Zgonea şi Sârbu nu cred că parlamentarii coaliţiei vor adera la proiectul politic al lui Mircea Geoană

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, şi liderul senatorilor PSD, Ilie Sârbu, s-au arătat vineri optimişti în privinţa majorităţii existente în Parlament şi au spus că nu cred că parlamentarii coaliţiei ar adera la proiectul politic al lui Mircea Geoană, care va fi lansat duminică, potrivit Agerpres.
Filip Stan
30 ian. 2015, 17:12
Zgonea şi Sârbu nu cred că parlamentarii coaliţiei vor adera la proiectul politic al lui Mircea Geoană

„Noi avem 10 la ora actuală în plus faţă de ceea ce avem nevoie de cvorumul de 84 la Senat. Din cei 10, am înţeles ca un coleg de-a nostru şi-a anunţat intenţia, nici nu a participat la întâlnirea grupurilor, să se înscrie în formaţiunea nu ştiu ce va fi a dlui Geoană. Unul singur, deocamdată. Este vorba despre Dan Tătaru”, a declarat senatorul Ilie Sârbu, într-o conferinţă de presă.

El a menţionat că mai există 8 voturi ale UDMR care participă alături de coaliţia de guvernare. „Pe lângă cei 10 sau 9, câţi vor fi, a venit şi Dan Şova, mai avem 8 voturi ale UDMR-ului care participă alături de noi la vot. Deci, deocamdată nu am avea probleme de niciun fel. Ceea ce se discută că, mă rog, se intenţionează schimbarea preşedintelui Senatului şi alte alte zvonuri care au apărut, nu au nicio bază în realitate”, a subliniat Ilie Sârbu.

Valeriu Zgonea a subliniat că deocamdată nu există astfel de informaţii la Camera Deputaţilor. „Deocamdată nu avem astfel de informaţii la Camera Deputaţilor, în afară de cei care şi-au manifestat comunicarea publică pe instrumentele de socializare nu avem alte chestiuni. O să vedem la prima reuniune a grupului parlamentar, o să vedem şi mâine când se supun la vot funcţiile din Biroul Permanent, conform ponderii pe care o are fiecare grup politic parlamentar şi liderul şi viceliderul. Din informaţiile noastre, avem în continuare o majoritate suficientă peste cele 199 de voturi care ne trebuie pentru a vota legile organice”, a precizat preşedintele Camerei Deputaţilor.

DailyBusiness
Ce pensie vei avea după 40 de ani de muncă? Cum se calculează și ce influențează suma finală
Spynews
Video controversat cu Adrian Minune și sora lui Sorinel Puștiu! Cum a apărut manelistul, alături de Liliana | VIDEO
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Cum se plantează, de fapt, trandafirii fără rădăcini. Sfaturi de la cei mai buni grădinari
Capital.ro
Traian Băsescu cutremură România. Motivul pentru care s-au anulat alegerile în România
Playtech.ro
Ce să plantezi lângă ardeiul gras ca să obții o recoltă dublă. Trucul simplu pe care îl aplică adesea grădinarii cu experiență
DailyBusiness
Ficatul gras, pericolul tăcut. Cum să îți cureți ficatul și să îți redobândești sănătatea cu ceaiuri
Adevarul
Momentul în care un soldat rus este lichidat, înainte să execută un asalt sinucigaș cu o mină în brațe
wowbiz.ro
"Baie de sânge" Bursele, în cădere liberă după tsunami-ul declanșat de tarifele lui Trump
Spynews
Cine este Liliana, sora lui Sorinel Puștiu! Femeia surprinsă alături de Adrian Minune are doi copii | FOTO
Spynews
Cum afectează Luna Plină de pe 13 aprilie 2025 zodiile. Berbecii, printre cei mai influențați nativi
Evz.ro
Pericol deasupra României. Toxicitate extremă de la Cernobîl
Ego.ro
Mihaela Tatu, de nerecunoscut! Cum arăta vedeta la 37 de ani... FOTO
Prosport.ro
FOTO. Cum arată arbitra la care s-au dat fotbaliștii pe teren: „Unii mi-au scris pe Instagram”
kanald.ro
Miss Europa a murit după ce a fost spulberată de o mașină! Aceasta a fost fugărită de polițiști înainte de a se stinge din viață
Cancan.ro
Cele mai OBRAZNICE apariții în mall! Vedetele s-au mulat de tot și le-au arătat bărbaților TOT. Recunoști cine sunt posesoarele din imagine?
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
A murit cel mai mare artist. O lume întreagă e in doliu: Talentul și pasiunea pentru muzică au fost de neegalat
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. O femeie e motivul pentru care fiii lui David Beckham nu-şi mai vorbesc
stirilekanald.ro
„Alt copil, viața merge înainte” Igor Cuciuc a dat vestea mult așteptată, după moartea Andreei: „Un nou Început”. Artistul și soția sa sunt de nedespărțit acum
Bunica mi-a arătat cum să albesc hainele albe fără a folosi substanțe chimice. Este una dintre cele mai ușoare și accesibile metode.
MediaFlux
Președintele Ilie Bolojan a promulgat legea! Se întâmplă chiar în a treia săptămână din luna mai
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Divorț în stil oltenesc. A „semnat“ actele de divorț cu cuțitul și a ajuns în arestul IPJ Dolj