Alexandra Transer, o rusoaică de 30 de ani din oraşul Volgograd şi-a dorit din copilărie să devină model, însă din cauza înălţimii de doar 165 de cm, faţă de 1.83 m, cât era necesar, nu a fost primită la o şcoală de modeling. Astfel, scopul ei în viaţă a devenit acela de a lucra pentru a economisi banii necesari unei operaţii de lungire a picioarelor, potrivit Daily Mail.
Citeşte şi Kim Kardashian a fost un bun exemplu. Sora sa mai mică a POZAT GOALĂ FOTO
„Am încercat să întru la o şcoală de modelling la 17 ani, dar directorul mi-a spus că am încetat să mai cresc, iar singurul mod în care voi obţine înălţimea necesară este prin operaţie. Aşa că am făcut exact aşa. La început, părinţii au fost împotriva, dar am decis să lucrez şi să strâng bani pentru a face operaţia. La prima operaţia a decurs totul bine şi în nouă luni am crescut cu 6 cm. Acum intenţionez să mai fac două operaţii, iar până în 2018 voi avea înălţimea de 1,82 m„, a mărturisit femeia.
Cu toate acestea, îndeplinirea visului a implicat renunţarea la facultate. De asemenea, ea a lucrat că asistentă pentru tatăl său, de profesie inginer, până în momentul în care a strâns cei 8.000 de euro necesari pentru intervenţia chirurgicală.
Doctorii i-au fracturat oasele şi le-au fixat pe un cadru metalic pentru a le putea lungi. Ulterior, în timp, oasele se vindecau şi se sudau, pe măsură ce acest lucru se întâmplă, Alexandra trebuia să desfacă şuruburile de patru ori pe zi, depărtând zona fracturată cu aproximativ 1 milimetru zilnic.