Începe procesul din Franţa al lui Carlos Şacalul

Începând de luni şi până la 16 decembrie, Ilich Ramirez Sanchez va compărea în faţa unei Curţi cu juri specializate în judecarea "actelor de terorism" şi formată din şapte magistraţi profesionişti. Apărarea sa contestă competenţa Curţii, calificând acest proces drept o "punere în scenă artificială, destinată să înşele opinia publică".
Romania TV
07 nov. 2011, 08:22
Începe procesul din Franţa al lui Carlos Şacalul

Carlos, în vârstă de 62 de ani, pe numele său real Ilich Ramirez Sanchez şi supranumit „Şacalul”, va compărea începând de luni în faţa unei Curţi cu juri speciale din Paris pentru patru atentate soldate cu 11 morţi şi aproape 150 de răniţi, comise în Franţa în urmă cu 30 de ani.

Într-un interviu publicat duminică la Caracas, Carlos a revendicat pentru prima dată peste 100 de atacuri care s-au soldat cu 1.500 până la 2.000 de morţi.

Arestat în Sudan în august 1994, acest cetăţean venezuelan nu a părăsit de atunci închisorile franţuzeşti. Declarat vinovat în 1997 la încheierea unui prim proces pentru uciderea, în 1975 la Paris, a trei bărbaţi, dintre care doi poliţişti, el a fost deja condamnat la închisoare pe viaţă.

Deţinut în închisoarea pariziană Santé, el a acordat în ultimele săptămâni două interviuri care i-au adus transferarea lui la izolare. După o grevă a foamei de zece zile, Administraţia penitenciarelor i-a permis să revină în celulă.

Începând de luni şi până la 16 decembrie, Ilich Ramirez Sanchez va compărea în faţa unei Curţi cu juri specializate în judecarea „actelor de terorism” şi formată din şapte magistraţi profesionişti. Apărarea sa contestă competenţa Curţii, calificând acest proces drept o „punere în scenă artificială, destinată să înşele opinia publică”.

El este acuzat de complicitate în patru atentate. Potrivit acuzării, mobilul acestei campanii care ar fi fost orchestrată de Carlos a fost obţinerea eliberării partenerei sale germane Magdalena Kopp şi a elveţianului Bruno Bréguet, amândoi membri ai grupului său.

Kopp şi Bréguet au fost arestaţi la Paris în februarie 1982, având asupra lor arme şi explozibil. Câteva zile mai târziu, o scrisoare din partea ministrului de Interne cerea eliberarea lor în „termen de 30 de zile”, un ultimatum însoţit de „ameninţări de război” împotriva Franţei. Amprentele lui Carlos au fost identificate pe document.

După o lună, la 29 martie 1982, o bombă exploda într-un tren Paris-Toulouse provocând moartea a cinci persoane şi rănirea altor 28.

În ziua în care a debutat procesul lui Kopp şi Bréguet, la 22 aprilie, a explodat o maşină-capcană în faţa sediului revistei Al Watan Al Arabi, pe strada Marbeuf din Paris, provocând moartea unei persoane şi rănirea altor 66.

Celelalte două atentate comise la 31 decembrie 1983 în gara Saint-Charles din Marsilia (doi morţi şi 33 de răniţi) şi împotriva unui TGV Marsilia-Paris la Tain-L’Hermitage (trei morţi şi 12 răniţi) au fost comise în timp ce cei doi „tovarăşi” îşi ispăşeau condamnarea de patru şi cinci ani de închisoare.

Trei membri ai organizaţiei sale revoluţionare vor fi judecaţi în acelaşi timp cu Carlos pentru unele atentate, dar ei nu vor fi prezenţi în banca acuzaţilor.

Johannes Weinrich, fostul om de încredere al lui Carlos, este deţinut în Germania pentru alte fapte, Christa Frohlich, deţinută o perioadă în Franţa, a fugit în Germania, în timp ce palestinianul Ali Kamal Al Issawi este căutat în continuare.

 

DailyBusiness
Românii mai scot bani din buzunar! Va intra în vigoare pe 1 ianuarie 2025
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Animalul din România pentru care iordanienii sunt în stare să plătească oricât. Au cumpărat vapoare întregi și acum vor să ia direct de la fermieri ca să fie siguri că prind marfă de calitate
Capital.ro
Cel mai iubit actor a murit. Drum lin, maestre! A cucerit generații la rând
Playtech.ro
Dezvăluiri tulburătoare despre ultimele zile ale lui Gabriel Cotabiță. Familia l-a internat în mare secret, prietenii nu mai știau nimic de el
DailyBusiness
România și Bulgaria, controale la granițele terestre încă 6 luni după aderare!
Adevarul
Detaliul interesant care a fost găsit în Dnipro, la locul prăbușirii rachetei balistice rusești. Tehnologia învechită pe care o folosește armata lui Putin
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Cum l-a umilit Mihai Bendeac pe Gabriel Cotabiță. L-au ajuns regretele
Ego.ro
Bendeac a șocat toată țara după moartea lui Cotabiță! De ce nu a vrut să se împace cu el
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că nu îl mai…
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
România a pierdut cea mai mare actriță. Nu o vom uita niciodată! A fost unică
StirileBZI
Crește valoarea tichetelor de masă! Cine va primi mai mulți bani
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
substantial.ro
Atacurile rusești au avariat infrastructura portuară ucraineană și nave comerciale
MediaFlux
ULTIMELE IMAGINI cu GABRIEL COTABIȚĂ! Era de NERECUNOSCUT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Captură neobișnuită: Poliția olandeză a descoperit un pitic de grădină din… MDMA,o substanță cunoscută și sub numele de ecstasy