Documentele respective, datând din 1984, au fost declasificate recent. Din aceste documente s-a aflat că printre primele arme chimice ale Siriei a fost gazul sarin, care ar fi fost fabricat cu produse chimice furnizate de Germania, precizează Der Spiegel.
Din documentele declasificate ale Ministerului de Externe german s-a aflat că printre firmele care au pus umărul la crearea arsenalului chimic sirian figurează compania Merck, producătorul de sticlă Schott, producătorul de materiale de laborator Kolb, compania Riedel de Haen, Gerrit van Delden şi grupul Heraeus.
Timp de 16 luni, guvernul cancelarului german Angela Merkel a fost în posesia unei liste ce conţinea numele mai multor companii germane care au ajutat regimul lui Bashar al-Assad şi al tatălui său, Hafez al-Assad, să construiască un arsenal de arme chimice în Siria, arsenal ce a fost dezvoltat de-a lungul câtorva decenii, scrie Der Spiegel. Avea să devină unul dintre cele mai mari arsenale de astfel de arme, pe care Damascul le-a folosit recent, cu ocazia războiului din Siria, împotriva populaţiei acestei ţări. Der Spiegel citează în acest sens „documente de la Ministerul german de Externe” datând din 1984, declasificate recent.
Unul dintre documente descrie produse chimice utilizate în fabricarea gazului sarin. În august 2013, regimul sirian a fost acuzat că a utilizat acest gaz într-un atac soldat cu câteva sute de morţi, în apropiere de Damasc.
De-alungul anilor, regimul sirian, a produs şi stocat aproximativ 1.500 de megatone, între care gaze otrăvitoare cu mare putere explozivă şi gaz sarin, care distruge sistemul nervos, provocând victimelor chinuri groaznice. Regimul de la Damasc a fost acuzat că ar fi folosit recent aceste arme chimice, în timpul războiului din Siria. Peste 1.400 de sirieni au murit otrăviţi cu arme chimice, însă nu s-a dovedit dacă acestea au fost folosite de armata siriană sau de miliţiile care se opun regimului de la Damasc, mai precizează publicaţia germană.
Sprijin deghizat în cercetări medicale şi agricole
Der Spiegel mai dezvăluie că, în decembrie 1984, ambasadorul israelian de atunci, Yitzak Ben-Ari, din Germania, ar fi mers în Siria, unde ar fi furnizat informaţii secrete potrivit cărora cercetătorii ar fi încercat să producă arsenalul chimic sub pretextul că efectuează cercetări agricole şi în domeniul medical. Programul de cercetări din Siria era sponsorizat de UNESVO, iar departamentul de Chimie al Centrului de Cercetări ştiinţifice din Damasc ar fi condus programul secret, prin care Siria a reuşit să construiască o unitate de producţie de arme chimice, în 1982, semnând contracte cu companii europene pentru construirea de noi unităţi.
Astfel, în 1985, Siria avea capacitatea de a produce 700 de kilograme de gaz sarin-suficient cât să ucidă mai multe milioane de persoane.
În urma atacului din august 2013, Damascul a acceptat să-şi desfiinţeze arsenalul chimic, pentru a evita astfel o intervenţie militară americană. Siria a evacuat deja, de pe teritoriul său, în total 1.300 de tone de armament chimic, iar distrugerea ultimelor instalaţii de producere de arme chimice urmează să aibă loc în acest an.
Documentele date publicităţii de către Ministerul de Externe conţin însă mai multe informaţii despre producerea de arme chimice în unităţi din Irak, decât din Siria. În ambele cazuri însă, precizează Der Spiegel, documentele sugerează că guvernele germane care s-au succedat la putere au protejat companiile care, mai mult sau mai puţin, cu sau fără bună ştiinţă, au fost implicate în fabricarea de arme chimice de distrugere în masă pentru aceste regimuri totalitare.