Deputaţii se întorc la serviciu. Plenul Camerei, convocat săptămâna viitoare

Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a decis, marţi, să convoace Comisia juridică, începând de miercuri, pentru a elabora raportul la proiectul legii insolvenţei persoanei fizice. Potrivit lui Valeriu Zgonea, plenul va fi convocat săptămâna viitoare.
Ionela Marcu
20 ian. 2015, 09:17
Deputaţii se întorc la serviciu. Plenul Camerei, convocat săptămâna viitoare

Biroul permanent al Camerei Deputaților a aprobat marți program de lucru pentru Comisia juridică în această săptămână pentru a face un raport la proiectul de lege privind legea insolvenței persoanelor fizice, proiect ce urmează să intre în dezbaterea plenului în sesiune extraordinară.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat, marţi, că plenul urmează să fie convocat în 24 de ore de la momentul finalizării raportului asupra proiectului de lege, săptămâna viitoare.

„S-a discutat foarte mult în media românească despre legea insolvenței persoanelor fizice. Neavând un raport, noi nu putem să convocăm o sesiune extraordinară a Parlamentului. Astăzi (n.r.—marți) am aprobat ca începând cu mâine (n.r.—miercuri) ora 10,00, apoi joi și vineri program de lucru pentru Comisia juridică doar pentru legea insolvenței persoanelor fizice. Săptămâna viitoare, Comisia juridică are 4 zile aprobate de către Biroul permanent pentru a lucra între cele două sesiuni parlamentare, sunt șapte zile pentru a face raport, în funcție de cum fac raportul, a doua zi, în 24 de ore vom convoca o sesiune extraordinară a Parlamentului. Dacă termină luni seara sau marți seara, înseamnă miercuri, dacă termină miercuri înseamnă joi”, a spus președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, la finalul ședinței Biroului permanent al Camerei Deputaților.

Grupul parlamentar al PNL a solicitat Biroului permanent convocarea unei sesiuni parlamentare extraordinare a Camerei Deputaților pentru dezbaterea și adoptarea proiectului de lege privind insolvența persoanelor fizice.

Copreşedintele PNL Alina Gorghiu a anunţat, luni, că PNL cere convocarea în sesiune de urgenţă a Parlamentului pentru adoptarea legii insolvenţei persoanei fizice, arătând că este „singura reglementare” care poate ajuta, în contextul creşterii francului elveţian.

PNL cere convocarea de urgenţă a Parlamentului pentru adoptarea legii insolvenţei persoanei fizice

Liderul PNL a arătat că legea insolvenţei persoanei fizice este singura reglementare care poate pune clientul aflat în incapacitatea de a-şi achita ratele în poziţia de a nu fi executat silit şi de a putea să îşi ducă la capăt contractul încheiat cu banca, lucru benefic pentru ambele părţi.

PNL a susţinut această lege de multă vreme, dar, din păcate, o majoritate parlamentară s-a opus. Legea insolvenţei persoanei fizice oferă clientului, care nu mai poate achita ratele, o soluţie de reeşalonare a ratelor şi poziţia corectă de negociere cu banca, pe baza veniturilor pe care le obţine. Spre deosebire de alte reglementări propuse care nu acţionează retroactiv, aceasta poate fi pusă în aplicare imediat. PNL cere convocarea în sesiune de urgenţă a Parlamentului pentru a adopta această lege atât de necesară în contextul actual”, a anunţat Alina Gorghiu.

DailyBusiness
Cel mai mare producător de carne din România iese din supermarketuri și își deschide propriul magazin. De unde își pot alimenta frigiderele românii
Spynews
Claudia Pătrășcanu s-a tuns singură, acasă. Cum arată acum cântăreața / FOTO
Bzi.ro
Cât costă un tort pentru Paște în cofetăria Gabrielei Cristea: Fanii și-au pus mâinile în cap!
Fanatik.ro
Traseul din România care i-a impresionat pe britanici. Traversează zone spectaculoase și obiective turistice: “M-am hotărât deja să mă întorc”
Capital.ro
L-au demolat pe Călin Georgescu. Verdictul judecătorilor a venit astăzi, 15 aprilie 2025
Playtech.ro
Ce reguli trebuie respectate dacă vrei să îți construiești o terasă sau o anexă în curte
DailyBusiness
România evită recesiunea în 2025, dar stă pe un butoi cu pulbere economic. Adrian Vasilescu (BNR): Trebuie să stăpânim inflația!
Adevarul
Țara care ne poate salva de tarifele lui Trump. Economist: „Are o piață enormă, este o țară în curs de dezvoltare”
wowbiz.ro
Armin Nicoară răspunde declarațiilor făcute de Georgiana Lobonț! Artistul a spus public ce a făcut nașa lui după ce el și Claudia Puican au devenit părinți? Nimeni nu se aștepta la asta
Spynews
Scandal uriaș la Teatrul Metropolis! Celebra Lili Jurcă, obligată să joace pe stradă?! Cum s-a ajuns la această situație
Spynews
Singurele imagini cu casa în care locuiește David Pușcaș: ”V-am primit în haos că aseară am făcut live” / GALERIE FOTO
Evz.ro
Ziua în care România a fost bombardată. S-a dezlănțuit Iadul în mai multe orașe
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Cătălina Ponor s-a transformat dintr-o gimnastă eroină într-o mamă gospodină. La 37 de ani, marea campioană s-a dedicat familiei
kanald.ro
Cine este șoferul microbuzului care a plonjat în Dunăre. Era turc și avea pașaport bulgăresc
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Fumatul interzis definitiv. Noua legislație intră în vigoare pe 1 noiembrie 2025. Se elimină țigările
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Jordan Chiles, rivala Anei Bărbosu, a arătat poate prea mult într-un costum de baie
stirilekanald.ro
Mama Alexandrei, răpusă de durere la priveghi: ”E o sfârșeală în ea, n-am cuvinte”
Cum să prepari cel mai bun drob de miel. Secretele pe care gospodinele trebuie să îl știe
MediaFlux
Vești bune despre tezaurul dacic! Poliția din Olanda face anunțul mult așteptat
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Românii care stau la bloc riscă procese și executări silite dacă nu respectă această regulă