Fotbalul nu reprezintă totul în viaţă, pare să gândească Cristiano Ronaldo, în ciuda celor trei Baloane de Aur câştigate până acum. Fantomatic pe teren în meciul pierdut sâmbătă seara, scor 0-4, pe terenul lui Atletico Madrid, starul Realului şi-a regăsit repede buna dispoziţie.
La câteva ore după încheierea partidei, Cristiano Ronaldo a organizat o mare petrecere, la care şi-a invitat şi colegii, însă o parte dintre aceştia au refuzat invitaţia. Au fost însă şi fotbalişti care au răspuns afirmativ, precum James Rodriguez, Pepe sau portarul Kaylor Navas.
Invitat să întreţină atmosfera în restaurantul In Zalacain a fost cântăreţul columbian Kevin Roldan, alături de care Cristiano Ronaldo a urcat pe scenă, interpretând şi el câteva strofe la microfon.
Potrivit mai multor surse media spaniole, între care postul de radio Cadena Ser,această petrecere nu a fost privită cu ochi buni de fanii echipei şi nici de ceilalţi jucători ai Realului, care intenţionează să-i ceară explicaţii lui Cristiano Ronaldo. Mica „fiesta” s-a încheiat în jurul orei 6 dimineaţa.