Tragedia din Apuseni, la un pas să se repete. În timpul unei misiuni, salvatorii s-au rătăcit în Retezat

O măicuță de la schitul Pleșa din Retezat și-a rupt, miercuri dimineață, piciorul, având nevoie de intervenția salvamontiștilor și jandarmilor montani pentru a coborî din munte. Reprezentanții Salvamont spun că la solicitare a plecat și echipajul SMURD de la Lupeni care a stat blocat trei ore în zonă, în condițiile în care paramedicii nu erau pregătiți pentru condițiile montane.
Iulian Tudor
23 ian. 2015, 12:26
Tragedia din Apuseni, la un pas să se repete. În timpul unei misiuni, salvatorii s-au rătăcit în Retezat

O femeie de aproximativ 60 de ani de la Schitul Pleșa din Masivul Retezat a avut nevoie, miercuri, de ajutorul jandarmilor și salvamontiștilor, după ce a suferit o fractură de gleznă. Intervenția salvatorilor montani a durat mai bine de trei ore, victima fiind transportată la spital, scrie gazetadedimineata.ro.

La 8:20 am fost anunțați prin 112 că în Valea Pleșei, Schitul Pleșa-Dâlma Mare, Retezat, o femeie a suferit o entorsă cu deplasare la piciorul drept. Am plecat patru salvamontiști și patru jandarmi montani. La 11:45 am ajuns cu victima la asfalt, după ce i-am acordat primul ajutor în munte„, a declarat, pentru Gazeta de Dimineață, Sorin Sanda, formația Salvamont Uricani.

Potrivit sursei citate, victima a fost coborâtă de pe munte cu ajutorul unei tărgi, pe un teren accidentat, prin zăpadă, apă și copaci doborâți de vânt.

Sanda afirmă că la fața locului a fost trimis și un echipaj SMURD, paramedicii fiind cât pe ce să se rătăcească și ei.

Ambulanța SMURD a stat blocată acolo cred că trei ore. Nu știu ce epoleți îi trimit în munte când ei nu au competențe. E vina lui Arafat, el e bun la birou, nu în practică. Noi, Salvamontul, am avut echipament complet, targă, echipament de salvare, echipament de prim-ajutor. SMURD-ul a venit cu o targă lopată, grea, pe care au lăsat-o la mașină, iar băieții ăia trei au ajuns la un moment dat la un perete de stâncă. La sfârșit, cu 500 de metri înainte de a ajunge cu victima la mașină, au apărut și ei după ce au orbecăit trei ore pe dealuri„, a mai spus Sanda.

Comandantul Detașamentului de pompieri Petroșani, Adrian Avram, infirmă spusele salvamontiștilor și spune că paramedicii au urcat cu membrii echipei de salvare montană până la victimă. Potrivit sursei citate, acțiunile de intervenție sunt coordonate de 112.

Citeşte şi Turişti rămaşi blocaţi cu maşina pe un drum din Masivul Bucegi, ajutaţi de jandarmii montani

DailyBusiness
Vouchere de vacanță 2025. Guvernul aprobă normele de accesare! Ce trebuie să facă bugetarii pentru decontare
Spynews
“Oxicomana lui Vlad Pascu”, postare sfâșietoare, după moartea suspectă a lui Rareș. Cine l-ar fi găsit decedat în casă
Bzi.ro
Dan Capatos, de urgență pe masa de operație! „Anestezie totală, intubare…”
Fanatik.ro
Până la ce oră circulă metroul în noaptea de Înviere 2025. Program special anunțat de Metrorex pentru zilele de Paște
Capital.ro
Călin Georgescu, de neoprit. S-a anunțat marea revenire: Va conduce la Cotroceni și Guvern
Playtech.ro
Cât costă să construieşti o casă de până în 100 mp, în 2025? Preţuri pentru manoperă
DailyBusiness
Cel mai mare producător de carne din România iese din supermarketuri și își deschide propriul magazin. De unde își pot alimenta frigiderele românii
Adevarul
Imagini tulburătoare din locuința lui Gene Hackman și a soției sale, făcute publice de autorități: mizerie, șobolani și urme de sânge
wowbiz.ro
Ultimele imagini cu Rareș Ion, prietenul lui Vlad Pascu, înainte de a fi găsit mort în casă. Tânărul de 20 de ani s-a filmat într-o ipostază tulburătoare
Spynews
A pus punctul pe i! Decizia radicală a Georgianei Lobonț în legătură cu familia ei. Nu mai vrea niciodată să treacă prin asta!
Spynews
Ce decizie a luat Sânziana Negru pentru casa ei din Moldova. A făcut schimbări majore de când a început lucrările: “M-am speriat când am văzut”
Evz.ro
Suprize mari în imobiliare. Cele mai ieftine apartamente din Capitală
Ego.ro
EXCLUSIV Dana Roba, planuri nebunești cu iubitul, de Paște! ”Am să-i arăt...”
Prosport.ro
Jordan Chiles, rivala Anei Bărbosu, a arătat poate prea mult într-un costum de baie
kanald.ro
Val de căldură în România, înainte de Paște. Când va fi cea mai călduroasă zi din această primăvară
Cancan.ro
Scărlătescu a băut până a ADORMIT în fund! Imagini ȘOC: a căzut și...
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Regulă nouă pentru gunoi. Românii trebuie să anunțe la primărie. Se aplică chiar din luna Aprilie
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Teodora Stoica, imagini fabuloase din Japonia. A fost la templul acoperit cu foiță de aur
stirilekanald.ro
Mama Alexandrei, răpusă de durere la priveghi: ”E o sfârșeală în ea, n-am cuvinte”
Noi detalii ies la iveala in cazul celor doi tineri rezidenti, de la Spitalul Sfantul Spiridon, din Iasi, care s-au stins unul dupa celalalt…. Dezvaluirile facute de colegii lor de la spital
MediaFlux
Se dau bani retroactiv pentru milioane de seniori începând din mai! Șeful Casei de Pensii, Daniel Baciu, a confirmat recalcularea pensiilor
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Păstorii de stele: cum au ajuns ciobanii din Sahara brokeri de meteoriți