„Online-ul înseamnă în primul rând libertate de exprimare. A funcţionat în situaţii de blocare a celorlalte posibilităţi de comunicare, ca în Republica Moldova sau în ţările arabe. Având în vedere această emblemă a netului ca libertate de exprimare, trebuie avut mare grijă”, a spus Cristian Tudor Popescu, precizând însă că nu respinge ideea unor reglementări în presa online.
C.T. Popescu a mai spus că trebuie luate în considerare şi reacţiile care ar urma la o astfel de lege, având în vedere demonstraţiile anti-ACTA.
Jurnalistul a mai subliniat că opinia sa este a unui om care, la fiecare articol scris, primeşte pe internet „şuvoaie de insulte demente şi calomnii nebuneşti”. „Dar chiar şi aşa, consider că trebuie avut mare grijă cu libertatea de exprimare”, a încheiat acesta.
Secretarul general al PDL, Ioan Oltean, susţine că ar trebui să existe o lege care să îi pedepsească şi pe cei care „se ascund în spatele presei online” ca să înjure oameni, nu doar un organism de control al audiovizualului, el cerând ajutorul jurnaliştilor pentru a promova o astfel de lege.