Demonstraţiile de la St Paul, declasate la categoria „protest murdar”

Demonstranţii de la St Paul pierd vertiginos suportul public după ce lucrătorii de la salubritate au găsit excremente umane în interiorul Catedralei londoneze.
Romania TV
07 nov. 2011, 10:10
Demonstraţiile de la St Paul, declasate la categoria

Excrementele umane au fost curăţate chiar de la intrarea în clădire, de pe un covor vechi de 300 de ani, aşezat pe principalul hol de acces al catedralei, potrivit metro.co.uk. Personalul bisericii dar şi enoriaşii s-au declarat profund scârbiţi de această situaţie.

„Este vorba o profanare fără precedent a unui loc sfânt. M-a afectat profund pe mine şi pe cei care slujesc la în această catedrală”, a precizat un cleric.

 

Purtătorul de cuvânt de la St Paul, reverendul Rob Marshall, a declarat: „Suntem conştienţi de asemenea probleme şi le vom luăm în discuţie la întâlnirile aproape zilnice pe care le avem cu demonstranţii.

Deocamdată nu îi acuzăm (pe protestatari) de nimic deoarece nu avem probe”. Spryo Van Leemnen, o „portavoce” autodesemnată a demonstranţilor, a declarat că oamenii din tabăra improvizată de la St Paul nu au fost văzuţi de nimeni folosind catedrala pe post de toaletă.

Tabăra de protestatari de la St Paul, iniţiată pe modelul „Occupy Wall Street”, a fost înfiinţată la 15 octombrie pentru a atrage atenţia asupra lăcomiei corporaţiilor lumii.

Spynews
EXCLUSIV | Cât s-a împrumutat Andrei Versace de la cămătari înainte să moară. Suma a tocat-o la ruletă, în câteva mâini
Bzi.ro
Anca Țurcașiu a făcut furori, în costum de baie, pe Instagram! La 54 de ani, artista arată impecabil!
Fanatik.ro
Locul din Grecia unde turiștii sunt jefuiți pe bandă rulantă. Un român a pățit-o deja: ”Nu lăsați nimic la vedere”
Capital.ro
Plan de pace în Ucraina. Anunț istoric din SUA: Războiul se oprește imediat
Playtech.ro
Gest superb! Cum a ”salvat-o” Nadia Comăneci pe Serena WIlliams la ceremonia JO de la Paris
DailyBusiness
Sute de frigărui din carne de câine, scoase la vânzare. Ofițerii de ordine publică au intervenit de URGENȚĂ
Adevarul
Viața de playboy a lui Petru Groza, în anii '50. Se fălea cu amantele de lux: „Îmi permit să fiu necredincios, dar numai cu ceva mai tânăr”
Spynews
Scandal monstru între Florin Salam și Tzancă Uraganu! Scenă ireală petrecută între cei doi artiști, cu tentă penală | VIDEO
Spynews
Imagini de Evul Mediu la Iași! Scandal cu pistoale și cuțite în plină stradă. Ireal ce a generat tulburătoarele scene | VIDEO
Evz.ro
Meghan, atacată cu acid sau cu cuțitul, la Londra. Prințul Harry, scenariu incredibil
Ego.ro
Andreea Marin a făcut SENZAȚIE într-un costum de baie DECOLTAT. Vedeta are o siluetă perfectă, după ce a slăbit considerabil FOTO
Prosport.ro
FOTO. Ioana Tamaș, apariție incendiară în costum de baie. Imaigni hot cu soția lui Gabi Tamaș în Bali
wowbiz.ro
Suspectul crimei din Brăila a mărturisit tot ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic! Ce confesiune i-a făcut Marina Gavril înainte să fie omorâtă: "Mi-a zis că..."
Cancan.ro
Ce studii are Marcel de la Insula iubirii? Lui 'Maluma' i-a plăcut mai mult 'şcoala vieţii'
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Un bărbat a fost reținut de polițiști, după ce a înjunghiat un tânăr la o terasă din Neamț. Totul ar fi pornit de la un conflict spontan
Capital.ro
Va fi noua ordine mondială! Viktor Orban, anunţ în România: Centrul dominant al lumii
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Aza Gabriela, apariție spectaculoasă în plină vară! Cum s-a afișat cântăreața
stirilekanald.ro
Ultimele cuvinte ale lui Sorin Nazîru când agoniza: Se văita că...
substantial.ro
Prăbușirea unui avion Su-34 în Volvograd și un elicopter Mi-28 în Kaluga au avut loc în acest weekend
MediaFlux
CUTREMUR în SUA! RĂSTURNARE TOTALĂ de SITUAȚIE în ALEGERILE PREZIDENȚIALE
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!