ELENA UDREA, urmărită penal, a fost pusă sub CONTROL JUDICIAR. Nu poate pleca din Bucureşti

ELENA UDREA este urmărită penal în Dosarul Microsoft şi a fost pusă de procurorii DNA sub control judiciar. Udrea este acuzată de spălare de bani şi fals în declaraţii de avere şi nu are voie să părăsească municipiul București, decât cu încuviințarea prealabilă a procurorului. Liderul PMP a fost adus, joi, cu mandat, la DNA, unde a stat mai bine de 4 ore. 
Ionela Marcu
29 ian. 2015, 14:52
ELENA UDREA, urmărită penal, a fost pusă sub CONTROL JUDICIAR. Nu poate pleca din Bucureşti

Procurorii DNA au început urmărirea penală faţă de deputatul PMP, Elena Udrea, pentru săvârşirea infracţiunilor de spălare de bani (în forma dobândirii/utilizării de bunuri cunoscând că provin din infracțiuni) şi fals în declaraţii de avere, precizează DNA, într-un comunicat de presă. 

Totodată procurorii au dispus faţă de Elena Udrea măsura controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând de la data de 29.01.2015 până la data de 29.03.2015 

„Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpata UDREA ELENA GABRIELA trebuie să respecte următoarele obligații:

a) să se prezinte la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție, Secția de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție și la Secția 2 Poliție București ori de câte ori este chemată;
b) să informeze de îndată Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție, Secția de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție și Secția 2 Poliție București cu privire la schimbarea locuinței;
c) să se prezinte la Secția 2 Poliție București, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat.
d) să nu părăsească mun. București, decât cu încuviințarea prealabilă a procurorului competent;
e) să nu se apropie de ceilalți inculpați, alți participanți la comiterea infracțiunii, martorii din dosar și să nu comunice cu aceștia direct sau indirect, pe nicio cale.
Inculpatei UDREA ELENA GABRIELA i se atrage atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive”, precizează DNA. 

CITEŞTE ŞI ELENA UDREA, încurajată şi persiflată pe Facebook: Eşti sexi, frumoaso! A venit şi rândul tău, baftă!

Elena Udrea este acuzată de procurorii DNA că a dobândit şi folosit bunuri despre care ştia că provin din infracţiuni. Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) arată, într-un comunicat de presă, că procurorii i-au adus la cunoştinţă Elenei Udrea că este urmărită penal şi i-au prezentat acuzaţiile.

COMUNICATUL INTEGRAL AL DNA:

„Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie au dispus efectuarea urmăririi penale faţă de UDREA ELENA GABRIELA, pentru săvârşirea infracţiunilor de spălare de bani (în forma dobândirii/utilizării de bunuri cunoscând că provin din infracțiuni) şi fals în declaraţii de avere

În ordonanţa de efectuare a urmăririi penale se arată că, în cauză, există date şi indicii din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:

La data de 28.10.2014, s-a dispus reţinerea pentru 24 de ore, iar ulterior arestarea preventivă a inculpatului Cocoș Dorin (fostul soț al suspectei UDREA ELENA GABRIELA), pentru infracţiunile de trafic de influență și spălare de bani.

În sarcina inculpatului Cocoș Dorin s-a reținut că, în anul 2009, în baza înţelegerii prealabile cu inculpaţii Gheorghe Ştefan şi Sandu Gabriel, a pretins de la două persoane suma de 9.000.000 de euro pentru el, suma de 3.996.360 euro pentru Gheorghe Ştefan, suma de 2.700.000 de euro pentru ministrul Gabriel Sandu, toate acestea pentru a-şi exercita influenţa asupra lui Gabriel Sandu, precum şi asupra altor persoane din Guvern şi respectiv din cadrul ministerelor implicate – MCSI, Ministerul de Finanţe, în scopul de a asigura firmelor susţinute de un om de afaceri adjudecarea contractului de licenţiere Microsoft din anul 2009.

Inculpatul Cocoș Dorin a primit de la omul de afaceri, prin intermediar, suma de 9.000.000 USD.

CITEŞTE ŞI ELENA UDREA, adusă cu mandat la DNA. Procurorii o acuză de SPĂLARE DE BANI în Dosarul Microsoft VIDEO 

Sumele de bani au fost transferate din contul D-CON.NET (liderul asocierii de firme favorizate la adjudecarea contractului), în mod succesiv, în conturile altor firme, ajungând în cele din urmă la Cocoș Dorin. La baza plăţilor au stat contracte comerciale ce atestă operaţiuni comerciale fictive şi care au avut rolul de a disimula provenienţa şi circuitul sumelor de bani.

Contrar dispoziţiilor legale, în declaraţiile de avere din anul 2010, nu apar menţiuni cu privire la împrumuturile primite de SC Euro Hotels International Co SRL de la persoana fizică Dorin Cocoş, deşi Udrea Elena declară încasarea de dividende de la această societate.

Având în vedere obligaţia legală de a-şi declara averea, faptul că, în perioada 2009 – 2013, Udrea Elena Gabriel a declarat achiziţionarea mai multor bunuri imobile a căror valoare depăşeşte veniturile obţinute ca ministru, deputat sau din activitatea didactică, se prezumă că aceasta a utilizat veniturile din alte surse – împrumuturi, dividende, asumându-şi răspunderea pentru provenienţa acestora.

Potrivit art. 29 alin. 1 lit. c din Legea 656/2001, dobândirea sau folosirea de bunuri, cunoscând că acestea provin din săvârşirea de infracţiuni, constituie infracţiunea de spălare a banilor.

Din probatoriul administrat până la acest moment, rezultă că inculpatul Cocoş Dorin a săvârşit infracţiunea de trafic de influenţă, sumele de bani obţinute cu titlu de folos necuvenit din săvârşirea acestei infracţiuni fiind utilizate în achiziţia de imobile şi pentru creditarea societăţilor.

CITEŞTE ŞI Elena Udrea, HUIDUITĂ la DNA: „Ruşine!”, „La puşcărie!”. Liderul PMP a plecat după 4 ore VIDEO

De asemenea, există acte (contracte de împrumut, chitanţe, contracte de vânzare – cumpărare imobile) şi declaraţiile de avere din perioada 2009 – 2014, din care rezultă că suspecta Udrea Elena Gabriela cunoştea provenienţa fondurilor utilizate pentru achiziţionarea de bunuri comune, având cunoştinţă şi de intenţia inculpatului Cocoş Dorin de obţinere a unor chitanţe false privind restituirea pretinsului împrumut pe care l-ar fi luat de la unul din cei doi mituitori.

Suspectei Udrea Elena Gabriela i s-a adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații.

Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.”

Elena Udrea a fost adusă, joi, cu mandat la DNA. Anunţul a fost făcut chiar de liderul PMP pe pagina sa de Facebook. Potrivit România TV, Udrea a fost ridicată de pe stradă, din faţa casei sale, aceasta scriind pe pagina de socializare în drum spre DNA.

CITEŞTE ŞI ELENA UDREA, acuzaţii DURE formulate de DNA. Udrea a fost trădată de DECLARAŢIA DE AVERE

Liderul PMP a părăsit sediul DNA după mai bine de 4 ore.

DailyBusiness
Klaus Iohannis l-a desemnat premier pe Marcel Ciolacu. Cum arată noul Guvern al României
Spynews
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Bzi.ro
Andreea Esca a întors toate privirile, cu o rochie cu un decolteu îndrăzneț! A prezentat o gală caritabilă – FOTO
Fanatik.ro
Ingredientul pe care să-l pui în salata de boeuf dacă vrei să nu-ți pice greu. Îi va da și un gust mai bun
Capital.ro
Demisie! Cutremur în România în cursa prezidențială: Mi-a fost bine acești 10 ani
Playtech.ro
Avea doar 26 de ani și a murit înainte de Crăciun! Cine era Alexandru
DailyBusiness
Un nou concediu pentru această categorie de români. Ce condiții trebuie să îndeplinească
Adevarul
NATO ar învinge Rusia în câteva luni, dar ar plăti un preț mare. Care sunt riscurile
wowbiz.ro
Raluca Pastramă, însărcinată după divorțul de Ibrahim Ibru?! „Emoții multe, de toate felurile”
Spynews
Ghiță, Amme și George au părăsit ieri competiția Chefi la cuțite. Diseară, echipele gătesc cu ustensile în miniatură. Chef Richard: ”Cum să pregătim 14 farfurii cu jucăriile astea?!”
Spynews
Cum s-au afișat Laura și Mihai, după ce au câștigat sezonul 10 al emisiunii Mireasa. Cum decurge căsnicia lor, după show-ul matrimonial | FOTO
Evz.ro
Taxele și impozitele, în 2025. Veste mare pentru milioane de români
Ego.ro
Artista de muzică populară care a înnebunit internetul la 46 de ani! Abia o mai recunoști
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume, dezbrăcată în zăpadă
kanald.ro
Le-ai văzut? Ele sunt cele două surori de 13 și 15 ani din Mehedinți care au dispărut de acasă în prag de sărbători! Familia le caută cu disperare
Cancan.ro
Când a descoperit Mircea Diaconu că suferă de cancer. A ținut totul... Fiica lui rupe tăcerea
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Călin Georgescu aruncă bomba. Complotul a fost pregătit: „Am devenit un...”
StirileBZI
Curtea Constituțională a decis impozitarea pensiilor cu 10%!
Prosport.ro
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
stirilekanald.ro
Alex a pierit în cumplitul accident din Gorj, la doar 26 de ani. Tânărul conducea chiar dacă avea permisul suspendat
substantial.ro
Republica Moldova neagă acuzațiile Rusiei privind un plan militar în Transnistria
MediaFlux
MAJORARE de PENSIE, după SĂRBĂTORI. Lista CREȘTERILOR de venituri, din IANUARIEI
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Orașul în care ninge toată săptămâna. Crăciun cu ciclon!