Noul preşedinte italian Sergio Mattarella a depus jurământul, potrivit Agerpres. El și-a început mandatul aducându-i un omagiu predecesorului său, Giorgio Napolitano (89 de ani), care a demisionat la 14 ianuarie.
Fost parlamentar timp de 25 de ani, de cinci ori ministru și, înainte de alegerea în noua funcție, judecător la Curtea Constituțională, Sergio Mattarella a fost susținut de premierul Matteo Renzi, fiind ales abia în al patrulea tur de scrutin desfășurat la sfârșitul săptămânii trecute, în primele trei tururi nefiind întrunit cvorumul necesar.
În vârstă de 73 de ani, Mattarella devine astfel cel de-al 12-lea președinte al Italiei de după Al Doilea Război Mondial.
Potrivit Constituției italiene, președintele are un rol mai degrabă simbolic, dar el se poate dovedi important în perioade de instabilitate politică, putând dizolva parlamentul, convoca alegeri și desemna prim-ministrul.
Originar din Sicilia, Sergio Mattarella are reputația unui fost ministru rezervat, dar ferm, a cărui carieră politică a început după ce fratele său Piersanti a fost împușcat mortal de Cosa Nostra, mafia siciliană.