S-a votat noul sistem al Ligii 1. Decizie importantă privitoare la transferul străinilor în România

Adunarea Generală Extraordinară a LPF a votat, marţi, păstrarea sistemului competiţional cu 14 echipe în Liga I, la finalul acestei ediţii urmând să retrogradeze şase echipe şi să promoveze două din liga secundă. Totodată s-a luat decizia ca jucătorii străini din afara UE să poată fi transferaţi în Liga 1 doar dacă în anul anterior au avut minim trei selecţii la echipa naţională.
Daniel Spătaru
27 ian. 2015, 11:57
S-a votat noul sistem al Ligii 1. Decizie importantă privitoare la transferul străinilor în România

Adunarea Generală Extraordinară a LPF a avut loc marţi, iar şapte preşedinţi de club au încercat modificarea sistemului aprobat înainte de startul sezonul 2014-2015, dorind să limiteze de la şase la patru numărul echipelor ce vor retrograda din Liga 1 la sfârşitul actualei ediţii de campionat.

Iniţiativa lor nu a avut sorţi de izbândă, iar despre sistemul ce va fi implementat din sezonul viitor, cu play-off şi play-out, a vorbit secretarul general al LPF, Justin Ştefan.

Citeşte şi LPF, amendată de Consiliul Concurenţei după investigaţia legată de DREPTURILE TV ale LIGII I

În Liga 1 este o decizie anterioară care a fost luată de LPF şi aprobată de Comitetul Executiv al FRF. S-a aprobat modalitatea în care se vor disputa din sezonul viitorul play-off-ul şi play-out-ul. În play-off vor intra echipele de pe locurile 1-6, iar în play-out echipele de pe locurile 7-14.

În ceea ce priveşte punctajul: în play-off şi play-out se va intra cu jumătate din punctele obţinte în sezonul regulat. Au fost propuse mai multe măsuri pentru creşterea jucătorilor proprii. Devine obligatoriu ca în lotul de 25 să fie patru jucători formaţi la nivel naţional şi alţi patru care să fie formaţi la nivel local. Jucătorii străini din afara UE vor putea fi transferaţi în Liga 1 doar dacă în anul anterior au avut minim trei selecţii la echipa naţională„, a spus Justin Ştefan.

DailyBusiness
Vouchere de vacanță 2025. Guvernul aprobă normele de accesare! Ce trebuie să facă bugetarii pentru decontare
Spynews
“Oxicomana lui Vlad Pascu”, postare sfâșietoare, după moartea suspectă a lui Rareș. Cine l-ar fi găsit decedat în casă
Bzi.ro
Dan Capatos, de urgență pe masa de operație! „Anestezie totală, intubare…”
Fanatik.ro
Afacerea cu care are succes Samuel din Satu Mare. Produsele le vinde cu 1 leu, iar foarte mulți români sunt înnebuniți să le cumpere de Paște
Capital.ro
EXCLUSIV Românii obligați să achite taxă. Se trimite formular semnat la ANAF. Data limită, 26 mai
Playtech.ro
Răsturnare de situație în cazul morții lui Aaron Boupendza. Se ia în calcul și ipoteza unei crime
DailyBusiness
Cel mai mare producător de carne din România iese din supermarketuri și își deschide propriul magazin. De unde își pot alimenta frigiderele românii
Adevarul
Imagini tulburătoare din locuința lui Gene Hackman și a soției sale, făcute publice de autorități: mizerie, șobolani și urme de sânge
wowbiz.ro
Ultimele imagini cu Rareș Ion, prietenul lui Vlad Pascu, înainte de a fi găsit mort în casă. Tânărul de 20 de ani s-a filmat într-o ipostază tulburătoare
Spynews
A pus punctul pe i! Decizia radicală a Georgianei Lobonț în legătură cu familia ei. Nu mai vrea niciodată să treacă prin asta!
Spynews
Ce decizie a luat Sânziana Negru pentru casa ei din Moldova. A făcut schimbări majore de când a început lucrările: “M-am speriat când am văzut”
Evz.ro
Pâinea biblică, cea mai sănătoasă din toate timpurile. Rețeta apare într-un verset
Ego.ro
EXCLUSIV Dana Roba, planuri nebunești cu iubitul, de Paște! ”Am să-i arăt...”
Prosport.ro
Jordan Chiles, rivala Anei Bărbosu, a arătat poate prea mult într-un costum de baie
kanald.ro
Un al treilea angajat a fost găsit mort la Spitalul Sf. Spiridon din Iași. Bărbatul, în vârstă de 54 de ani, lucra la Terapie Intensivă
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Taxa pe care șoferii români sunt obligați să o plătească. Au timp sub 48 de ore să achite cash sau card
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Teodora Stoica, imagini fabuloase din Japonia. A fost la templul acoperit cu foiță de aur
stirilekanald.ro
Mama Alexandrei, răpusă de durere la priveghi: ”E o sfârșeală în ea, n-am cuvinte”
Noi detalii ies la iveala in cazul celor doi tineri rezidenti, de la Spitalul Sfantul Spiridon, din Iasi, care s-au stins unul dupa celalalt…. Dezvaluirile facute de colegii lor de la spital
MediaFlux
O nouă reformă a pensiilor. Schimbare majoră pentru toți pensionarii
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Semnificațiile zilei de azi: Miercurea Trădării, ziua în care iubirea a fost vândută pe 30 de arginți