DOSARUL TONI GREBLĂ. Deputaţii Iulian Iancu şi Lucian Şova, URMĂRIŢI PENAL, alături de alte 6 PERSOANE

Deputaţii PSD Iulian Iancu şi Lucian Şova sunt urmăriţi penal în dosarul în care judecătorul CCR, Toni Greblă, este acuzat de trafic de influenţă. Cei doi sunt cercetaţi pentru "infracţiunea de folosire a influenţei de către o persoană care îndeplineşte o funcţie de conducere în partid în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de alte foloase". În acelaşi dosar au fost puşi sub urmărire penală în total 8 persoane, între care şi finul lui Toni Greblă, Ion Bîrcină, Bartolomeu Săvoiu şi Horia Hăhăianu.
Iulian Tudor
22 ian. 2015, 15:31
DOSARUL TONI GREBLĂ. Deputaţii Iulian Iancu şi Lucian Şova, URMĂRIŢI PENAL, alături de alte 6 PERSOANE

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie au dispus efectuarea urmăririi penale faţă de 8 persoane în dosarul judecătorului CCR, Toni Greblă.

Potrivit unui comunicat al DNA, GREBLĂ TONI este urmărit penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic de influenţă, în formă continuată, două infracţiuni de efectuare de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia în scopul obţinerii pentru sine şi pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite şi constituirea unui grup infracţional organizat (în forma constituirii şi în vederea pregătirii infracţiunii de folosire, la autoritatea vamală, a documentelor vamale de transport sau comerciale falsificate)

Alături de Toni Greblă, sunt cercetaţi, potrivit DNA:

BÎRCINĂ ION, administrator al mai multor societăți comerciale, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de:
– cumpărare de influenţă, în formă continuată
– constituirea unui grup infracţional organizat (în forma constituirii şi în vederea pregătirii infracţiunii de folosire, la autoritatea vamală, a documentelor vamale de transport sau comerciale falsificate)
– dare de mită,

CONSTANTIN BARTOLOMEU SĂVOIU, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de constituirea unui grup infracţional organizat (în forma constituirii şi în vederea pregătirii infracţiunii de folosire, la autoritatea vamală, a documentelor vamale de transport sau comerciale falsificate)
DOLGHI VICTOR, cetățean din Republica Moldova, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de constituirea unui grup infracţional organizat (în forma aderării şi în vederea pregătirii infracţiunii de folosire, la autoritatea vamală, a documentelor vamale de transport sau comerciale falsificate

IANCU IULIAN, deputat cu funcţie de conducere în partid (membru al Consiliului Naţional al partidului respectiv, organ de conducere, conform Statutului), sub aspectul săvârşirii infracţiunii de folosirea influenţei de către o persoană care îndeplineşte o funcţie de conducere în partid în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de alte foloase,

ŞOVA LUCIAN, deputat cu funcţie de conducere în partid (vice-preşedinte al organizației Bacău), sub aspectul săvârşirii infracţiunii de folosirea influenţei de către o persoană care îndeplineşte o funcţie de conducere în partid în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de alte foloase,

HĂHĂIANU HORIA, director în cadrul TRANSELECTRICA S.A, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de:
– complicitate la folosirea influenţei de către o persoană care îndeplineşte o funcţie de conducere în partid în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de alte foloase,
– luare de mită

Judecătorul CCR Toni Grebă, urmărit penal. Trimitere în judecată, cu aprobarea Biroului Permanent al Senatului

În ordonanţa de efectuare a urmăririi penale se arată că, în cauză, „în perioada 2010 – 2015, suspectul Toni Greblă, aflat în exercitarea funcţiei de senator în Parlamentul României (până la data de 18.12.2013, când şi-a început mandatul de judecător la Curtea Constituţională) şi ulterior judecător la Curtea Constituţională, a pretins şi primit de la suspectul Bîrcină Ion, cu titlu de foloase necuvenite, următoarele:

– în perioada 2010 – 2015, folosinţa gratuită, întreținerea şi asigurarea pentru un autoturism marca BMW Serie 5, (înmatriculat succesiv pe mai multe firme controlate Bîrcină Ion), în echivalent de 56.070 euro;
– în perioada 2010 – 2015, folosinţa gratuită a unui post telefonic, înregistrat pe una din firmele omului de afaceri
– în 02.11.2011, suma de 1.200 lei (echivalentul unor obiecte vestimentare);
– în octombrie 2012, materiale electorale aferente campaniei electorale privind alegerile parlamentare, pentru lipirea a 20.000 de afişe”

Potrivit procurorilor, „foloasele necuvenite au fost primite în schimbul promisiunii de a interveni şi determina diferiţi funcţionari publici să îndeplinească şi să urgenteze îndeplinirea unor acte ce intrau în atribuţiile acestora de serviciu, în folosul firmelor controlate de Bîrcină Ion, cu interese în domenii de activitate diversă (energie, transport, fier vechi ş.a.).”

„În perioada 2010 – 2015, suspectul Toni Greblă, aflat în exercitarea funcţiei de senator în Parlamentul României (până la data de 18.12.2013, când şi-a început mandatul de judecător la Curtea Constituţională) şi ulterior judecător la Curtea Constituţională, a exercitat în fapt activităţi specifice calităţilor de asociat (perceperea de dividende), administrator (reprezentarea societăţii) şi director general (activităţi comerciale), disimulate prin interpuşi, încălcând dispoziţiile de incompatibilitate (privind incompatibilităţile judecătorului de la Curtea Constituţională şi ale senatorului).

A rezultat că, în mod neîntrerupt, suspectul Toni Greblă a desfăşurat activităţi comerciale direct şi prin interpuşi şi a exercitat calităţile de asociat, respectiv administrator / director general, în legătură cu o fermă agricolă situată în județul Gorj şi cu o societate comercială, având ca obiect principal de activitate producţia de energie electrică.

Începând cu luna august 2014, judecătorul Greblă Toni a întreprins demersuri pentru intermedierea unei legături comerciale de export între omul de afaceri Bîrcină Ion (persoană apropiată relaţional), un cetăţean turc, cetăţeanul moldovean Victor Dolghi şi Constantin Bartolomeu Săvoiu.

Cele cinci persoane menţionate au constituit un grup infracţional organizat cu scopul de a iniţia raporturi comerciale (export produse agro-alimentare) pe linia România – Federaţia Rusă, cu interpunerea Turciei, pentru eludarea deciziei de instituire de către Rusia a unui embargou unilateral asupra importului de produse agro-alimentare din Uniunea au constituit un grup infracţional organizat cu scopul de a iniţia raporturi comerciale (export produse agro-alimentare) pe linia România – Federaţia Rusă, cu interpunerea Turciei, pentru eludarea deciziei de instituire de către Rusia a unui embargou unilateral asupra importului de produse agro-alimentare din Uniunea Europeană.

Iancu, la ieşirea de la DNA: Nu este nicio ACUZAŢIE la adresa mea, nu fac parte din niciun grup infracţional

În fapt, embargoul unilateral al Rusiei este un răspuns la instituirea regimului autonom de sancţiuni de către Uniunea Europeană Rusiei.

În acest sens, membrii grupului s-au întâlnit de mai multe ori, atât în ţară, cât şi în afara ţării, acţionând coordonat pentru îndeplinirea scopului pentru care s-au constituit.

În perioada 2014 – 2015, aceştia au efectuat acte pregătitoare în vederea săvârşirii infracţiunii de folosire, la autoritatea vamală, a documentelor vamale de transport sau comerciale falsificate”, au constatat procurorii.

Potrivit DNA, „suspectul Ion Bîrcină împreună cu persoane din anturajul său au întreprins demersuri în vederea achiziţionării de produse de la diverse societăţi comerciale specializate în prelucrarea şi conservarea cărnii (abatoare), în vederea comercializării acestora în spaţiul ex-sovietic”:

„De asemenea, Ion Bîrcină, împreună cu un cetățean turc şi cu sprijinul lui Bartolomeu Constantin Săvoiu (cu importante relaţii în mediul oamenilor de afaceri de naţionalitate turcă), a iniţiat mai multe discuţii pentru derularea unor operaţiuni comerciale (export) de cereale, materiale de construcţii şi/sau produse de minerit în Federaţia Rusă şi Republica Moldova.

În altă ordine de idei, suspecții Iancu Iulian şi Şova Lucian, folosindu-se de funcţiile de conducere în partid, în perioada octombrie – noiembrie 2012, au intervenit pe lângă Hăhăianu Horia – director în cadrul TRANSELECTRICA S.A. pentru ca acesta, prin influenţa pe care o avea asupra managementului S.C. ENERGOMONTAJ IEA – SUCURSALA BUCUREŞTI S.A. (agent economic care derulează activităţi comerciale cu CNTEE TRANSELECTRICA S.A.), să suporte contravaloarea cheltuielilor de transport efectuate de S.C. TRANSMOLDOVA S.R.L. Oneşti pentru organizaţia Bacău a unui partid, cu prilejul desfăşurării, în data de 17.10.2012, a unei deplasări electorale la Bucureşti (Bacău – Bucureşti şi retur), tarifele de piaţă practicate de societatea de transport fiind de 80 lei / persoană transportată.

A rezultat că transportatorul S.C. TRANSMOLDOVA S.R.L. Oneşti a facturat servicii de transport în cuantum de 10.000 lei cu TVA.

În acelaşi sens, suspectul Iancu Iulian i-a solicitat lui Hăhăianu Horia să-l sprijine în finanţarea unui monument în jud. Bacău, com. Lipova, activitate care a fost asumată de către deputatul Iancu Iulian. Demersul a avut drept scop promovarea politică, atât a lui Iancu Iulian, cât şi a organizaţiei Bacău a partidului din care făcea parte.
În schimbul folosului necuvenit astfel obţinut pentru sine şi pentru altul, prin intervenţia celor doi membri de partid cu funcţii de conducere, Iancu Iulian i-a promis sprijin pe viitor lui Hăhăianu Horia, pentru obţinerea unor funcţii în cazul în care, în decembrie 2012, conform propunerilor, ar fi ajuns ministrul Energiei.

De asemenea, Bîrcină Ion i-a „împrumutat” o sumă importantă de bani directorului CN TRANSELECTRICA SA, Hăhăianu Horia, iar acesta nu putea să-i returneze împrumutul.

Pe de altă parte, Hăhăianu Horia îşi justifica imposibilitatea restituirii împrumutului pe considerentul că o altă persoană (cămătar) făcea presiuni asupra sa pentru restituirea unui alt împrumut.

În această împrejurare, Bîrcină Ion s-a angajat să medieze faţă de celălalt creditor amânarea plăţii împrumutului de către Hăhăianu Horia prin invocarea neplăţii propriului „împrumut”.

Din declaraţia de avere a directorului general Hăhăianu Horia, rezultă că acesta, deşi are datorii foarte mari la bănci, de peste 100.000 euro, nu a declarat datorii către persoane fizice (deci nici către BÎRCINĂ ION şi nici către celălalt creditor), singurele datorii la persoane fizice fiind faţă de o rudă a sa, cu suma de circa 85.000 euro.

Citeşte şi Dosarul judecătorului CCR Toni Greblă: scandaj cu spioni şi legături cu terorişti

În schimbul acestor foloase necuvenite, Hăhăianu Horia, de la nivelul funcţiei de director general al SC TRANSELECTRICA SA, a sprijinit o firmă controlată de Bîrcină Ion, pentru ca aceasta să obţină, în asociere, un contract de achiziţii, Hăhăianu Horia influenţând criteriile de adjudecare prin nota nr.3575/01.02.2012.

De asemenea, în baza aceleiaşi relaţii cu Hăhăianu Horia, Bîrcină Ion a obţinut pentru o altă firmă a sa un contract cu SC TRANSELECTRICA SA, având ca obiect colectarea selectivă a deşeurilor – eliminarea şi valorificarea deşeurilor reciclabile de la centrele de exploatare şi de la sediul CNTEE TRANSELECTRICA.

Persoanelor anterior menționate li s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.

DailyBusiness
Românii mai scot bani din buzunar! Va intra în vigoare pe 1 ianuarie 2025
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Minerva spune zodiile care își schimbă viața pe final de an. Ei sunt nativii care au noroc la bani. Era timpul să vină și vremea lor
Capital.ro
Harry și Meghan Markle au făcut marele anunț privind mariajul lor. Au pus capăt!
Playtech.ro
Dezvăluiri tulburătoare despre ultimele zile ale lui Gabriel Cotabiță. Familia l-a internat în mare secret, prietenii nu mai știau nimic de el
DailyBusiness
România și Bulgaria, controale la granițele terestre încă 6 luni după aderare!
Adevarul
Detaliul interesant care a fost găsit în Dnipro, la locul prăbușirii rachetei balistice rusești. Tehnologia învechită pe care o folosește armata lui Putin
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Marea trădare a lui Meghan. Ce lovitură pentru Harry
Ego.ro
Bendeac a șocat toată țara după moartea lui Cotabiță! De ce nu a vrut să se împace cu el
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că nu îl mai…
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Cel mai iubit actor a murit. Drum lin, maestre! A cucerit generații la rând
StirileBZI
Crește valoarea tichetelor de masă! Cine va primi mai mulți bani
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
substantial.ro
Volodimir Zelenski discută posibilitatea încheierii războiului în Ucraina după alegerea lui Trump ca președinte al SUA
MediaFlux
ULTIMELE IMAGINI cu GABRIEL COTABIȚĂ! Era de NERECUNOSCUT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Captură neobișnuită: Poliția olandeză a descoperit un pitic de grădină din… MDMA,o substanță cunoscută și sub numele de ecstasy