Dan Grigore şi-a dat demisia din CNA: Prevăd o campanie electorală feroce

Dan Grigore, membru al CNA de 11 ani, şi-a dat joi demisia din Consiliul Naţional al Audiovizualului. "Demisionez din Consiliul Audiovizualului pentru că nu pot funcționa într-o instituție care e obligată să lucreze într-un climat de presiune permanentă, de lipsă de respect față de reguli, de fățărnicie, pentru că prevăd o campanie electorală de o ferocitate fără precedent", s-a justificat Dan Grigore.
Romania TV
08 mart. 2012, 09:03
Dan Grigore şi-a dat demisia din CNA: Prevăd o campanie electorală feroce

Înainte de a-și anunța decizia, Dan Grigore a scris o scrisoare în care explică motivele care au stat la baza deciziei sale.

“În cei 11 ani de mandat am fost prea de multe ori denigrat și calomniat inimaginabil în seriale întregi TV, am fost amenințat eu și familia mea, mi s-au înscenat scandaluri în speranța că voi căpăta pedepse penale care să mă oblige la demisia din Consiliu ,am fost târât în procese nedrepte fără vreo bază reală, am fost acuzat de fapte abominabile, sunt urmărit și hăituit pentru că îmi fac datoria cu conștiinciozitate și pentru că nu răspund nici unui fel de presiune. Ce se întâmplă pe unele posturi TV este pur și simplu terorism. Terorism mediatic. În numele libertății și democrației, în numele slujirii opoziției, se calcă în picioare legi, se încalcă drepturi câștigate cu sânge în decembrie ’89”, spune Dan Grigore în scrisoarea de demisie, prezentată de paginademedia.ro.

„Demisionez din Consiliul Audiovizualului pentru că nu pot funcționa într-o instituție care e obligată să lucreze într-un climat de presiune permanentă, de lipsă de respect față de reguli, de fățărnicie și de măsluire sistematică a celor mai elementare principii, de monumentală rea-credință și de poluare gravă a spațiului public; pentru că vocea mea este acoperită de puhoaie de batjocură și amenințări;  pentru că nu mai vreau să suport un stres care nu produce nici cel mai mic bine social după ce decenii întregi am trăit stresul nobil al scenelor de concert și al întâlnirilor cu publicul de pretutindeni;  pentru că prevăd o campanie electorală de o ferocitate fără precedent în care respectarea legii riscă să pară chiar infracțiune în ochii celor prea mulți care cred că ”scopul scuză mijloacele”. Iar eu văd cu oroare cum fărădelegea ne duce în haos”, mai scrie Dan Grigore.

Săptămâna trecută, Dan Grigore ameninţa că îşi va da demisia din Consiliu dacă Crin Antonescu, care a afirmat despre el că nu are onoare, nu îşi cere scuze până la şedinţa următoare a CNA.

Crin Antonescu a refuzat însă să-şi ceară scuze, spunând că eventuala demisie a lui Dan Grigore este exclusiv treaba acestuia.

Când şi-a depus demisia, Dan Grigore  a făcut precizarea că fapta lui Crin Antonescu se înscrie într-un proces de degradare a spaţiului public.

„Din punctul meu de vedere, fapta comisă se înscrie într-un proces de degradare a spaţiului public, în care cei care-şi închipuie că fac politică se angrenează de bună voie şi mi se pare o mare dovadă de inconştienţă, pentru că societatea românească nu de asta are nevoie”, a spus Dan Grigore.

Dan Grigore împlinea, în decembrie 2012, două mandate a câte şase ani în CNA. Pe 19 decembrie 2006, el a fost a numit în Consiliu de Parlamentul României, la propunerea Guvernului, pentru perioada 2006 – 2012.

DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Spynews
Incredibil! Ce a postat un șofer de ridesharing pe Tiktok după ce Ruby i-a fost clientă: “Ai fi putut să…” | FOTO
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Țara europeană cu cei mai mulți hoți de buzunare. Locul foarte popular în care îi fură pe turiști
Capital.ro
Decizie pentru românii cu mașini vechi. Primesc 10.000 de lei de la stat. Înscrieri din 30 aprilie, ora 10:00
Playtech.ro
Mișcarea „istorică” făcută de Prințul William la funeraliile Papei Francisc. Viitorul rege a avut o reacție senzațională, abia acum s-a aflat
DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Adevarul
Personalitățile pe care românii le-ar vrea președinte, dar nu sunt pe buletinul de vot. „Clasa politică e imaginea societății”
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Bogdan Mocanu nu scapă! Cum răspunde artistul acuzațiilor conform cărora ar fi fost în vacanță cu Andra Volos: "Da, am fost în Italia..."
Spynews
Încă o aroganță marca Tzancă Uraganu! Și-a aprins trabucul cu o bancnotă de 100 de dolari. Reacția fanilor | VIDEO
Evz.ro
Nicușor Dan, număr colosal de urmăritori. Cum a dat lovitura
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Trei români și-au pierdut viața într-un accident rutier, în Ungaria! Aceștia urmau să ajungă la muncă, în Franța
Cancan.ro
Klaus Iohannis nu mai arată așa cum îl știai. Cum s-a schimbat fostul președinte, după ce a demisionat
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Adevărul despre Călin Georgescu. Serviciile secrete americane au confirmat
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
Ea este Andreea Cristiana, eleva de clasa a XI-a din Iași care s-a speriat de un urs și s-a înecat în Lacul Frumoasa din Harghita
Explozie uriașă la cel mai mare port din Iran! Sunt zeci de morți și peste 700 de răniți
MediaFlux
Surpriză privind voucherele de vacanță din 2025! Cum se pierd banii și când se dau înapoi. Noile reguli vizează toți angajații
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
A cumpărat Bitcoin de 1,4 miliarde de dolari şi depăşeşte de peste 50 de ori Tesla la deţinerile de criptomonede