Demisia lui George Maior de la conducerea SRI, în presa străină

Demisia lui George Maior a făcut înconjurul lumii. Cele mai importante publicaţii din Germania, Rusia, Ungaria dar şi din Statele Unite vorbesc despre cel care a fost la şefia SRI timp de 8 ani.
Filip Stan
29 ian. 2015, 09:07
Demisia lui George Maior de la conducerea SRI, în presa străină

Jurnaliştii americani de la „The Washington Post” şi „The New York Times” îl numesc pe George Maior cel care a reformat Serviciul Român de Informaţii.

George Maior, care a ocupat funcţia de director al SRI din anul 2006, şi-a depus demisia după ce a criticat CCR, precizând că această legislaţie este necesară pentru securitatea naţională şi protecţia cetăţenilor români. Premierul român, Victor Ponta, un aliat al lui Maior, l-a lăudat pe acesta pentru faptul că a reformat Serviciul Român de Informaţii„, scrie Washington Post.

Agenţia de presă Itar Tass din Rusia scrie că România a devenit un stat mult mai bine organizat strategic din perspectiva securităţii naţionale datorită lui George Maior. „Anul trecut, Serviciul de Informaţii şi-a intensificat activitatea de contraspionaj pe teritoriul ţării. România a devenit una dintre ţările pe teritoriul căreia sunt amplasate forţe ale NATO„, transmite Itar Tass.

Presa din Germania vorbeşte despre dificultăţile pe care directorul SRI le-a întâmpinat în timpul mandatului său şi relatează că în ultima perioadă propunerile sale legislative nu au fost susţinute de Curtea Constituţională. „Maior a acuzat în repetate rânduri că există ‘breşe’ în legislaţie care îngreunează activitatea SRI„, se spune în Allgemeine Deutsche Zeitung.

George Maior, directorul SRI, şi-a dat demisia, iar preşedintele Klaus Iohannis a acceptat-o. Şeful statului va trebui să propună un nou şef al Serviciului, care urmează să fie numit de Parlament. Iohannis este aşteptat să facă o nominalizare şi la SIE, serviciu rămas fără director după demisia lui Teodor Meleşcanu.

George Maior şi-a dat demisia de la şefia SRI, anunţă Administraţia Prezidenţiala printr-un comunicat de presă. Şeful SRI şi-a înaintat demisia marţi, 27 ianuarie, iar preşedintele Klaus Iohannis i-a acceptat-o.

„Directorul Serviciului Român de Informații, domnul George Maior, și-a înaintat demisia de la conducerea SRI Președintelui României, marți, 27 ianuarie a.c. Președintele României, domnul Klaus Iohannis, i-a acceptat demisia”, se precizează în comunicatul prezidenţial.

Şeful SRI, despre Legea Big Brother: Nu mai putem acţiona azi cu mijloacele lui Sherlock Holmes

George Maior este secondat la conducerea SRI de prim-adjunctul Florian Coldea si de adjunctii George-Viorel Voinescu, Ion Grosu si Dumitru Cocoru.

Demisia lui George Maior vine la o săptămână după ce şeful SRI a criticat dur decizia Curţii Constituţionale de a declara neconstituţional proiectul legii securităţii cibernetice. Presedintele CCR, Augustin Zegrean, a denunţat public presiunile SRI.

Augustin Zegrean denunţă presiuni în problema legilor siguranţei naţionale

George Maior a declarat sâmbătă, 24 ianuarie, într-un interviu, că preşedintele Klaus Iohannis nu i-a cerut să-şi dea demisia. Întrebat dacă asta înseamnă că preşedintele i-a reconfirmat mandatul în fruntea SRI, Maior a răspuns: „Asta puteţi să o spuneţi dumneavoastră”.

Pe 5 noiembrie, directorul SRI, George Maior, a afirmat că la învestirea noului preşedinte îşi va prezenta mandatul, spre evaluare, menţionând că, până la acel moment şi atât timp cât va fi în fruntea SRI, nu manifestă şi nu confirmă „interesul pentru un anume rol profesional în viitor”.

După demisia lui George Maior, preşedintele Klaus Iohannis va trebui să propună o nouă persoană la şefia SRI.

Procedura este reglementată prin Legea de organizare şi funcţionare a SRI: „Serviciul Român de Informaţii este condus de un director, cu rang de ministru, numit de Camera Deputaţilor şi Senat în şedinţa comuna, la propunerea Preşedintelui României, în urma audierii celui propus de către comisia însărcinată să exercite controlul parlamentar asupra activităţii Serviciului Român de Informaţii, care va prezenta un raport în fata celor doua Camere ale Parlamentului.

La numirea în funcţie, directorul SRI depune în fata Parlamentului un jurămînt.

De asemenea, Constituţia prevede că Parlamentul numeşte, la propunerea Preşedintelui României, directorii serviciilor de informaţii.

GEORGE MAIOR, despre DEMISIA de la SRI: Întotdeauna îmi ţin cuvântul. Preşedintele va lua o decizie VIDEO

Prin Hotărârea nr. 32 a Parlamentului României, George Cristian Maior devenea cel de-al patrulea director al Serviciului Român de Informaţii, la data de 4 octombrie 2006.

CINE ESTE GEORGE MAIOR

În noiembrie 2004 a fost ales senator în Parlamentul României şi a îndeplinit, succesiv, următoarele funcţii: Preşedinte al Comisiei pentru Apărare, Ordine Publică şi Securitate Naţională, membru al Comisiei speciale a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra Serviciului de Informaţii Externe, membru al Comisiei pentru Drepturile Omului, Culte şi Minorităţi şi membru al Grupului Parlamentar al Partidului Social Democrat.

În perioada 2000-2004 a îndeplinit funcţia de secretar de stat şi şef al Departamentului pentru Integrare Euroatlantică şi Politica de Apărare în cadrul Ministerului Apărării Naţionale. În această calitate a coordonat, din punct de vedere strategic şi militar, aderarea României la Organizaţia Tratatului Nord-Atlantic.

Între anii 1992 şi 1997 a lucrat ca diplomat în cadrul Ministerului Afacerilor Externe, la Departamentul Tratate şi la Departamentul Afaceri Strategice. Din anul 1997 până în anul 1999 a îndeplinit funcţia de Însărcinat cu Afaceri a.i. al Ambasadei României din Dublin, Irlanda. În anul 2004 i-a fost conferit gradul diplomatic de Ambasador în Ministerul Afacerilor Externe.

România, în faţa unui RISC MAJOR. Şeful SRI, despre ce ne aşteaptă după respingerea legilor „Big Brother”

S-a născut în localitatea Cluj-Napoca în 16 noiembrie 1967. După completarea studiilor liceale la Colegiul „Gheorghe Şincai”, pe care l-a absolvit în anul 1986 cu diploma în Istorie şi Literatură, a urmat cursurile Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii „Babeş Bolyai” până în anul 1991.

În anul 1992 a obţinut titlul de Master în Drept Internaţional si Comparat al Universităţii George Washington, Washington D.C. În 1997 i-a fost acordat titlul de doctor în Drept Internaţional, la Universitatea „Babeş Bolyai” din Cluj-Napoca. Teza sa de doctorat: „Naţional şi european în jurisprudenţa Curţii Europene de la Strasbourg” a fost nominalizată în anul 1998 la Premiul Most acordat de UNESCO.

De asemenea, în anul 2001 a absolvit Colegiul Naţional de Apărare.

George Cristian Maior a fost decorat de Preşedintele României cu distincţia Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” în Grad de Cavaler şi Ordinul naţional „Steaua României” în grad de Comandor, iar guvernatorul statului Alabama i-a conferit medalia „Meritorious Service Medal of Alabama”.

A publicat articole şi lucrări referitoare la drepturile omului, concepte de drept public, precum şi la politici de apărare la nivel global.

Vorbeşte fluent limba engleză.

Este căsătorit cu Anamaria Maior şi are doi copii.

DailyBusiness
Gigi Becali, scut pentru David Popovici. Mesaj dur pentru CTP: „Trebuie să bagi capul în pământ și să nu sufli în fața campionului olimpic!”
Spynews
Marius Niţă i se alătură Geaninei Ilieş la pupitrul Ştirilor Antena Stars
Bzi.ro
Cum arată Andreea Esca în costum de baie, la 52 de ani! Vedeta și-a lăsat fanii mască! – FOTO
Fanatik.ro
Orașul din Europa care a primit o moștenire de la un om care nu a ajuns niciodată acolo. Cum a fost posibil așa ceva
Capital.ro
A murit vocea de aur a României. Marea cântăreață s-a prăpădit chiar azi: Veșnic în inimile noastre!
Playtech.ro
Greșeala care le poate aduce românilor care stau la bloc o amendă de 40.000 de lei. Mulți ignoră acest gest banal
DailyBusiness
Metoda finlandeză de încălzire. Cum poți avea o casă călduroasă fără a cheltui prea mulți bani pe facturi
Adevarul
Dezvăluirile unui general iranian de top privind înfrângerea suferită de Iran în Siria: „Am primit o lovitură foarte mare”
wowbiz.ro
Detalii bombă despre bebelușul Monicăi Gabor și al lui Mr. Pink! Când a născut, de fapt, fosta soție a lui Irinel Columbeanu și cum arată acum? | EXCLUSIV
Spynews
Ce cuvinte trebuie să rostești pentru a atrage banii în viața ta. Cum poți manifesta abundența
Spynews
Cum arată mașina care poate sări peste gropile din asfalt. Cu cât se vinde un astfel de vehicul
Evz.ro
Corina Caragea, vacanță de coșmar. Nu vrea să mai audă de așa ceva
Ego.ro
Cum arată casa Ilinei Pârvu de la Visuri la Cheie, după ce a fost renovată de PRO TV
Prosport.ro
FOTO. Imagini incendiare cu prezentatoarea TV care face o avere pe site-urile destinate adulților. S-a cuplat cu prietenul fostului iubit
kanald.ro
El este George, tânărul de 37 de ani din Tulcea care și-a pus capăt zilelor din cauza singurătății. Bărbatul se certase cu soția și avea ordin de restricție
Cancan.ro
Despărțire pentru Andra, la începutul lui 2025: 'Nu ne-am certat, doar că el are un…'
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Sfârșitul lui Călin Georgescu. Nu mai ajunge președinte în România: „Eliminat de oameni”
StirileBZI
Amendă de până la 3.000 de lei pentru românii care fac asta! Certurile cu vecinii încep de la această lege
Prosport.ro
FOTO. Andreea Bălan, ce apariție în Australia! Vedeta a atras toate privirile
stirilekanald.ro
Andrei, băiatul de 15 ani ucis în bătaie de prieteni, dus pentru ultima dată acasă. Bunica îl plânge cu lacrimi amare: „A fost abandonat de mamă și de tată”
substantial.ro
Boris Johnson îl provoacă pe Vladimir Putin să renunțe la ambițiile imperiale
MediaFlux
TOȚI ROMÂNII CARE PLĂTESC FACTURI TREBUIE SĂ ȘTIE! S-a decis!
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Casa Națională de Pensii lansează aplicația e-Talon pentru digitalizarea cupoanelor de pensie