„În măsură în care aceste informații sunt disponibile la nivelul altor agenții fiscale, autoritățile române vor întreprinde demersurile să obțină astfel de informații. Din punctul nostru de vedere, al Direcției de Verificări Fiscale, ne interesează și am vrea să cunoaștem astfel de informații. Mai departe sunt demersuri oficiale, care nu depind neapărat de direcția noastră. La nivel de ANAF, la nivel de Guvern, probabil sunt căi oficiale de solicitare și obținere a acestor informații’, a spus reprezentantul ANAF.
El a adăugat că Fiscul ar putea fi interesat dacă o persoană fizică are o sumă mare în conturi, respectiv dacă acea persoană are profilul de a se încadra în listele de risc și de monitorizare ale Fiscului.
Presa românească a relatat în ultimele zile despre scandalul SwissLeaks, de evaziune fiscală cu ajutorul gigantului bancar HSBC, după ce o anchetă a unor jurnaliști străini a arătat cum HSBC, al doilea grup bancar din lume după active, și-a ajutat sistematic clienții să-și ascundă banii în conturi din Elveția pentru a evita plata impozitelor.
Documentele publicate de jurnaliști arată că România ocupă locul 39 — între Iran și Siria — din 203 în topul evazioniștilor, cu 219 clienți care au ascuns 1,3 miliarde de dolari în Elveția.