Schema după care se strânge şpaga la ANAF VIDEO

1 milion de euro pe zi, acesta este suma minimă pe care oamenii lui Sorin Blejnar o strâng pe zi. Cam 600 de euro un tir sau jumătate de container. Măsurat cu piciorul, de aici până aici e al meu, jumătatea cealaltă e a ta. Mărfurile luate astfel cu japca ajung la magazinele deţinute prin intermediari chiar de angajaţii ANAF sau la protejaţii acestora, care trebuie să cotizeze apoi contravaloarea obiectelor.
Romania TV
09 mart. 2012, 20:38
Schema după care se strânge şpaga la ANAF VIDEO

Principalii protectori ai lui Sorin Blejnar sunt un senator PDL, un deputat PDL şi un altul de la UNPR. Surprinzător, ultimii doi au o colaborare politică, deşi s-ar fi putut crede că cei doi membri de vază ai PDL ar fi trebuit să aibă. Fiecare dintre aceşti politicieni are omul lui de bază angajat la vamă, cu relaţii la conducerea celor din vamă.

Primul intermediar, cel al senatorului PDL, este Eugeniu Petrescu, un bătrânel, simplu membru PDL care a avut fiica angajată la cabinetul lui Radu Mărginean, fostul şef al vămilor. Acesta a fost demis în urma scandalului de la vama Halmeu, dosar în care este acuzat, alături de Eugeniu Petrescu, că ar fi intermediat şpaga pentru funcţia de şef al vămii Halmeu.

Omul de bază al deputatului PDL şi celui de la UNPR este Paul Petrof, directorul executiv al Regionalei Vamale Bucureşti. Acesta are în subordine birourile vamale din Capitală, Giurgiu, Ploieşti şi Târgovişte.

Surse din cadrul ANAF susţin că şpaga ajunge de la comisionarii şi lucrătorii vamali pe palierul următor la unul dntre şefii biroului respectiv şi mai departe la directori şi intermediarii lui Blejnar. Oamenii politici sunt cei care asigură protecţia întregului grup pentru că au legăturile necesare în partidele din care fac parte să susţină, la nevoie, pe oricine, pe orice funcţie. Cele mai prolifice grupuri sunt cele din Bucureşti, Ilfov, Ploieşti, Oradea dar şi Constanţa.

Spynews
Românul care a înjunghiat-o pe fetița de 11 ani, în Londra, este și el tatăl unui copil de patru ani. Ce obișnuia să posteze pe Internet: ”Absolut sinistre”
Bzi.ro
Fiica Andreei Esca a făcut furori pe plajă! Alexia Eram a venit să se împace cu Mario Fresh
Fanatik.ro
Patru zodii sunt lovite de noroc în următoarele 4 zile. Vine cea mai bună perioadă și totul se schimbă în bine în viața lor
Capital.ro
S-a aflat adevărul despre Băsescu. Greșeală monumentală a fostului președinte
Playtech.ro
WOW ce schimbare. Pugilista Imane Khelif, transformare ȘOCANTĂ după ce s-a machiat
DailyBusiness
România are CEL MAI MARE preț la gaze naturale din regiune! Grecia și Bulgaria sunt în spatele nostru
Adevarul
Prețul unei jumătăți de secol de închisoare. Cât a primit un bărbat pentru că a stat nevinovat după gratii, timp de 48 de ani
Spynews
Ștefan și Maria de la Mireasa, sezonul 9, vacanță romantică în Italia. Cum și-a răsfățat fostul concurent soția de ziua ei onomastică / FOTO
Spynews
Cum a surprins-o Ronald Gavril pe Anamaria Prodan, de ziua onomastică. Iubitul vedetei a dat dovadă de romantismul suprem | FOTO
Evz.ro
Cum scapi rapid de mirosul de pisică din casă. Aceasta este cea mai ieftină soluție
Ego.ro
Nu s-au mai putut abține și și-au dat frâu liber sentimentelor, chiar dacă au fost filmați, la Insula Iubirii FOTO
Prosport.ro
FOTO. Una dintre cele mai frumoase femei din lume și-a provocat fanii cu un selfie interzis
wowbiz.ro
Femeia incendiată de soț în fața copiilor a murit! Fiica ei de 9 ani, în stare gravă la spital
Cancan.ro
Anca Țurcașiu, prima reacție după ce CANCAN a surprins-o cu noul iubit. A spus-o public!
Playsport.ro
Ea este femeia care poate lua FCSB de la Gigi Becali: "Inteligență debordantă, poate să țină echipa de acum"
kanald.ro
Un tânăr de 19 ani și-a găsit sfârșitul în lacul Colibița. Se afla cu prietenii la scăldat când s-a dezechilibrat și a căzut de pe ponton
Capital.ro
Toți șoferii, la control. Se rețin permisul și talonul auto. Nu se mai acceptă încălcarea acestor reguli
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Anamaria Prodan, apariție incendiară în costum de baie. Impresara nu are inhibiții la 51 de ani
stirilekanald.ro
Chinurile Ioanei, fata maltratată de iubitul polițist: Violată de tată, părăsită de mamă! "Mi-a zis că e sfâșiată"
substantial.ro
Primăria Veneției recrută noi gondolieri pentru a păstra tradiția de secole
MediaFlux
BOALA de care suferă DONALD TRUMP după ce a fost ÎMPUȘCAT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...