Cea mai nouă armă împotriva kilogramelor în plus este pacemakerul gastric, un dispozitiv care anunţă creierul când stomacul este plin.
Potrivit Daily Mail, folosirea acestui dispozitiv poate duce la evitarea operaţiilor de micşorare a stomacului. Dispozitivul este disponibil într-o serie de spitale private din Marea Britanie şi le este implantat deocamdată doar persoanelor a căror masă corporală depăşeşete 30, dar pe viitor ar putea fi folosit pentru persoanele cu tendinţă de îngrăşare.
Abiliti, produs de către firma IntraPlace este legat la un led, un senzor de hrană şi un electrod. Când o persoană care are implantul mănâncă, senzorul său transmite un semnal device-ului, care retransmite o serie de impulsuri electrice electrodului. Acestea produc schimbări hormonale care fac creierul să creadă că stomacul e plin, chiar dacă porţiile mâncate sunt mai mici decât de obicei. Persoane care folosesc pacemakerul mănâncă deja cu 45% mai puţin.
Unul dintre avanatajele implantului faţă de inelul gastric este că poate fi îndepărat mai uşor. El poate fi de asemnea programat să se oprească, pentru a evita ronţăitul între mese. Deşi nu poate număra caloriile, medicii îşi pot da seama de mărimea porţiilor mâncate de pacienţi şi obiceiurile lor, cât exerciţiu fizic fac şi le pot recomanda regimuri personalizate, pentru a se obişnui cu un regim de viaţă şi alimentar sănătos.