-Al Capone cânta la banjo. Aşa s-a aflat, de pildă, că faimosul gansgster Al Capone le cânta deţinuţilor la banjo, în cadrul orchestrei penitenciarului. Al Capone s-a numărat printre primi „locatari” ai faimoasei închisori federale americane de pe stâncă (The Rock, cum i se mai zicea), unde fusese adus în august 1934. Învăţat cu mituitul gardienilor în schimbul unor facilităţi, în timp ce se afla într-o închisoare din Atlanta unde ispăşea o pedeapsă pentru evaziune fiscală, la Alcatraz, Al Capone nu s-a mai bucurat de acelaşi tratament. Dar nu a avut încotro şi s-a resemnat. A devenit în schimb mai cooperant, astfel încât i s-a permis să cânte la banjo şi să intre în orchestra închisorii. El dădea concerte în faţa deţinuţilor în fiecare duminică.
– Nu s-a găsit viu niciun prizonier evadat. În total, despre 36 de prizonieri care au fost la Alcatraz se presupune că ar fi scăpat din închisoarea care făcea, practic, imposibilă evadarea. Dintre aceştia, 23 au fost capturaţi din nou, şase au fost împuşcaţi mortal de către gardienii care au mers pe urmele lor şi doi s-au înecat. Numai cinci au fost daţi dispăruţi şi, pentru că nici ei, nici cadavrele lor nu au fost găsite, s-a presupus că se înecaseră şi când au încercat să ajungă, pe mare, pe continent. Dintre ei, Frank Morris şi fraţii John şi Clarence Anglin, care au încercat, în 1962, să evadeze, au inspirat filmul „Evadare de la Alcatraz”, peliculă realizată în 1979.
-Insulei i s-a dat nume de pasăre. Înainte de construirea închisorii, insula Alcatraz era o insulă la răscruce de vânturi, locuită doar de păsări. Când locotenentul spaniol Juan Manuel de Ayala a devenit primul european cunoscut că a navigat prin Golden Gate, în 1775, el a botezat insula după numele pelicanilor pre care i-a găsit acolo: „La Isla de los Alcatraces”, adică, „Insula Pelicanilor”. Abia apoi se crede că numele insulei ar fi fost anglicizat – Alcatraz, nume care a rămas şi astăzi.
-Părăsită timp de 6 ani. După ce închisoarea a stat părăsită timp de 6 ani , activiştii „Native American” au ocupat Alcatrazul. Era în noiembrie 1969, când un grup de 100 de activişti – „nativi americani”, conduşi de „căpetenia” lor, Mohawk Richard Oakes, a venit pe insulă. Invocând un Tratat din 1868 prin care se acordat terenuri neocupate „americanilor nativi”, grupul a făcut petiţie către autorităţile federale şi a cerut să i se dea dreptul de a locui pe insulă. În oferta de cumpărare a insulei, nativiiamericani au oferit 24 de dolari americani în mprgele de sticlă şi pânză roşie, adică preţul pe care îl plăteau olandezii pentru Manhattan, în 1626. Nativii amnericani voiau să facă pe insulă un centru cultural şi o universitate. Autorităţile nu au fost de acord, iar protestatarii au rezistat până când ultimii dintre ei au fost evacuaţi de pe insulă. Desenele lor cu graffiti rezistă şi astăzi. Celebru este citatul astfel scris, „Peace and Freedom. Welcome. Home of the Free Indian Land.” („Pace şi Libertate. Bun Venit. Casa Pământului Indian Liber”).
– Militarii au fost primii prizonieri de la Alcatraz. După ce San Francisco a devenit, în anii 1840, în vremea „goanei după aur”, un oraş înfloritor, Alcatraz a fost afectată uzului militar. După zece ani de la instalarea acolo, Armata Americană a încarcerat în noua fortăreaţă prizonierii militari. Închisoarea mai era folosită şi pentru a-i ţine în arest pe indienii care aveau neînţelegeri cu autorităţile federale în privinţa atribuirii terenurilor.
– Primul far pe coasta de Vest a Pacificului a fost la Alcatraz. În 1854, o mică luimină strălucea pe vârful unei stînci. Era primul Far pentru navigaţie de pe coasta de Vest a Pacificului. La începutul anilor 1900, faima acestuia a început să apună şi a fost detronat de un far construit de armata americană, mai mare, mai puternic şi mai modern, construit în 1909.
– Criminalii de la Alcatraz nu au fost dintre cei mai răi. Arestaţii care au fost aduşi în detenţie în închisoarea de la Alcatraz nu au fost dintre cei mai periculoşi şi cei mai răi, care ar fi comis cele mai abominabile crime. Deţinuţii aduşi la Alcatraz erau mai degrabă condamnaţii care aveau nevoie să-şi îndrepte atitudinea. erau dintre cei mai incorigibili şi neascultători deţinuţi din tot sistemul penal federal.
– Se poate ajunge înot la celălalt ţărm. Oficialităţile federale s-au îndoit la început că vreun condamnat ar fi putut să evadeze şi să ajungă înotând, la ţărmul celălalt, din cauza apelor reci şi rebezi din Golful San Francisco. Dar acest lucru s-a întâmplat în 1962. Prizonierul John Paul Scott a reuşit această „performanţă”. Traversarea înot l-a epuizat în asemenea hal, încât a leşinat şi a intrat în şoc termic după ce a ajuns la piciorul podului Golden Gate. Ghinionul lui a fost că l-au găsit aşa poliţiştii şi l-au trimis înapoi în închisoare.
– Condamnaţii îşi doreau să ajungă la Alcatraz. Chiar dacă avea reputaţia unei închisori „fără scăpare”, Alcatraz a fost un cntru de detenţie oarecum confortabil pentru deţinuţii săi. Astfel, ei aveau celule individuale, ceea ce i-a făcut să fie mai puţin vulnerabili la încăierările cu colegii lor. Primul gardian al închisoarii, James A. Johnston, ştia că mâncarea proastă îi înrîieşte pe deţinuţi, aşa că a avut grijă ca aceştia să primească hrană bună şi suficientă. De asemenea, deţinuţii cu bună purtare aveau acces la unele privilegii, între care şi vizionarea de filme şi o bibliotecă cu peste 15.000 de cărţi, precum şi la abonamente la 75 de reviste populare.