Viitorul lui Hagi nu e în cupele europene. Ce spune „Regele” despre returul Ligii 1

Gică Hagi, finanţatorul echipei Viitorul Constanţa, nu vrea să se gândească la cupele europene, deşi principalale candidate şi-au pierdut dreptul de a mai juca la nivel continental, după ce au intrat în insolvenţă.
Daniel Spătaru
11 feb. 2015, 13:49
Viitorul lui Hagi nu e în cupele europene. Ce spune

Petrolul, CFR Cluj şi Dinamo şi-au pierdut dreptul de participare în cupele europene, iar rivalele din campionat au început să-şi facă planuri de Europa. Nu însă şi Gheorghe Hagi, care vrea să o ia pas cu pas şi să construiască o echipa solidă.

Citeşte şi Bogdan Stelea, dezvăluiri INCREDIBILE despre GICĂ HAGI

Chestionat în legătură cu acest subiect, Hagi a declarat la Dolce Sport: „Pentru început noi avem lupta noastră, să rămânem în prima ligă, să câştigăm cât mai multe meciuri, să avem acelaşi spirit la fiecare meci. Sperăm să facem punctele necesare să rămânem în prima ligă„.

Totodată, Hagi ştie ce trebuie să se întâmple pentru că fotbalul românesc să revină la viaţă. „Sportul trebuie să fie finanţat, ca să construim echipe importante, care să se bată în Europa. În aceste momente este mai uşor să iasă un sportiv, dar este mai greu să construim echipe competitive, este mult mai greu să facem ceea ce a fost pe vremea noastră„, a mai spus Hagi, la Dolce Sport.

Spynews
Andrei de la Mireasa, sezonul 7, și iubita lui s-au despărțit după o lună de relație. Care ar fi motivul separării și ce spune și despre Simona
Bzi.ro
Anca Țurcașiu a făcut furori, în costum de baie, pe Instagram! La 54 de ani, artista arată impecabil!
Fanatik.ro
Când să pornești aerul condiționat la mașină ca să fie eficient și să nu consume carburant mult. Puține persoane cunosc acest detaliu
Capital.ro
Mașinile au primit interzis. Decizie aprobată într-un mare oraș din România
Playtech.ro
Carmen Iohannis, apariție de NOTA 10 în Paris! Câte MII DE EURO a costat ținuta ei: Geanta, mai SCUMPĂ decât rochia
DailyBusiness
Noua Comisie Eropeană va fi condusă tot de Ursula von der Leyen. Care sunt candidații propuși de guvernele țărilor din UE?
Adevarul
Sporuri și concedii medicale acordate abuziv pentru minerii din Valea Jiului. S-au întocmit dosare penale
Spynews
Ce preț trebuie să plătești dacă vrei să faci plajă pe cearșaf, în Mamaia. Poate fi mai scump decât închrierea unui șezlong
Spynews
Cristina Rotaru de la Insula iubirii, mesaj cu subînțeles, după ce soțul ei, Andrei, s-a sărutat cu ispita Diandra? „Să nu fiu apreciată, iubită...” | FOTO
Evz.ro
Noi reguli pentru românii care accesează acest program. Care sunt actele obligatorii
Ego.ro
Andreea Marin a făcut SENZAȚIE într-un costum de baie DECOLTAT. Vedeta are o siluetă perfectă, după ce a slăbit considerabil FOTO
Prosport.ro
Gestul lui Alibec pentru gimnasta Anca Surdu, noua iubită, la nunta lui Ianis Hagi! Toată lumea s-a întrebat despre cine e vorba. EXCLUSIV
wowbiz.ro
Suspectul crimei din Brăila a mărturisit tot ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic! Ce confesiune i-a făcut Marina Gavril înainte să fie omorâtă: "Mi-a zis că..."
Cancan.ro
Ce s-a descoperit în trupul lui Sorin Nazîru? Filmul morţii fostului portar de la Dinamo
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Care ar fi fost, de fapt, cauza decesului lui Sorin Nazîru, fostul portar al juniorilor de la Dinamo. Totul ar fi pornit de la bacterie luată la piscină
Capital.ro
UNGURII vor banii românilor. Ungaria face o mutare istorică în 2024
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Ioana Tamaș, apariție incendiară în costum de baie. Imaigni hot cu soția lui Gabi Tamaș în Bali
stirilekanald.ro
Filmul complet al măcelului din Padina! 'Băi, omule, îl omori!''- Ultimele clipe din viața lui Sorin Anghel
substantial.ro
Premierul Ungariei, Viktor Orban, s-a întâlnit cu premierul Marcel Ciolacu la București
MediaFlux
PENSIONARII trebuie să depună DOCUMENTELE în URMĂTOARELE 14 ZILE
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!