NOUL REGULAMENT ŞCOLAR, SANCŢIUNI pentru elevi. Vezi când sunt EXMATRICULAŢI şi când se scade nota la purtare

NOUL REGULAMENT ŞCOLAR. Regulamentul de organizare şi funcţionare a unităţilor din învăţământul preuniversitar, publicat în Monitorul Oficial, spune că elevii vor fi sancţionaţi în funcţie de gravitatea faptelor sale. Cei care încalcă regulile impuse de Ministerul Educaţiei riscă să primească să primească un avertisment, mustrare scrisă, retragerea temporară sau definitivă a bursei de merit/bani de liceu/bursa profesională, eliminarea de la cursuri pe o perioadă de 3-5 zile, mutarea disciplinară la o clasă paralelă, din aceeaşi unitate de învăţământ sau la o altă unitate de învăţământ, preavizul de exmatriculare sau în cel mai rău caz exmatricularea.
Roxana Gagiu
21 ian. 2015, 11:29
NOUL REGULAMENT ŞCOLAR, SANCŢIUNI pentru elevi. Vezi când sunt EXMATRICULAŢI şi când se scade nota la purtare

NOUL REGULAMENT ŞCOLAR. Regulamentul de organizare şi funcţionare a unităţilor din învăţământul preuniversitar, publicat în Monitorul Oficial, spune că personalului din învăţământul preuniversitar îi este interzis să aplice pedepse corporale, precum şi să agreseze verbal, fizic sau emoţional elevii sau colegii. Dascălii se plâng că documentul stabileşte multe drepturi pentru elevi şi neglijează cadrele didactice. Ei spun că în noul regulamet era nevoie de sancţiuni mult mai aspre pentru elevi.

VEZI AICI: Profesorii, nemulţumiţi şi REVOLTAŢI de NOUL REGULAMENT ŞCOLAR: Sancțiuni mai aspre pentru elevi ar fi trebui

Cu toate astea, Ministerul Educaţiei a pregătit sancţiuni pentru cei care nu respectă regulile. 

Elevii din sistemul de învăţământ de stat, particular şi confesional autorizat/acreditat, care săvârşesc fapte prin care se încalcă dispoziţiile legale în vigoare, inclusiv regulamentele şcolare, vor fi sancţionaţi în funcţie de gravitatea acestora.

Sancţiunile care se pot aplica sunt următoarele:

  • observaţia
  • avertismentul
  • mustrare scrisă;
  • retragerea temporară sau definitivă a bursei de merit/bani de liceu/bursa profesională;
  • eliminarea de la cursuri pe o perioadă de 3-5 zile;
  • mutarea disciplinară la o clasă paralelă, din aceeaşi unitate de învăţământ sau la o altă unitate de învăţământ;
  • preavizul de exmatriculare;
  • exmatricularea.

Cu excepţia observaţiei şi a avertismentului, toate sancţiunile aplicate elevilor sunt comunicate, în scris, părinţilor, tutorilor sau susţinătorilor legali şi elevului major.
 
Observaţia constă în atenţionarea elevului, cu privire la încălcarea regulamentelor în vigoare, ori a normelor de comportament acceptate şi consilierea acestuia astfel încât să dovedească, ulterior, un comportament corespunzător. Elevului i se va atrage totodată atenţia că, în situaţia în care nu îşi schimbă comportamentul, i se va aplica o sancţiune mai severă.

Sancţiunea se aplică de către învăţător/institutor/profesorul pentru învăţământul primar/profesorul diriginte.

  • Avertismentul în faţa clasei şi/sau în faţa consiliului clasei/consiliului profesoral constă în atenţionarea elevului şi sfătuirea acestuia să se poarte în aţa fel încât să dea dovadă că înţeles fapta comisă, atrăgându-i-se totodată atenţia că, dacă nu îşi schimbă comportamentul, i se va aplica o sancţiune mai severă.
  • Sancţiunea se aplică de către învăţător/institutor/profesorul pentru învăţământul primar/profesorul diriginte.

Mustrarea scrisă constă în atenţionarea elevului, în scris, de către învăţător/institutor/profesorul pentru învăţământul primar/profesorul diriginte, cu indicarea faptelor care au determinat aplicarea sancţiunii.

Sancţiunea se stabileşte de către consiliul profesoral, la propunerea consiliului clasei.

Sancţiunea se consemnează în registrul de procese-verbale al consiliului clasei şi într-un raport care va fi prezentat consiliului profesoral de către învăţător/institutor/profesorul pentru învăţământul primar/profesorul diriginte, la sfârşitul semestrului în care a fost aplicată.

Mustrarea scrisă este redactată de învăţător/institutor/profesorul pentru învăţământul primar/profesorul diriginte, este semnată de acesta şi de către director, este înregistrată în registrul de intrări-ieşiri al unităţii de învăţământ; documentul va fi înmânat părinţilor, tutorilor sau susţinătorilor legali, personal, de către diriginţi sub semnătură sau transmis prin poştă, cu confirmare de primire. Sancţiunea se înregistrează în catalogul clasei, precizându-se numărul sub care a fost înregistrată în registrul de intrări-ieşiri al unităţii. Sancţiunea este însoţită de scăderea notei la purtare, respectiv diminuarea calificativului, în învăţământul primar.   

Retragerea temporară sau definitivă a bursei se aplică de către director, la propunerea consiliului clasei, aprobată prin hotărârea consiliului profesoral. Sancţiunea este însoţită de scăderea notei la purtare, respectiv diminuarea calificativului, în învăţământul primar, aprobată de consiliul profesoral al unităţii de învăţământ.

Eliminarea de la cursuri pe o perioadă de 3-5 zile constă în înlocuirea activităţii obişnuite a elevului, pentru perioada aplicării sancţiunii, cu un alt tip de activitate desfăşurată, de regulă, în cadrul unităţii de învăţământ, în sala de lectură, în biblioteca şcolii etc. Activitatea pe care o desfăşoară elevul este stabilită de către director, la propunerea consiliului clasei şi se realizează în conformitate cu prevederile prezentului Regulament şi ale Regulamentului de organizare şi funcţionare al unităţii de învăţământ. Sancţiunea este însoţită de obligaţia desfăşurării de activităţi în folosul comunităţii şcolare.   

Mutarea disciplinară la o clasă paralelă, în aceeaşi unitate de învăţământ sau la o altă unitate de învăţământ, se propune de către consiliul clasei, se aprobă de către consiliul profesoral şi se aplică prin înmânarea, în scris şi sub semnătură, a sancţiunii, de către învăţător/institutor/profesorul pentru învăţământul primar/profesorul diriginte/director, părintelui, tutorelui sau susţinătorului legal al elevului minor sau elevului, dacă acesta a împlinit 18 ani. Sancţiunea se consemnează în catalogul clasei şi în registrul matricol. Sancţiunea este însoţită de scăderea notei la purtare, aprobată de consiliul profesoral al unităţii de învăţământ la care finalizează cursurile semestrului din anul şcolar respectiv. Sancţiunea nu se aplică în învăţământul primar.

Preavizul de exmatriculare se întocmeşte de către profesorul diriginte, pentru elevii care absentează nejustificat 20 de ore la diferite discipline de studiu sau 15% din totalul orelor de la o singură disciplină/modul, cumulate pe un an şcolar, se semnează de către acesta şi de director şi se înmânează şi sub semnătură, părintelui, tutorelui sau susţinătorului legal sau elevului, dacă acesta a împlinit 18 ani.

Sancţiunea nu se aplică elevilor din învăţământul obligatoriu. Sancţiunea se consemnează în registrul de evidenţă a elevilor şi în catalogul clasei şi se menţionează în raportul consiliului clasei la sfârşit de semestru sau de an şcolar. Sancţiunea este însoţită de scăderea notei la purtare, aprobată de consiliul profesoral al unităţii de învăţământ.

Exmatricularea constă în eliminarea elevului din unitatea de învăţământ în care acesta a fost înscris, până la sfârşitul anului şcolar.

Exmatricularea poate fi:

  • exmatriculare cu drept de reînscriere, în anul următor, în aceeaşi unitate de învăţământ şi în acelaşi an de studiu;
  • exmatriculare fără drept de reînscriere în aceeaşi unitate de învăţământ;
  • exmatriculare din toate unităţile de învăţământ, fără drept de reînscriere, pentru o perioadă de timp.

Sancţiunea nu se aplică elevilor din învăţământul obligatoriu.
   
Elevii exmatriculaţi din unităţile de învăţământ – liceal şi postliceal – din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională, pentru motive imputabile, se pot transfera, în anul şcolar următor, într-o unitate de învăţământ din reţeaua Ministerul Educaţiei Naţionale, cu respectarea prevederilor prezentului regulament şi a regulamentelor specifice din unităţile de învăţământ din care au fost exmatriculaţi.

Exmatricularea cu drept de reînscriere în anul următor în aceeaşi unitate de învăţământ şi în acelaşi an de studiu, se aplică elevilor din ciclul superior al liceului şi din învăţământul postliceal, pentru abateri grave, prevăzute de prezentul Regulament sau de Regulamentul de organizare şi funcţionare al unităţii de învăţământ sau apreciate ca atare de către consiliul profesoral al unităţii de învăţământ.

Sancţiunea se aplică şi pentru un număr de cel puţin 40 de absenţe nejustificate din totalul orelor de studiu sau cel puţin 30% din totalul orelor la o singură disciplină de studiu/modul, cumulate pe un an şcolar.

Sancţiunea se aprobă în consiliul profesoral la propunerea consiliului clasei. Dacă abaterea constă în absenţe nemotivate, sancţiunea exmatriculării se poate aplica numai dacă, anterior, a fost aplicată sancţiunea preavizului de exmatriculare. Sancţiunea se consemnează în registrul de procese-verbale al consiliului profesoral, în catalogul clasei, în registrul de evidenţă a elevilor şi în registrul matricol. Sancţiunea se comunică, de către directorul unităţii de învăţământ, în scris şi sub semnătură, părintelui, tutorelui sau susţinătorului legal sau chiar elevului, dacă acesta a împlinit 18 ani şi este însoţită de scăderea notei la purtare, aprobată de consiliul profesoral al unităţii de învăţământ.

Exmatricularea fără drept de reînscriere în aceeaşi unitate de învăţământ se aplică elevilor din ciclul superior al liceului şi din învăţământul postliceal, pentru abateri deosebit de grave, apreciate ca atare de către consiliul profesoral.

Aplicarea sancţiunii se aprobă de către consiliul profesoral, la propunerea consiliului clasei. Sancţiunea se consemnează în registrul de procese-verbale al consiliului profesoral, în catalogul clasei, în registrul de evidenţă a elevilor şi în registrul matricol. Sancţiunea se comunică de către director, în scris şi sub semnătură, părintelui, tutorelui sau susţinătorului legal şi chiar elevului, dacă acesta a împlinit 18 ani. Sancţiunea este însoţită de scăderea notei la purtare, aprobată de consiliul profesoral al unităţii de învăţământ.

Exmatricularea din toate unităţile de învăţământ, fără drept de reînscriere pentru o perioadă de 3-5 ani, se aplică elevilor din ciclul superior al liceului şi din învăţământul postliceal, pentru abateri deosebit de grave, apreciate ca atare de către consiliul profesoral.

Sancţiunea se aplică prin ordin al ministrului educaţiei naţionale, prin care se stabileşte şi durata pentru care se aplică această sancţiune. În acest sens, directorul unităţii de învăţământ transmite Ministerului Educaţiei Naţionale, propunerea motivată a consiliului profesoral privind aplicarea acestei sancţiuni, împreună cu actele sau orice alte probe din care să rezulte abaterile deosebit de grave săvârşite de elevul propus spre sancţionare. Sancţiunea se consemnează în registrul de procese-verbale al consiliului profesoral, în catalogul clasei şi în registrul matricol. Sancţiunea se comunică, de către Ministerul Educaţiei Naţionale, în scris şi sub semnătură, părintelui, tutorelui sau susţinătorului legal şi elevului, dacă acesta a împlinit 18 ani.

Noul regulament şcolar aduce VEŞTI BUNE: Vezi ce pot face elevii dacă nu le convin notele de la evaluări

SANCŢIUNI pentru ELEVII DIN ÎNVĂŢĂMÂNTUL SECUNDAR

Pentru elevii din învăţământul secundar, la fiecare 10 absenţe nejustificate pe semestru din totalul orelor de studiu sau la 10% absenţe nejustificate din numărul de ore pe semestru la o disciplină/modul, nota la purtare se scade cu câte un punct.

Elevii care au media la purtare mai mică decât 9 în anul şcolar anterior, nu pot fi admişi în unităţile de învăţământ cu profil militar, confesional şi pedagogic.

Elevii care se fac vinovaţi de sustragerea/deteriorarea/distrugerea bunurilor unităţii de învăţământ sunt obligaţi, personal sau prin părinţii, tutorii sau susţinătorii legali să acopere, în temeiul răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie sau al răspunderii pentru fapta minorului, toate cheltuielile ocazionate de lucrările necesare reparaţiilor sau, după caz, să restituie bunurile sau să suporte toate cheltuielile pentru înlocuirea bunurilor deteriorate/sustrase.

În cazul în care vinovatul nu se cunoaşte, răspunderea materială devine colectivă, revenind întregii clase/claselor.

În cazul deteriorării/distrugerii manualelor şcolare primite gratuit, elevii vinovaţi înlocuiesc manualul cu un exemplar nou, corespunzător disciplinei/modulului, anului de studiu şi tipului de manual. În caz contrar, elevii vor achita de cinci ori contravaloarea manualelor respective.

Pentru faptele prevăzute la alin. (1) şi (3), elevii pot fi sancţionaţi, în conformitate cu dispoziţiile art. 143 din prezentul regulament.

Contestarea sancţiunilor, cu excepţia exmatriculării din toate unităţile de învăţământ, se adresează, de către părinte, tutore sau susţinător legal/elevul major, în scris, consiliului de administraţie al unităţii de învăţământ, în termen de 5 zile calendaristice de la comunicarea sancţiunii. Exmatricularea din toate unităţile de învăţământ poate fi contestată, în scris, la Ministerul Educaţiei Naţionale, în termen de 5 zile calendaristice de la comunicarea sancţiunii.

Contestaţia se soluţionează în termen de 30 de zile de la depunerea acesteia. Hotărârea de soluţionare a contestaţiei este definitivă şi poate fi atacată la instanţa de contencios administrativ competentă.

Citeşte şi ELEVII nu au voie să protesteze. Vezi ce spune NOUL REGULAMENT şcolar despre sancţiuni

Noul regulament şcolar INTERZICE PROFESORILOR să-şi agreseze elevii. Vezi ce schimbări s-au făcut

DailyBusiness
România evită recesiunea în 2025, dar stă pe un butoi cu pulbere economic. Adrian Vasilescu (BNR): Trebuie să stăpânim inflația!
Spynews
Mutare neașteptată în scandalul dintre urmăritul internațional Horațiu Potra și fosta soție / Miza: averea de milioane!
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Singurul animal care vede mai multe culori decât omul. E o creatură bizară, dar care este și foarte inteligentă
Capital.ro
Lumea a pierdut cel mai iubit actor. Ne-a sfâșiat trecerea sa în neființă: Nu eram pregătit să mor
Playtech.ro
Cum poţi obţine sute de lei în plus la pensie, înainte de Paşte. Tot mai mulţi pensionari procedează aşa
DailyBusiness
Revoltă la ANL: Angajații acuză sabotaj guvernamental și cer stoparea reorganizării care lasă zeci de oameni pe drumuri!
Adevarul
Americanii se pregătesc pentru momentul în care haosul va cuprinde lumea
wowbiz.ro
Gică Hagi, în doliu! A făcut anunțul trist în urmă cu puțin timp
Spynews
Documente-bombă! Cum a încercat Honorius Prigoană să-și execute tatăl mort! Un singur detaliu i-a scăpat
Spynews
Când urmează să nască soția lui Adrian Velea. Prezentatorul de la Acces Direct și partenera lui vor deveni părinți de băiețel
Evz.ro
A început mega-proiectul de 3,5 miliarde de euro. Ceaușescu l-a refuzat în 1972
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. O femeie e motivul pentru care fiii lui David Beckham nu-şi mai vorbesc
kanald.ro
Șapte polițiști au fost răniți și mai multe vehicule au fost distruse într-o urmărire cu final dramatic pe A1, în Marea Britanie
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Taxa care dispare din România. Proprietarii de terenuri nu o mai plătesc. Legea a intrat în vigoare
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă gimnastă din lume, care a făcut o avere impresionantă, a luat decizia să se retragă. Cum va arăta viața ei
stirilekanald.ro
Detalii terifiante din vila în care românca Andreea Mottram a fost ucisă de fiica adoptată. Ce a găsit soțul româncei: În jurnal scria negru pe alb cât își detesta mama
Furtună POLARĂ în România, înainte de FLORII! Este URGIE în România!
MediaFlux
Vremea de Paște 2025: Cum va fi în noaptea de Înviere și ce anunță prognoza pentru următoarele patru săptămâni
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
A fost lăsată de izbeliște Elena Lasconi de susținătorul din umbră?