Câteva zeci de reprezentanţi ai PDL Bucureşti s-au adunat vineri după-amiază în faţa Primăriei Capitalei, pentru a protesta faţă de înlăturarea bannerelor contra parlamentarilor „chiulangii” montate de democrat-liberali. Aceştia consideră măsura un abuz, deoarece pentru montarea bannerelor obţinuseră aprobarea primăriilor de sector.
„Domnul Sorin Oprescu a încercat să motiveze prin acea lege a publicităţii, care nu e însă în vigoare, deci măsura este doar un abuz prin care îşi ajută foştii colegi din PSD, actualmente USL. Vom acţiona în judecată atât Primăria, cât şi pe primarul general, cu care am încercat să vorbim, dar nu am reuşit pentru că nici la ora aceasta nu a ajuns la muncă”, a declarat Honorius Circa, consilier PDL în Sectorul 3, la România TV.