Preşedintele Yemenului şi Guvernul său şi-au depus demisiile

Guvernul din Yemen și președintele acestui stat, Abd Rabbo Mansour Hadi, și-au prezentat joi demisiile, într-un moment în care țara trece printr-o profundă criză politică, relatează AFP și DPA. Ulterior, parlamentul a anunțat că nu acceptă demisia președintelui.
Filip Stan
22 ian. 2015, 19:29
Preşedintele Yemenului şi Guvernul său şi-au depus demisiile

În prima fază, după luarea cu asalt a palatului prezidențial de către milițiile șiite Ansaruallah, a fost anunțată demisia guvernului, numit în urmă cu trei luni. Purtătorul de cuvânt care a anunțat demisia a precizat că decizia este ‘irevocabilă’.

În scrisoarea sa de demisie, consultată de AFP, premierul Haled Bahah și-a justificat decizia prin faptul că vrea să evite ca membrii cabinetului său ‘să fie considerați responsabili de ceea ce se petrece sau se va petrece în Yemen’, scrie Agerpres.

Șeful guvernului a precizat că a încercat să slujească țara după nominalizarea sa, la 7 noiembrie anul trecut. ‘Dar situația a evoluat într-o altă direcție și am decis să ne ținem departe de aventurile politice care nu respectă nicio lege’, a adăugat el.

Citeşte şi LUPTE în Yemen: Miliţiile şiite au luat sub control PALATUL PREZIDENŢIAL

Miercuri, premierul yemenit și-a negociat plecarea și a părăsit reședința din centrul capitalei Sanaa, unde era blocat de două zile de milițiile șiite.

Forțe șiite puternic înarmate au încercuit luni seară reședința premierului Haled Bahah, la câteva ore după ce convoiul său a fost vizat de tiruri în urma participării la o întâlnire cu președintele Abd Rabbo Mansour Hadi.

Parlamentul din Yemen a refuzat însă să accepte demisia președintelui Abd Rabbo Mansour Hadi și a convocat o reuniune extraordinară vineri dimineață pentru examinarea crizei politice, susține un înalt responsabil yemenit, potrivit Agerpres.

Citeşte şi Doi francezi membri ai grupării Al-Qaida au fost arestaţi în Yemen

Demisiile guvernului și a șefului statului creează un vid politic în țara din Peninsula Arabică, ce se confruntă cu o mișcare separatistă în sud, cu insurgența Al-Qaida și cu rebeliunea Houthi.Rebelii Houthi au luat cu asalt în cursul săptămânii palatul prezidențial și au încercuit reședințele președintelui și premierului, deși au negat că i-au reținut pe cei doi lideri.

Disputa pare să se fi rezolvat printr-un acord semnat miercuri, conform căruia președintele Hadi a cedat obiecțiilor rebelilor Houthi față de un proiect de constituție și a promis să acționeze în provincia Mareb, bogată în resurse petroliere, unde triburile locale au împiedicat pătrunderea forțelor Houthi.

Șeful TikTok, chemat să răspundă pentru campania lui Călin Georgescu. „Suntem martorii unui atac împotriva democraţiei”
Spynews
Cine este Călin Georgescu, candidat independent la Alegerile Prezidențiale 2024. Toate informațiile despre cariera și familia lui
Bzi.ro
Andreea Marin a dezvăluit ce se întâmplă cu fiica sa, Violeta. Vedeta este copleșită de emoții!
Fanatik.ro
Locul din România unde Împărăteasa Sissi își găsea liniștea. A fost construit la ordinul soțului său
Capital.ro
Adevărul despre Călin Georgescu. Radu Banciu a explodat: Un legionar putinist
Playtech.ro
Cu cine a votat fiica Elenei Lasconi. Ce a declarat tânăra după ce mama ei l-a întrecut pe Ciolacu în turul I de alegeri
DailyBusiness
Bucureștenii au spus DA! Ce urmează după validarea celor trei măsuri la referendum
Adevarul
„Dacă nu găsim acum soluții și pentru electoratul anti-sistem, va fi și mai rău la viitoarele alegeri”. Avertismentul unui expert în comportament electoral
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Bianca Drăgușanu și Gabi Bădălău s-au despărțit din nou? Ce au făcut cei doi la câteva zile după scandalul de la vila afaceristului
Spynews
Iulia Vântur, imagine emoționantă alături de tatăl iubitului ei, Salman Khan. Ce relație apropiată are cu Salim Khan | FOTO
Evz.ro
Horoscopul lunii decembrie 2024. Mercur retrograd în Săgetător
Ego.ro
Dacă Elena Lasconi iese președinte, cum s-ar numi soțul ei? Prima Doamnă este Carmen Iohannis acum
Prosport.ro
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile! Decizie șoc
kanald.ro
El este Adelin, băiatul de 14 ani care a murit într-un accident teribil în Dolj. Maşina în care se afla s-a răsturnat într-un șanț de colectare a apelor pluviale
Cancan.ro
Ce vrea să desființeze Călin Georgescu, dacă ajunge președintele României: „Este umilitor pentru naţiunea română!”
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
A murit o somitate a României. S-a stins imediat după alegeri. Dumnezeu să-l odihnească în pace!
StirileBZI
Se dau câte 375 de lei, pe lângă pensie! Decizia se aplică numai în luna decembrie
Prosport.ro
FOTO. Milionarul se însoară cu nepoata fostei soții. Cum arată femeia care i-a luat mințile
stirilekanald.ro
Breaking! Cine era Adelin, puștiul de 14 ani strivit în accidentul de pe DN56
substantial.ro
Serghei Narîșkin: Ucraina și Republica Moldova, instrumente în confruntarea occidentală cu Rusia
MediaFlux
DOLIU în ROMÂNIA! A MURIT FOSTUL PREȘEDINTE...
Shtiu.ro
Este Călin Georgescu mason? Ce a răspuns la întrebarea: Sunteți mason?
Puterea.ro
Angajaţii unei companii de stat au încasat salarii restante de aproape 30 de milioane de euro