Şeful Direcţiei Finanţelor Publice Ploieşti a fost arestat preventiv

Directorul general al Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice (DGRFP) Ploieşti, Daniel Petre, acuzat de luare de mită, a fost arestat preventiv, marţi seară, după ce Curtea de Apel Ploieşti a admis contestaţia formulată de procurorii DNA faţă de decizia Tribunalului Prahova de plasare a inculpatului în arest la domiciliu, informează Agerpres.
Filip Stan
10 feb. 2015, 19:46
Şeful Direcţiei Finanţelor Publice Ploieşti a fost arestat preventiv

Potrivit portalului instanţelor de judecată, Curtea de Apel Ploieşti a admis contestaţia declarată de Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploieşti împotriva deciziei pronunţată, joi, de Tribunalul Prahova prin care Daniel Petre era plasat în arest la domiciliu.

Astfel, instanţa a desfiinţat în totalitate respectiva decizie şi a admis propunerea procurorilor de arestare preventivă a directorului general al DGRFP Ploieşti, Daniel Petre, dispunând arestarea inculpatului pentru o perioadă de 30 de zile. Decizia Curţii de Apel Ploieşti este definitivă.

Potrivit unui comunicat al DNA, Daniel Cristian Petre a primit, în mod repetat, în perioada aprilie – mai 2012, de la un denunţător, sumele de 20.000 lei, 10.000 lei respectiv 20.000 lei, pentru ca, în calitate de director executiv adjunct la Direcţia Economică din cadrul Consiliului Judeţean Prahova cu atribuţii delegate de administrator public, să facă demersuri pentru favorizarea unei firme, în sensul atribuirii unei lucrări privind modernizarea unui drum judeţean, finanţată din fondurile CJ Prahova.

De asemenea, inculpatul a promis că va face demersuri şi în legătură cu efectuarea cu prioritate a plăţilor către societatea respectivă şi suplimentarea cu 20% din valoarea totală a lucrării menţionate, pe parcursul derulării contractului.

Ulterior, în cursul lunii aprilie 2013, înaintea sărbătorilor pascale, Daniel Petre, în calitate de director executiv în cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice (DGFP) Prahova, a primit de la acelaşi denunţător suma de 10.000 lei, pentru a favoriza aceeaşi firmă, cu ocazia unui control derulat de către inspectorii din subordinea sa.

Anchetatorii notează că, la acea vreme, agentul economic respectiv derula activităţi comerciale cu o altă firmă, între acestea fiind încheiate documente fictive în baza cărora se rulau sume importante de bani, aspecte care au reprezentat obiectul unor infracţiuni de corupţie (fapte cercetate într-un dosar înregistrat la DNA – Serviciul Teritorial Ploieşti şi finalizat cu rechizitoriul în cursul anului 2014).

De asemenea, ca director executiv al DGFP Prahova, Daniel Cristian Petre a încercat, în cea de-a doua jumătate a anului 2013, să-l sprijine direct sau indirect pe denunţător, care era cercetat într-un dosar înregistrat pe rolul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, pentru săvârşirea unor infracţiuni de evaziune fiscală şi spălare de bani.

În acest context, printr-un intermediar, Daniel Petre a solicitat şefului serviciului nominalizat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti să coordoneze activitatea de verificare în dosarul respectiv, să nominalizeze o altă echipă (compusă din persoane agreate de inculpat) pentru a efectua controlul, alta decât cea propusă de acesta.

Mai mult, în luna februarie 2014, Daniel Petre a chemat la biroul său toţi şefii de serviciu şi directorii responsabili de activitatea de inspecţie fiscală şi le-a solicitat ca toate echipele de inspecţie fiscală să efectueze, în luna respectivă, numai rambursări de TVA, aspect care s-a şi întâmplat ulterior.

DNA mai susţine că, la acea dată, erau în curs verificările dispuse de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti în cauza mai sus menţionată care, practic, în acest mod, au fost întrerupte, cu consecinţa întârzierii soluţionării dosarului penal.

DailyBusiness
Răsturnări de situație la alegerile prezidențiale! Sociologii anunță surprize URIAȘE
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Prezența la vot – Alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Aici poți vedea LIVE rezultatele de la BEC. Record: prezența la vot a trecut de 51%. Update
Capital.ro
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Playtech.ro
Carmen Iohannis, apariție surprinzătoare înainte de vot. Gestul făcut de prima-doamnă, a urmat exemplul soțului
DailyBusiness
Momente tensionate la referendumul lui Nicușor Dan. Acuzații de obstrucționare a votului în București!
Adevarul
Cum ne sărăcește statul doar ca să-și astupe propria incompetență. Profesor de economie: „Ne uităm ca și curca la lemne și nu înțelegem”
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Poșeta soției lui Mircea Geoană, vedetă la secția de votare. Costă o avere
Ego.ro
Bendeac a șocat toată țara după moartea lui Cotabiță! De ce nu a vrut să se împace cu el
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
BREAKING | Rezultate alegeri prezidențiale 2024. Cine intră în turul 2, conform EXIT POLL-ului
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Decizie șoc pentru Ion ILIESCU. Înalta Curte de Justiție a hotărât definitiv
StirileBZI
Produsul controversat consumat în Postul Crăciunului 2024! Poate cauza pierderi de memorie
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
Chinuri groaznice pentru Cotabiță în ultimele zile de viață! Dezvăluiri ȘOCANTE
substantial.ro
Rusia îndepărtează un general de rang înalt din Ucraina pentru rapoarte înșelătoare
MediaFlux
El va fi VIITORUL PREȘEDINTE al României? CUTREMUR la nivel național
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
VIDEO: Traian Băsescu a așteptat zeci de minute la coadă, la vot, apoi „și-a luat-o” de la șeful de sală. Băsescu: „Ce ai? Ești nervos?”