Profesorii, nemulţumiţi şi REVOLTAŢI de NOUL REGULAMENT ŞCOLAR: Ar trebui sancţiuni mai aspre pentru elevi

NOUL REGULAMENT ŞCOLAR. Regulamentul de organizare şi funcţionare a unităţilor din învăţământul preuniversitar, publicat în Monitorul Oficial, spune că personalului din învăţământul preuniversitar îi este interzis să aplice pedepse corporale, precum şi să agreseze verbal, fizic sau emoţional elevii sau colegii. De asemenea, noul regulament dă voie elevilor să conteste note. Dascălii se plâng că documentul stabileşte multe drepturi pentru elevi şi neglijează cadrele didactice.
Roxana Gagiu
20 ian. 2015, 11:35
Profesorii, nemulţumiţi şi REVOLTAŢI de NOUL REGULAMENT ŞCOLAR: Ar trebui sancţiuni mai aspre pentru elevi

NOUL REGULAMENT ŞCOLAR. Ministerul Educaţiei Naţionale a elaborat un nou regulament şcolar. Personalul din învăţământ trebuie să aibă o ţinută morală demnă, în concordanţă cu valorile educaţionale pe care le transmite elevilor şi un comportament responsabil.

Personalului din învăţământ îi este interzis să desfăşoare acţiuni de natură să afecteze imaginea publică a elevului, viaţa intimă, privată şi familială a acestuia. Cadrului didactic îi este interzis să aplice pedepse corporale, precum şi să agreseze verbal sau fizic elevii şi/sau colegii.

„Câteva sancțiuni mai aspre pentru elevi ca să nu le dea libertatea de a ataca un profesor, atât verbal cât și fizic, ar fi trebuit luate”, a spus Constantin Huica, profesor, lider de sindicat.

De asemenea, se interzice personalului didactic să condiţioneze evaluarea elevilor sau calitatea prestaţiei didactice la clasă de obţinerea oricărui tip de avantaje de la elevi sau de la părinţii/aparţinătorii/reprezentanţii legali ai acestora.

Noul regulament şcolar INTERZICE PROFESORILOR să-şi agreseze elevii. Vezi ce schimbări s-au făcut

Potrivit noului regulament, sunt interzise activităţile care încalcă normele de moralitate şi orice activităţi care pot pune în pericol sănătatea şi integritatea fizică sau psihică a copiilor şi a tinerilor, respectiv a personalului didactic, didactic auxiliar şi nedidactic, precum şi activităţile de natură politică şi prozelitismul religios.

Noul regulament şcolar abia intrat în vigoare nemulţumeşte teribil profesorii şi directorii de şcoli. Dascălii nu au voie nici să ridice tonul la elevi şi spun că se simt fără apărare în faţa adolescenţilor violenţi.

Potrivit digi24.ro, dascălii se plâng că documentul stabileşte multe drepturi pentru elevi şi neglijează cadrele didactice.

Liderii de sindicat din Educaţie au anunţat că vor trimite Ministerului propuneri pentru modificarea regulamentului preuniversitar, pentru ca acesta să cuprindă drepturi şi pentru profesori.

Noul regulament şcolar aduce VEŞTI BUNE: Vezi ce pot face elevii dacă nu le convin notele de la evaluări

Personalul din învăţământul preuniversitar are obligaţia să sesizeze, după caz, instituţiile publice de asistenţă socială sau educaţională specializată, direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului în legătură cu orice încălcări ale drepturilor copilului/elevului, inclusiv în legătură cu aspecte care îi afectează demnitatea, integritatea fizică şi psihică.

Ministerul Educaţiei Naţionale interzice profesorilor să ceară şi să primească bani, cadouri sau servicii, să colecteze fonduri de la elevi sau părinţii acestora pentru protocol în cazul examenelor, evaluărilor, olimpiadelor sau altor concursuri şcolare, dar şi să facă meditaţii cu propriii elevi.

DailyBusiness
Lovitură de proporții în Europa! Pașapoartele care dispar definitiv. UE le-a declarat ilegale
Spynews
Lele, spulberat de Poliție / Dovada că artistul a ascuns adevărul în scandalul cu Andra Voloș
Bzi.ro
Avertismentul nutriționiștilor privind pufuleții din dieta Mihaelei Rădulescu! „Evitați cât puteți pufuleții cu arome!“
Fanatik.ro
Animalul care merge la export. Carnea lui ajunge într-o țară unde aproape că nu se consumă deloc
Capital.ro
Datorie la ANAF dacă ai acești bani în bancă. Se trimite declarație și suma de plată până la 26 mai
Playtech.ro
Meteorologii EaseWeather anunță o vară neobișnuită. Canicula vine mai devreme vara aceasta. Ce temperaturi vor fi în iunie și iulie
DailyBusiness
Peste 223.000 de români ar vrea să muncească, dar sunt blocați!
Adevarul
Codurile secrete de pe TikTok ale principalilor candidați la prezidențiale. Cum sunt manipulați algoritmii prezidențiabililor
wowbiz.ro
Vestea care a șocat internetul! Vedeta a fost găsită moartă înainte de ziua ei. Ce s-a întâmplat cu ea?
Spynews
Cătălin Moroșanu, mesaj de susținere pentru Mihai Leu. Fostul campion e internat la Spitalul Fundeni, după ce a fost operat / FOTO
Spynews
Cât costă o porție de mici cu muștar și pâine de 1 Mai, în funcție de locul unde îi mănânci. Prețurile variază de la piață la restaurant
Evz.ro
Drum drept spre pace. Ucraina și SUA au semnat acordul pe minerale
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
kanald.ro
Destin frânt pe calea ferată! Doi soți din Timiș au murit după ce mașina li s-a oprit pe șine
Cancan.ro
Vești de ULTIMA ORĂ despre Mihai Leu, din spital. A fost detubat și...
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Permisul auto care NU se mai poate schimba. Legea din România o interzice, degeaba depui cerere
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
De ce a pozat Corina Ungureanu într-o revistă pentru bărbați
stirilekanald.ro
A fost ucis de fostul cumnat, pe care l-a ajutat să-și repare casa. Cuprins de aburii alcoolului, agresorul l-a înjunghiat fără milă: „Era în casă jos, plin de sânge”
Importanța mentoratului în lansarea unei cariere cât mai devreme posibil
MediaFlux
Atenție, șoferi! Camerele inteligente din trafic sunt capabile să detecteze dacă vorbești la telefon. Amenda vine direct acasă
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Ministerul Educației retrage sute de diplome ale elevilor olimpici