PETRE ROMAN părăseşte Parlamentul. Fostul premier îşi pierde mandatul de deputat

Plenul Camerei Deputaților va lua act în ședința de luni de încetarea mandatului liberalui Petre Roman, declarat de ANI în stare de incompatibilitate, a anunțat președintele Camerei, Valeriu Zgonea.
Ionela Marcu
29 ian. 2015, 12:51
PETRE ROMAN părăseşte Parlamentul. Fostul premier îşi pierde mandatul de deputat

„În ședința de plen de luni, înainte de ora prim-ministrului, vom lua act de încetare mandatului domnului Petre Roman. Biroul permanent a solicitat Comisiei juridice ca până atunci să facă un raport pe acest subiect”, a declarat Zgonea la finalul ședinței Biroului permanent al Camerei Deputaților, scrie Agerpres-

Potrivit președintelui Comisiei juridice a Camerei, Bogdan Ciucă, ședința pentru discutarea cazului Petre Roman va avea loc luni, în jurul orei 14,00, înainte de ședința plenului.

ANI a informat pe 12 ianuarie că raportul de evaluare prin care s-a constatat starea de incompatibilitate a deputatului liberal Petre Roman a rămas definitiv prin necontestare.

CITEŞTE ŞI Petre Roman, declarat INCOMPATIBIL. Deputatul îşi pierde mandatul

„În vederea aplicării sancțiunilor disciplinare, respectiv revocarea din funcție și a interdicției exercitării unei funcții sau demnități publice pe o perioadă de trei ani, Agenția a comunicat Camerei Deputaților raportul de evaluare a stării de incompatibilitate, emis la data de 12 martie 2014. Menționăm faptul că instanța competentă, respectiv Curtea de Apel București, a comunicat Agenției faptul că pe rolul Secției a VIII-a de Contencios Administrativ și Fiscal nu există nicio contestație formulată de Petre Roman împotriva raportului de evaluare emis de Agenția Națională de Integritate”, se arată într-un comunicat al ANI.

ANI a constatat în martie 2014 că Petre Roman se află în stare de incompatibilitate începând cu data de 20 decembrie 2012, întrucât deține, simultan, funcția de deputat și calitatea de persoană fizică autorizată.

Spynews
La mulți ani de Sf. Ilie. Mesaje și urări pentru 2024
Bzi.ro
Adina Buzatu, comparată cu Sharon Stone: A făcut furori în costum de baie, la 47 de ani!
Fanatik.ro
Localitățile din România care au fost șterse de pe hartă. Aveau nume bizare și stârneau amuzamentul tuturor. Ce s-a întâmplat cu oamenii care locuiau acolo
Capital.ro
Vladimir Putin a ordonat retragerea. Umilință pentru Rusia: A însemnat o batjocură
Playtech.ro
Cele mai norocoase zodii în toamna 2024. Vor avea parte de mulți bani și iubire adevărată
DailyBusiness
Numerele la loto care te pot îmbogăți în această seară!
Adevarul
ANALIZĂ. Cât de afectată este imaginea României de scandalul Dianei Șoșoacă în Parlamentul European
Spynews
E oficial! Chelnerii și vânzătorii din România au acum dreptul de a le cere clienților buletinul. În ce condiții se aplică legea
Spynews
Cum arată zona revoltei din Leeds după ce românii au făcut haos | FOTO
Evz.ro
Bătaie între Harry și William. Până unde s-a ajuns
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
Cât a mers darul la nunta lui Ianis Hagi. Chiar și invitații „normali” au plătit sume importante
wowbiz.ro
Gigi Becali, implicat într-un accident rutier! Ce se întâmplă în aceste momente cu patronul FCSB?
Cancan.ro
De ce și-a plimbat bărbatul iubita moartă cu căruciorul, vineri seara, în Sectorul 5. Ce le-a spus polițiștilor că s-ar fi întâmplat cu ea, de fapt
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Ce făcea dentista din Brăila cu pacienții în cabinet? Era singurul cabinet stomatologic fără camere de supraveghere
Capital.ro
Amendă de 500 de lei. Este lege pentru toți șoferii: Trebuie să fie vizibil
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate prea mult!
stirilekanald.ro
Ireal ce i-a făcut criminalul Marinei Gavril după mai multe lovituri de cuțit
substantial.ro
MUNCITOR DIN BISTRIȚA-NĂSĂUD PRINS ÎN FLAGRANT DISTRUGÂND O CAMERĂ DE SUPRAVEGHERE PE ȘANTIER
MediaFlux
RĂSTURNARE de SITUAȚIE! JOE BIDEN a CONFIRMAT OFICIAL
Shtiu.ro
'60 de grade la București. Cea mai mare arșiță din Europa a fost la noi'