Românii care refuză CARDUL de SĂNĂTATE au o alternativă

Alternativa pentru cei care refuză cardul de sănătate din motive religioase sau de conștiință va fi o adeverință de asigurat valabilă trei luni de la emitere, a declarat miercuri, într-o conferință de presă, președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Vasile Ciurchea.
Iulian Tudor
28 ian. 2015, 12:32
Românii care refuză CARDUL de SĂNĂTATE au o alternativă

Proiectul de act normativ conține și propunerea CNAS ca adeverința de asigurat, valabilă trei luni de la emitere, să fie alternativa pentru cei care refuză cardul din motive religioase sau de conștiință. Pentru obținerea acestei adeverințe, asiguratul va depune o declarație pe propria răspundere că refuză cardul de sănătate din motive religioase sau de conștiință și va depune cardul de sănătate, în cazul în care i-a fost distribuit. Menționăm faptul că această alternativă presupune deplasarea periodică a asiguratului la casa de asigurări pentru a solicita adeverința de asigurat. Cardurile nerecepționate sau returnate de către asigurații care le refuză vor rămâne la casa de asigurări, de unde le pot ridica oricând, în cazul în care revin asupra deciziei„, a precizat Ciurchea, potrivit Agerpres.

Ciurchea a menționat că la CNAS au depus cereri prin care refuză cardul aproximativ 4.000 de persoane.

El a subliniat faptul că acest card de sănătate nu intră în contradicție cu nicio religie și nu conține date medicale și nici nu are date care să pună sănătatea în pericol, „nu emite radiații și nici unde de șoc”.

Asiguratul primește un card pe care sunt inscripționate doar datele de identificare în sistem. El poate fi folosit în această formă sau posesorul lui poate opta pentru inscripționarea unui minim de date medicale. Cardul național de sănătate are rolul de a confirma calitatea de asigurat într-un mod mult mai rapid și de a valida, în vederea decontării din fondul de sănătate, servicii medicale reale de care a beneficiat asiguratul„, a explicat Vasile Ciurchea.

Potrivit șefului CNAS, proiectul de hotărâre de guvern care conține normele metodologice de aplicare a cardului național de sănătate s-a aflat în dezbatere publică și va fi analizat și supus aprobării în ședința de Guvern de miercuri.

„Acest proiect de act normativ prevede utilizarea cardului național de sănătate în paralel cu actualul sistem de validare a serviciilor medicale, în perioada 1 februarie — 31 martie 2015. În acest fel, se va asigura accesul la servicii medicale și celor aproximativ 800.000 de asigurați care încă nu au intrat în posesia cardului”, a spus Vasile Ciurchea.

Potrivit acestuia, începând cu data de 1 aprilie 2015, cardul național de sănătate va deveni unicul instrument de validare a serviciilor medicale.

Ciurchea a precizat că nimeni nu va rămâne fără servicii medicale de la 1 februarie, chiar dacă de la acea dată nu a intrat în posesia cardului.

„Cardurile naționale de sănătate nedistribuite și predate de către operatorul de servicii poștale la casele de asigurări de sănătate sunt distribuite asiguraților de către casele de asigurări de sănătate, fie prin prezentarea acestora la sediul casei de asigurări de sănătate la care este luat în evidență asiguratul, fie prin intermediul medicilor de familie, cu ocazia primei prezentări în vederea acordării unui serviciu medical”, a susținut președintele CNAS.

El a declarat că începând de săptămâna trecută sute de medici de familie au solicitat preluarea cardurilor pentru asigurații din listele lor.

Vasile Ciurchea a ținut să precizeze că pentru acei asigurați care nu sunt înscriși pe lista unui medic de familie cardurile de sănătate se eliberează la sediul casei de asigurări în evidența căreia se află.

„Pacienții nu trebuie să își lase cardurile la niciun furnizor de servicii medicale”, a atenționat președintele CNAS, care a spus că deja mai mult de 500.000 de pacienți și-a folosit cardurile.

În cazul în care cineva își va pierde cardul, îl va distruge sau își va schimba numele, se poate elibera un alt card, dar contra cost, care va ajunge la asigurat în termen de 30 de zile prin poștă.

„În această situație este stabilită o procedură simplificată, care presupune un singur drum la casa de asigurări pentru a depune o cerere-tip, copie de pe CI și actele doveditoare pentru plata contravalorii cardului și a cheltuielilor de distribuire prin servicii poștale. Plata se va efectua la sediul casei de asigurări iar cheltuielile sunt identice cu cele efectuate de CNAS și MS pentru primul card. Mai exact, costul de producție al cardului este de 2,2 euro + TVA, iar costul de distribuire este de 2,74 lei + TVA. După depunerea documentelor, asiguratul va primi acasă, în termen de 30 de zile, noul card. Între timp, cardul va apărea inactiv în sistem, iar asiguratul va beneficia de servicii medicale în baza unei adeverințe de înlocuire a cardului de sănătate”, a arătat Vasile Ciurchea.

El a susținut că procesul de tipărire și de distribuire a cardului de sănătate va continua și după 1 februarie și 1 aprilie pentru asigurații care vor împlini în viitor vârsta de 18 ani și/ sau dobândesc calitatea de asigurat. Până la primirea cardului de sănătate, aceste persoane vor beneficia de servicii medicale în baza unei adeverințe care înlocuiește cardul, valabilă nu mai mult de 30 de zile de la emiterea acestuia.

„După ce proiectul de HG va fi aprobat, va fi emis un Ordin de președinte CNAS care va conține reglementările referitoare la modul de eliberare a cardului duplicat”, a adăugat președintele CNAS.

El a mai afirmat că persoanele care călătoresc în străinătate pot solicita cardul european la casa de asigurări de sănătate și a precizat că cel național se folosește doar pe teritoriul țării.

DailyBusiness
Busu, la un pas de moarte. Cine l-a salvat pe prezentatorul de la Pro TV: „Mi-a rupt cinci coaste și îi mulțumesc”
Spynews
Anunț ANM de ultimă oră! A fost emis cod galben de vreme severă. Zeci de județe, sub atenționare
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Video. Denise Rifai i-a arătat cartonașul galben lui Nicușor Dan la Testul Puterii! Ce s-a întâmplat la emisiunea maraton de pe Fanatik
Capital.ro
Verdict pentru Călin Georgescu. Nu se mai aștepta la acest anunț minunat: Cele mai mari șanse
Playtech.ro
Ce este rezerva succesorală şi cum se calculează. Cazurile în care sunt mai mulţi copii cu drept la moştenire
DailyBusiness
Se schimbă data plății pensiilor în aprilie! Anunț oficial pentru toți pensionarii din România
Adevarul
PSD sună mobilizarea pentru Crin Antonescu cu previziuni sumbre: ieșirea de la guvernare, primari aleși în două tururi și posturi tăiate SURSE
wowbiz.ro
Regele Charles, la spital! Palatul Buckingham a făcut anunțul cu privire la starea de sănătate a monarhului
Spynews
Insula din Grecia perfectă pentru familii. Priveliștile sunt spectaculoase, iar apele calme sunt ideale pentru înotătorii începători
Spynews
Cine sunt și cum arată surorile lui chef Alexandru Sautner. Doina Militaru și Cristina Iacob au gătit pentru jurați și au primit cuțitul de argint
Evz.ro
Scandal Florin Prunea - Dănuț Lupu. Acuzații grave: dosare aranjate
Ego.ro
Dana Budeanu... abia o mai recunoști! Cum arăta vedeta acum 15 ani
Prosport.ro
FOTO. Îi face concurență celei mai frumoase femei din lume
kanald.ro
Ce pensie primește Maria după 22 de ani de muncă în Italia! Aceasta nu duce grija zilei de mâine: „E de trei ori mai mare decât pensia din România”
Cancan.ro
Nuntă secretă în politică! Fostul prim-ministru al României s-a căsătorit la Viena cu deputata care i-a furat inima
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
România a pierdut cel mai mare artist. A fost o legendă. Rămâne veșnic în inimile românilor
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă fotbalistă din lume s-a iubit cu colega ei
stirilekanald.ro
"Ștefan era foarte bun la învățătură, un băiat liniștit" - Tatăl băiatului a dezvăluit ce obișnuia să facă acasă
Florin Busuioc, internat de urgență la spital: „A fost o formă urâtă de gripă, m-a dărâmat complet”
MediaFlux
Trump amenință cu „bombardamente cum lumea n-a mai văzut”. Rusia reacționează: „E o rețetă pentru dezastru!”
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Actriţa din piesa care a deranjat Biserica, ameninţată: Nu-mi venea să cred