Ministrul Muncii, Rovana Plumb, a arătat că este nevoie de o viziune modernă privind salarizarea în sectorul bugetar, astfel încât toate serviciile publice să fie cât mai eficiente.
„Anul acesta vrem să putem să avem o viziune clară şi definitivă privind modul de aplicare, prin revizuirea Legii, pe care dorim să o implementăm începând cu ianuarie 2016. În momentul de faţă, Legea prevede 111 clase de salarizare. Vrem să venim cu o viziune modernă pentru a eficientiza administraţia şi sectorul bugetar”, a spus Rovana Plumb, potrivit Mediafax.
Legea-cadru a salarizării personalului plătit din fonduri publice a fost aprobată în 2010, cu un eşantion reprezentativ de 260 posturi din toate domeniile de activitate, iar pe baza evaluării acestui eşantion a fost creată o nouă ierarhie a posturilor, atât între domeniile de activitate, cât şi în cadrul aceluiaşi domeniu.
Citeşte şi Ministrul Muncii susţine introducerea unor INDEMNIZAŢII pentru viitoarele mame care sunt în ŞOMAJ
Raportul dintre salariul minim şi cel maxim în sectorul bugetar a fost stabilit de la 1 la 15, numărul claselor de salarizare a fost limitat la 110, iar sporurile, compensaţiile, primele şi indemnizaţiile au fost plafonate astfel încât salariul de bază să constituie partea majoritară a câştigului.
Citeşte şi: Veşti bune pentru pensionari. 250.000 dintre ei vor primi în plus 400 de lei
Din cauza constrângerilor financiare, salariile personalului bugetar nu au putut fi însă stabilite niciodată prin înmulţirea coeficienţilor de ierarhizare cu valoarea de referinţă, astfel încât până în prezent au fost păstrate salariile avute anterior intrării în vigoare a Legii-cadru.