DEMISII din PSD. Patru senatori au aderat la grupul lui Geoană

Mircea Geoană şi alţi patru senatori, între care trei din PSD, au anunţat, luni, în plenul Senatului, că vor activa ca independenţi în grupul pentru noul proiect social-democrat intitulat "România noastră".
Ionela Marcu
02 feb. 2015, 15:57
DEMISII din PSD. Patru senatori au aderat la grupul lui Geoană

Mircea Geoană a declarat că va fi o sesiune parlamentară „extrem de interesantă”.

„După cum cunoaşteţi, în urmă cu aproape două luni, din motive care ţin de bucătăria internă a unui partid parlamentar, subsemnatul a fost forţat să plece din PSD. Tehnic vorbind, făceam în acest moment parte din acest grup. Din acest moment şi pentru perioada următoare, voi activa ca senator independent în grupul pentru noul proiect social-democrat, şi ceva îmi spune să vă spun că am toată încrederea că oamenii lucizi şi curajoşi din această aulă, din acest Parlament, vor da şansa României pentru un nou început”, a spus Mircea Geoană, 

Un anunţ similar a făcut şi senatorul Cătălin Croitoru, care a precizat că se retrage din grupul parlamentar al PSD şi va acţiona din acest moment ca senator neafiliat în cadrul grupului de iniţiativă pentru constituirea unui nou partid social-democrat.

Gestul său a fost urmat de cel al senatorilor social-democraţi Dan Ioniţă şi Dan Tătaru, aceştia precizând că vor activa ca independenţi şi vor susţine proiectul lui Mircea Geoană.

Un alt senator care a aderat la acest grup a fost Valer Marian, care a anunţat că, „după un an de la excluderea abuzivă din PSD”, rămâne senator independent şi va susţine noul proiect social-democrat.

Senatorul Mircea Geoană a lansat, duminică, la Romexpo, un nou proiect social-democrat intitulat „România noastră”, susţinând că această iniţiativă va schimba majoritatea în Parlament, iar în luna martie va fi instalat un nou guvern.

Geoană a spus că îi aşteaptă pe cei din PSD alături de el, condiţia fiind repectarea principiilor proiectului său.

Iniţiatorii noului proiect al stângii sunt Mihai Bărbuliceanu, Ana Cătăuţă, Răzvan Condurăţeanu, Cătălin Croitoru, Maria Dragomir, Mircea Geoană, Bogdan Georgescu, Radu Golban, Florentin Gust, Aurel Dan Ioniţă, Valer Marian, Oana Mizil, Raul Pătraşcu, Petre Petrescu, Radu Popa, Răzvan Rotaru, Iriza Scarlat, Dan Tătaru, Tudor Tănăsescu, Violeta Tudosie, Marian Vanghelie.

Spynews
Povestea Mariei, o mamă a opt copii care a luat examenul de Bacalaureat! Femeia visează să ajungă studentă la Universitate | FOTO
Bzi.ro
Adina Buzatu, comparată cu Sharon Stone: A făcut furori în costum de baie, la 47 de ani!
Fanatik.ro
De ce ți se pare că arăți mai bine când te uiți în oglindă decât într-o fotografie făcută telefonul mobil. Motivul te va surprinde cu adevărat
Capital.ro
Mașinile care au interzis. Ordinul intră în vigoare de astăzi, 19 iulie, ora 11
Playtech.ro
Ce este INTERZIS să faci de Sfântul Ilie. E mare păcat, tradiția pe care nu trebuie să o încalce credincioșii
DailyBusiness
Numerele la loto care te pot îmbogăți în această seară!
Adevarul
Caz unic în rețeaua globală a geoparcurilor UNESCO: propunere retrasă din cauza unei primării din România FOTO
Spynews
3 zile cu descărcări electrice anunțate de Accuweather. Urmează temperaturi de 17-18 grade în timpul nopții
Spynews
3 zodii pentru care fericirea bate la ușă mai târziu. O să ajungă cu persoana iubită la altar după 35 de ani
Evz.ro
OpenAI zguduie piața. Ce știe să facă noul chatbot
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
Cât a mers darul la nunta lui Ianis Hagi. Chiar și invitații „normali” au plătit sume importante
wowbiz.ro
Gigi Becali, implicat într-un accident rutier! Ce se întâmplă în aceste momente cu patronul FCSB?
Cancan.ro
Divorț-șoc! Adriana Bahmuțeanu s-a despărțit de George Restivan după 1 an și 3 luni de căsnicie 😲
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
În România, la fel de cald ca în Filipine? Reacția unei filipineze la valul de caniculă din țara noastră: „Sufăr aici în România…”
Capital.ro
A murit marele actor. Doliu în televiziune. Va rămâne o legendă
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate prea mult!
stirilekanald.ro
Ireal ce i-a făcut criminalul Marinei Gavril după mai multe lovituri de cuțit
substantial.ro
Marile companii aeriene americane au oprit zborurile din cauza problemelor de comunicații
MediaFlux
JOE BIDEN, SCHIMBAT! Răsturnare de situație în SUA!
Shtiu.ro
'60 de grade la București. Cea mai mare arșiță din Europa a fost la noi'