Traversarea neregulamentară reprezintă una din principalele cauze ale mortalităţii pe şoselele din România. Deşi îi văd din timp pe cei care traversează neregulamentar, şoferii nu au, uneori, timp fizic astfel încât să oprească autoturismul. În unele cazuri, la viteze mari, maşina se opreşte abia după zeci de metri.
„În clipa în care un pieton iese în faţa unei maşini, până ce şoferul începe să frâneze trece un timp, situaţie în care acea maşină merge în continuare cu aceeaşi viteză. De regulă, timpul în care un şofer reacţionează la ceea ce vede în faţa lui şi ia o măsură pentru a face o manevră, indiferent dacă este vorba despre viraj sau frânare, poate să fie cel mai redus de la 0,4 secunde până la 3 secunde. Al doilea lucru foarte important este starea tehnică a maşinii, care înseamnă eficacitatea sistemului de frânare, pentru că de această dată, în momentul în care şoferul a început să frâneze, până când atinge forţa maximă de frânare, sistemul de frânare trebuie să se încarce. Acest fapt poate dura de la 0,2 la 0,6 secunde. Şi aici intervine un spaţiu în care maşina se deplasează fără să apară vreo urmă de frânare.
Abia după acest timp maşina începe să frâneze. O maşină care circulă cu 40 km/h va opri în aproximativ 9 metri, pe asfalt normal. La 60 km/h, distanţa va fi de până la 26 metri. La 100 km/h, distanţa de frânare poate depăşi 70 metri”, explică Petru Orhei, expert auto, pentru cugetliber.ro.
Frâna este soluţia… doar în unele situaţii!
În situaţia în care vă apare un pieton în faţă, experţii spun că cel mai bine este să frânezi şi să te îndrepţi înspre direcţia de unde vine pietonul.
„Cel mai bine ar fi, în situaţii de genul acesta, să frânezi până la o anumită limită, iar apoi să-l ocoleşti prin spate. Este cel mai bine să frânezi şi apoi să virezi în dreapta, dacă pietonul vine din dreapta. Dacă pietonul vine din stânga, este riscant să virezi în stânga lui, pentru că poţi intra pe contrasens, însă totul ţine de reacţia de moment şi poţi observa exact ce va face pietonul, poţi anticipa. Dacă ajungi pe contrasens ca urmare a unei erori de conducere, a unei neatenţii în primul rând trebuie să frânezi, pentru a diminua un eventual impact. În rest depinde foarte mult de situaţie şi de şofer”, precizează expertul.
De aceea, uneori e mai bine, dacă intri pe contrasens, să tragi stânga maxim şi să ieşi de pe carosabil decât să ai un impact frontal cu autoturismul care vine din contrasens. În plus, spun experţii, este foarte important să nu te uiţi înspre maşina care vine în faţa ta, ci să fii atent la drum şi să încerci să redresezi maşina.
Pe de altă parte, frâna nu te ajută deloc, ba chiar produce probleme în momentul în care derapezi cu maşina.
„În momentul în care maşina derapează nu trebuie să frânezi, în niciun caz. Cea mai bună variantă este să se păstreze viteza şi să se încerce frânarea de motor. Dacă acţionăm frâna de pedală vom avea efectul de sanie, care este foarte periculos, pentru că vom pierde controlul asupra maşinii”, conchide expertul.
Câine în faţă! Ce fac?
Ce se întâmplă bănuim cu toţii – far, proiectoare, bară, radiator sparte şi multă mizerie! Însă în anumite situaţii, specialiştii ne sfătuiesc să nu tragem de volan, chiar dacă asta înseamnă să lovim animalul respectiv care a ieşit în faţa maşinii. Asta dacă impactul nu poate fi evitat, pentru că starea de pericol a apărut în scurt timp şi spaţiu, mai ales la viteze mari, de peste 80-90 km/h. Tot ce putem face este să frânăm şi să ţinem volanul drept. Dacă vom trage de volan riscăm să pătrundem pe contrasens şi să ne lovim de o altă maşină. La fel, dacă schimbăm direcţia de mers la o viteză mare există riscul să nu mai putem redresa maşina.
Sursa: cugetliber.ro