Ritli spune că medicamentele citostatice ieftine vor fi procurate prin Antibiotice Iaşi

Ministrul Sănătăţii, Ritli Ladislau, a declarat, vineri, că medicamentele citostatice ieftine, "care nu prezintă interes comercial pentru producători" şi din această cauză "aprovizionarea este discontinuă", vor fi procurate prin intermediul Antibiotice Iaşi, transmite Mediafax.
Romania TV
09 mart. 2012, 16:07
Ritli spune că medicamentele citostatice ieftine vor fi procurate prin Antibiotice Iaşi

Ministrul Ritli Ladislau a declarat, în judeţul Arad, unde a făcut o vizită la unităţi sanitare, că la nivelul aprovizionării cu citostatice „nu sunt probleme majore”.

„Sunt câteva medicamente ieftine, care nu prezintă interes comercial pentru producători, iar din cauza asta aprovizionarea este discontinuă, dar de ani, nu de acum”, a declarat Ritli.

Ministrul a spus că s-a încercat aprovizionarea prin Unifarm, însă s-a constatat că instituţia nu poate face plăţi anticipate, cum cer distribuitorii de medicamente.

„Unifarm are limitele ei, pentru că este o instituţie coordonată de Ministerul Sănătăţii şi nu poate să plătească anticipat, iar firmele respective cer plata anticipată, chiar dacă este volum mic sau sunt medicamente ieftine. Am implicat Antibiotice Iaşi, care din punct de vedere financiar poate derula mai uşor asemenea proiecte şi care va uşura procurarea acestor medicamente”, a spus ministrul.

Ritli a afirmat că în România „nu există o criză reală a medicamentelor”.

„În ultimul timp a fost discuţia cu analgezicele. În urmă cu două săptămâni s-a retras o tabletă, dar în acel moment mai erau pe piaţă şapte sau opt medicamente cu efecte similare. Nu mai vorbim că erau zeci de mii sau o sută de mii de fiole de morfină, inclusiv în rezervele Ministerului Sănătăţii”, a spus Ritli.

El a afirmat că „nu era niciun motiv de alarmă retragerea unui singur medicament, a unei singure tablete, a unei singure molecule”.

„Niciun bolnav nu a suferit şi, dacă s-a întâmplat undeva, nu avea voie să sufere de durere pentru că aceste medicamente, cu altă denumire, erau pe piaţă”, a adăugat ministrul.

Ministerul Sănătăţii a identificat 34 de medicamente care fac parte din protocoalele terapeutice, în special cele oncologice, dar care au un preţ foarte mic şi nu prezintă interes comercial din partea furnizorilor, creând disfuncţionalităţi în asigurarea schemelor de tratament.

În ultima lună, tot mai mulţi bolnavi dar şi medici au reclamat lispa unor medicamente citostatice ieftine necesare în tratamentul diferitelor forme de cancer.

Atât Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, cât şi Ministerul Sănătăţii au promis că vor căuta soluţii pentru achiziţia produselor oncologice ieftine.

Printre măsurile anunţate se numără contracte ferme cost-volum cu producătorii unici şi implicarea Unifarm în achiziţia medicamentelor oncologice ieftine pe care companiile nu vor să le mai importe.

În urma problemelor apărute în aprovizionarea cu medicamente morfinice necesare tratamentului pacienţilor oncologici, premierul Mihai Răzvan Ungureanu a cerut, în 23 februarie, Ministerului Sănătăţii să îi prezinte o analiză privind constituirea unei rezerve naţionale care să includă toate medicamentele pentru situaţii de urgenţă

Guvernul a alocat, din Fondul de rezervă, o sumă totală de 750.000 de lei pentru achiziţionarea în regim de urgenţă a medicamentelor morfinice necesare tratamentului pacienţilor oncologici.

Medicamentele morfinice vor fi şi în continuare la dispoziţia medicilor şi pacienţilor, deşi au existat unele discontinuităţi în aprovizionare, după ce la sfârşitul anului trecut Mundipharma a decis restrângerea activităţii de reprezentare directă în România, au spus reprezentanţii Asociaţiei Române a Producătorilor Internaţionali de Medicamente (ARPIM).

Potrivit ARPIM, decizia Mundipharma s-a bazat pe înăsprirea considerabilă a condiţiilor de desfăşurare a activităţii pe piaţa farmaceutică românească, pe creşterea considerabilă a expunerii la riscuri financiare, precum şi pe creşterea nesustenabilă a nivelului de taxare.

DailyBusiness
Românii vor scoate din nou bani din buzunar! Câți bani trebuie să plătești în plus dacă stai la bloc
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Orașul surpriză din România care a trecut printr-o schimbare la față. E printre cele mai bogate din țară, construiește pe bandă rulantă și atrage fonduri cu o forță de nedescris. E la zi cu tot ce e nou și frumos. Până și transportul public este exclusiv electric
Capital.ro
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Playtech.ro
2025, anul marilor realizări pentru aceste zodii. Scapă de ghinion, le merge pe toate planurile
DailyBusiness
Anunț oficial de la Guvern! Probleme rezolvate, vești importante pentru români!
Adevarul
Concluzia sumbră a fostului comandant suprem al armatei ucrainene, după ce Coreea de Nord s-a implicat în război
wowbiz.ro
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături de copiii ei! Declarația neașteptată făcută de jurnalistă după ce și-a îmbrățișat din nou băieții: „Era firesc să îmi propună asta”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Ego.ro
Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Cu ce condiție i-ar fi lăsat Adriana Bahmuțeanu pe băieții ei în vila lui Silviu Prigoană: 'Eram DISPUSĂ!'
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Schimbare pentru permisul auto. Va fi ZERO. Guvernul României dă lege nouă
StirileBZI
Acești angajați vor beneficia de al 13-lea salariu! Vor primi nici bonusuri de Crăciun
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a fiicei lui. Artistul este pregătit să devină tată din nou
substantial.ro
Selly încurajează tinerii să participe la alegeri: „Este modul vostru de a ține democrația în viață”
MediaFlux
VINE PENSIA în DECEMBRIE cu ÎNTÂRZIERE? Simona Bucura a CONFIRMAT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Adolescenții și tentațiile interzise: care este drogul preferat al elevilor bucureșteni