Operația a durat opt ore, a decurs bine și a fost efectuată de prof. dr. Ghali Ghali din Louisiana (SUA), Daniel Petrișor din Oregon (SUA) și de medicul Mihai Dorobanțu de la Spitalul Sfânta Maria, potrivit Agerpres.
„Este o premieră medicală europeană. Fetița avea două luni. Se afla în secție de aproape două luni de zile. Nu aveam nicio soluție prin zona aceasta a Europei. Am mai avut un astfel de caz în urmă cu patru ani și a fost foarte greu să găsim soluție în Europa. Copilul avea o tumoră masivă la mandibulă. Traheea era foarte afectată, contorsionată, era împinsă de tumoră anterior lateral. Doctorii Ghali și Petrișor au venit duminică, au văzut copilul la noi în reanimare și luni a început operația, care a durat de la 12,00 la 20,00. Practic era o tumoră de gât care avea aproape un kilogram. Cuprindea toată zona gâtului, era în spatele traheii, erau afectate esofagul, vasele gâtului, glande, glanda tiroidă, nervi, baza limbii era foarte afectată. Operația a decurs bine. Avem speranțe ca fetița să aibă o viață normală, deja așteptăm acum ca în zona gâtului să crească țesutul. A fost și o reconstrucție. Cei doi chirurgi din SUA au spus că după 6-8 zile o să arate bine acolo în zona gâtului, o să ia suport de hormoni tiroidieni pentru că o parte din tiroidă, cuprinsă în tumoră, a fost rezecată. Carotidele externe erau în tumoră„, a explicat medicul Cătălin Cîrstoveanu, șeful Secției de terapie intensivă nou-născuți de la Marie Curie.
Acesta a spus că în zilele următoare se așteaptă rezultatele examenului anatomo-patologic pentru a se vedea ce fel de tumoră este. „O să vedem ce fel de tumoră este. Părerea dânșilor este că e o tumoră vasculară agresivă. O să vedem ce spune anatomia patologică în câteva zile. Era extrem de agresivă tumora prin dimensiune și prin ce organe cuprindea„, a adăugat medicul.
Cîrstoveanu a menționat că a cerut părerea specialiștilor din Europa, însă aceștia „s-au speriat” de tumori mult mai mici față de cazul operat luni la Spitalul Marie Curie.
„În Europa nu aveam nicio șansă. Eu nu cred că cineva făcea așa ceva în Europa. Bazându-mă pe experiența trecută, eu cred că nu. Am luat toți specialiștii în buco-maxilo-facial din Europa și dânșii s-au speriat de o tumoră mult mai mică pe care am avut-o în trecut„, a spus medicul.
El a menționat că cei doi medici chirurgi din SUA au apreciat facilitățile spitalului. „Cei doi chirurgi au văzut că avem facilități foarte bune aici la spital. Dânșii au mare experiență, în sensul că operează și în Turcia, India și alte țări„, a arătat medicul Cătălin Cîrstoveanu.
CITEŞTE ŞI: Chirurgii de la Spitalul „Marie Curie” au folosit cea mai nouă descoperire în tratamentul scoliozei