În doar câteva luni de la lansare, piesa „Bilionera” se apropie cu paşi repezi de 50 de milioane de vizualizari pe canalul Youtube, fapt care i-a adus artistei românce foarte multe laude atât de la importanţii producători români, dar şi străini.
Tocmai din acest motiv, Otilia vrea să îşi surprindă din nou fanii cu o melodie şi mai specială. Potrivit ultimelor zvonuri apărute, se pare că Otilia va lansa o nouă piesă alături de cântăreţul turc, Serdar Ortaç.
Serdar Ortaç este un artist de origine turcă, care din anul 1994, când a lansat primul album, şi până acum se bucură de un succes răsunător, cu toate că îl are ca principal rival pe Tarkan.
Într-o declaraţie făcută de curând, managerul Otiliei, Ionuţ Bejinariu a declarat că este foarte bucuros că după mulţi ani de muncă intensă au apărut şi rezultatele. De asemenea, managerul a mai adăugat că în luna ianuarie Otilia va susţine concerte în mai toate regiunile importante ale lumii, printre care se numără ţari ca Italia, Germania, Polonia sau U.K. şi că anul 2015 este unul foarte bogat din punct de vedere al concertelor.
„Otilia este foarte iubită în Turcia, acelaşi lucrul îl putem spune şi de Grecia, Cipru, Bulgaria şi alte zece ţări. În ianuarie am semnat multe contracte cu case de discuri importante din lume, câteva dintre ele find din Italia, Franţa, Germania, Polonia sau UK.
Câteva zeci de concerte pentru 2015 în ţările enumarate mai sus au fost deja confirmate doar în ianuare. Suntem foarte bucuroşi pentru răsplata muncii noastre şi mulţumim tuturor celor ce ne-au fost aproape”, a declarat Ionuţ Bejinariu.