunţată în cameră de consiliu azi 19.01.2015”, se arată în decizia instanţei.

Art. 346 din Codul de procedură penală prevede: „Judecătorul de cameră preliminară restituie cauza la parchet dacă: a) rechizitoriul este neregulamentar întocmit, iar neregularitatea nu a fost remediată de procuror în termenul prevăzut la art. 345 alin. (3), dacă neregularitatea atrage imposibilitatea stabilirii obiectului sau limitelor judecăţii; b) a exclus toate probele administrate în cursul urmăririi penale; c) procurorul solicită restituirea cauzei, în condiţiile art. 345 alin. (3), ori nu răspunde în termenul prevăzut de aceleaşi dispoziţii”.

Adrian Duicu a fost trimis în judecată în iulie 2014 pentru trafic de influenţă, cumpărare de influenţă, trei infracţiuni de folosire a influenţei şi autorităţii de o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid politic în scopul obţinerii pentru sine de foloase necuvenite, două infracţiuni de dare de mită, pentru permiterea accesului unor persoane neautorizate la informaţii nedestinate publicităţii în scopul obţinerii de foloase necuvenite, pentru primire de foloase necuvenite şi pentru două infracţiuni de efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia.

În acelaşi dosar au fost trimise în judecată mai multe persoane, printre care şi realizatorul TV Andrei Bădin, acuzat de luare de mită.

De asemenea, au fost deferiţi justiţiei Constantin Ştefan Ponea, fost şef al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Mehedinţi; Constantin Popescu, om de afaceri şi preşedintele organizaţiei municipale Orşova a PSD; Valentina Drăghia, administrator al unei societăţi comerciale; Zenovia Elisabeta Rolea, preşedinte al Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Mehedinţi, Grigoriţa Ferarum, consilier principal în cadrul CJAS Mehedinţi, Doina Borugă, manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă Mehedinţi, Daniela Popescu, director executiv în cadrul Consiliului Judeţean Mehedinţi şi preşedinte al Consiliului de Administraţie al Spitalului judeţean de Urgenţă Drobeta Turnu Severin; Cristian Damian Stănoiu, avocat în cadrul Baroului Mehedinţi.

Potrivit unui comunicat al DNA, în perioada martie-iunie 2013, Adrian Duicu a afirmat faţă de Ştefan Ponea, când acesta din urmă era inspector şef al IPJ Mehedinţi, faptul că are influenţă asupra mai multor funcţionari publici (membri ai Guvernului, funcţionari publici din conducerea Ministerului Afacerilor Interne, şeful Inspectoratului General al Poliţiei Române, pe de o parte, şi consilierii locali din cadrul Consiliului local al municipiului Orşova, pe de altă parte).

Totodată, Adrian Duicu i-a promis lui Ştefan Ponea că îşi va folosi această influenţă pentru a-i determina pe funcţionarii publici să facă acte care intră în atribuţiilor lor de serviciu.

În cazul membrilor Guvernului, funcţionarilor publici din conducerea MAI şi a şefului IGPR, Duicu şi-a folosit influenţa să îl menţină temporar pe Ştefan Ponea în funcţia de inspector şef al IPJ Mehedinţi, iar la o dată ulterioară să îl numească într-o funcţie de conducere în cadrul IGPR, respectiv director adjunct al Direcţiei de Ordine Publică, precum şi să numească o persoană din familia acestuia într-o funcţie de conducere în Ministerul Public, arată DNA.

În ceea ce îi priveşte pe membrii Consiliului local al municipiului Orşova, influenţa lui Duicu urma a fi exercitată pentru a-i determina să aprobe scoaterea din domeniul public şi concesionarea către o altă persoană din familia lui Ştefan Ponea, la un preţ „convenabil”, a două suprafeţe de teren (în suprafaţă totală de aproximativ 200 de mp, terenuri situate în centrul municipiului Orşova şi reprezentând acostamentul unei străzi).

În luna august 2013, Andrei Bădin, realizator al unei emisiuni televizate, difuzată de un post de televiziune naţional, a pretins şi primit de la Duicu suma de 5.000 de lei, pentru a nu continua o campanie de presă care-l viza, la acel moment, pe ministrul Mediului, Rovana Plumb.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Cum se calculează, de fapt, numărul personal pentru 2025. La ce să te aștepți în următoarele luni, zodiile care intră în magia banilor
Capital.ro
Călin Georgescu, înlocuit. A căzut cortina, secretul s-a aflat: El recunoaște că e o amenințare
Playtech.ro
Se construiește un Drum Expres pentru București. Șoseaua va avea 4 benzi de circulație, când trebuie să fie gata
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Țara-fantomă care a existat doar 5 zile, unde românii sunt priviți cu suspiciune. „Rusia e sora noastră”
wowbiz.ro
A murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Copiii luminii. Destinul special al celor născuți în Noaptea de Înviere
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Un tânăr a ars de viu și alți doi se zbat între viață și moarte, după ce mașina în care se aflau s-a izbit puternic de un TIR, în Caraș-Severin
Cancan.ro
CAUZA morții Julietei Szönyi. Sora actriței din 'Toate pânzele sus' face dezvăluiri tulburătoare
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Românii datori la ANAF din cauza contului la bancă. Fiscul te obligă să plătești. Trebuie să dai și declarație
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Dragoș Cristescu a murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Ce este interzis în Sâmbătă Mare. Ziua tăcerii și a vegherii
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Am întrebat ChatGPT ce rețetă de cozonac îmi recomandă de Paște. Iată „secretul” cozonacului perfect, potrivit algoritmilor AI