Institutul de Cercetare și Dezvoltare Psihologică, în parteneriat cu DGASPC Sector 1 și DGASPC Sector 3, a dezvoltat și implementat proiectul „Change Life”. Prin „Change Life”, s-au desfășurat și se desfășoară următoarele activități:
- pregătirea zilnică a temelor cu cei 650 de copii instituționalizați;
- cursuri gratuite zilnice de recreere, socializare și dezvoltare armonioasă prin înot pentru 145 copii. Cursurile s-au desfășurat în grupe de maximum 10 copii în bazinul Federației Române de Polo, având trei sau patru grupe în fiecare zi;
- plimbarea cu elicopterul a 75 de copii institutionalizați;
- vizite la Grădina Zoologică, teatre, muzee, operă și alte obiective educative și culturale din București (în grupuri de aproximativ 40 de copii);
- aducerea unor hairstyliști în centru, pentru a tunde copiii și pentru a le explica importanța unei meserii;
- seară de jocuri cu copiii;
- sărbătorirea zilelor copiilor în centru;
- seară de fotbal între centre;
- cursuri de dezvoltare personală pentru copii cu psihologi, în grup sau individual;
- găsirea de meditatori pentru copiii cu rezultate deosebite pentru limba română și matematică;
- înscrierea copiilor la cluburi sportive potrivit aptitudinilor fiecăruia;
- angajarea copiilor care au împlinit 18 ani în vederea trecerii de la starea de dependență la starea de independență.
Prin participarea la astfel de activități, studenții au posibilitatea să își dezvolte abilitățile profesionale și umane, pentru a deveni cetățeni responsabili și implicați.
Programele I.C.D.P.S.C sunt create special pentru a oferi copiilor instuționalizați o dezvoltare armonioasă fizică, psihică, educațională și socială. Prin facilitarea acestor activități, specialiștii Institutului au posibilitatea de a observa dezvoltarea aptitudinilor și abilităților vocationale, oferindu-le susținerea și posibilitatea de a avea o profesie contruită pe baza propriilor resurse și sens în viață.
Cei interesați să ajute sunt rugați să trimită un e-mail pe adresa [email protected].