KLAUS IOHANNIS a mai primit o epistolă:
„Stimate domnule Preşedinte Klaus Iohannis, Am admirat, în timpul campaniei electorale , discursul dumneavoastră ferm şi inteligent despre o viziune asupra viitorului celor două ţări cu populaţie românească; acest discurs îmi arată un om hotărât să joace la masa istoriei jocul cel mare al ţării sale şi- surprinzător pentru mulţi- era clar că înţelegeţi realitatea şi mai ales miza momentului în Basarabia.
A urmat , două săptămâni după entuziasmanta alegere a dumneavoastră în funcţia de preşedinte, vizita “de partid” de la Chişinău când v-aţi oferit imensul capital politic pe care îl aveaţi atunci că ofrandă pe altarul meschin al unei foste mari speranţe de la Chişinău, un om care a irosit inclusiv “împrumutul de credibilitate” din partea dumneavoastră. Am pus acest episod în seama unei stângăcii inevitabile la început de mandat , mai ales că nu păreaţi a avea o echipă în spate sau imaginea acelei echipe era cam difuză atunci.
Am ajuns , acum , într-un moment în care nu mai este loc de stângăcii, de improvizaţii, de nehotărâri sau de greşeli. La Chişinău se joacă un act crucial: echipa „proeuropeana„(PLDM şi PD) slăvita în articole, lozinci şi clipuri video este pe cale să se predea -sau să îmbrăţişeze ,în funcţie de cinismul punctului de vedere- hidrei comuniste, bătrâna cârpa kaghebista (de data aceasta la propriu), PCRM.
Este vremea să aflaţi, domnule Preşedinte pe care cu sufletul, nu cu raţiunea v-am votat, câteva chestiuni esenţiale:
– Drăcuşorul cu miros de petrol romanesc vrea să batjocorească miza românească majoră din Basarabia prin predarea aşa-numitelor partide pro-europene pe care le controlează, direct sau prin dosarele procurorilor personali, unei oculte mafiote locale , cu unicul scop al acaparării şi perpetuării puterii absolute ;
– Alţi drăcuşori, mai mici şi mai cameleonici, se ascund prin birourile de la Bucureşti şi inventează pretexte pentru propria incompetent, în scopul justificării predării romanilor din Basarabia unui viitor de tip central-asiatic în schimbul liniştii birocratice perpetue în vieţile şi aşa anoste ale acestor infim de mici Titulesti;
– România, domnule Preşedinte, nu joacă la Chişinău în aceeaşi ligă cu Bulgaria, Ungaria sau Polonia; acolo jocul nostru transcede chiar şi cadrul iniţiativelor germane. Acolo este România şi restul lumii;
A sosit primul moment în mandatul dumenavoastra în care trebuie să manifestaţi puterea şi determinarea pentru care v-am votat; e timpul, domnule Preşedinte, să daţi uşor cu rigla peste degeţelele durdulii ale consilierilor şi birocraţilor cu cravate roşii şi să vă arătaţi stătură de bărbat de stat pe care v-am bănuit-o; e timpul, domnule Preşedinte , să vă încruntaţi la drăcuşorii de peste Prut şi să le transmiteţi cu voce fermă că România nu va accepta să cautioneze din nou dublul limbaj şi nu va sprijini niciodată ambivalenta perversă , de neacceptat în lumea euroatlantică; nu poţi să creezi majorităţi electorale în ideea integrării europene şi apoi să le transformi în majorităţi parlamentare şmechereşti împreună cu papasa Voronin!
Nu vă lăsaţi păcălit, domnule Preşedinte , de mediocritatea unor suficienţi blazaţi: majoritate cu comuniştii nu o cere nici Germania, nici SUA, nici Europa ,ci interesul de afaceri şi oligarchic al micului drăcuşor.
Să ştiţi, domnule Preşedinte ca , dacă aş fi crezut că trebuie să cautionam o majoritate la Chişinău cu partidul lui Voronin nu aveam nevoie să vă votez pe dumneavoastră; acest „obiectiv„ ar fi fost bifat şi de către Victor Ponta şi corlatenii domniei sale.
Vă rog, domnule Preşedinte, redaţi demnitatea acestei ţări, faceţi-o să joace la scara istoriei jocul corect, fără a apela la arbitri imaginari; nu ne mai expuneţi încă o dată ruşinii de a ne vedea preşedintele în cramele moldoveneşti cu bătrânul miliţian Voronin; nu vă uitaţi, domnule Preşedinte, măcar pentru un moment, în ochii imobili ai birocraţilor încremeniţi în proiect ci uitaţi-vă în ochii celor un milion de moldoveni cu cetăţenie romanesca şi nu le înşelaţi uriaşele aşteptări; aveţi curaj, aveţi încredere în dumneavoastră şi în ţara de 20 de milioane de oameni din spatele dumenavoastra , domnule Preşedinte şi cereţi încetarea mascaradei cu majoritatea PLDM-PDM-PCRM şi veţi vedea că România contează şi este ascultată: cei trei Vladimiri nu vor cuteza să vă înfrunte şi să sfideze în continuare milioane de oameni; aveţi curaj şi veţi intra în istorie, alături de marii noştri regi Carol I şi Ferdinand!
Cine este Petrişor Peiu
Petrişor Gabriel Peiu, 46 ani, este doctor al Universităţii Politehnica din Bucureşti (1996), şef de lucrări la aceeaşi instituţie; a fost consilier al Primului Ministru Radu Vasile (1998-1999) şi al Primului Ministru Adrian Năstase (2001-2002), subsecretar de stat pentru politici economice (2002-2003) şi vicepreşedinte al Agenţiei pentru Investiţii Străine (2003-2004); preşedinte al Sidex Galaţi (1999-2000) şi administrator al Romtelecom (1997-2000), Omniasig (1999-2001) şi Electroputere (2004-2005). În prezent este consultant în afaceri pentru mai multe companii străine.