Negocierile de la Minsk. Poroşenko şi Putin au ajuns la un ACORD PARŢIAL privind criza din Ucraina – UPDATE

Negocierile de la Minsk privind pacea în Ucraina continuă. Preşedintele ucrainean Petro Poroşenko şi cel rus Vladimir Putin au făcut un "progres uriaş" în negocierile cu privire la criza din Ucraina, ajungând la un acord asupra a 80% - zece puncte - din document. Preşedintele rus, Vladimir Putin, a anunţat joi că un acord a fost încheiat la Minsk pentru încetarea ostilităţilor în Ucraina începând de duminică, 15 februarie, relatează Russia Today.
Sânziana Stancu
12 feb. 2015, 07:21
Negocierile de la Minsk. Poroşenko şi Putin au ajuns la un ACORD PARŢIAL privind criza din Ucraina - UPDATE

UPDATE: Punctele prevăzute în documentul negociat la Minsk sunt următoarele, potrivit pravda.ru.

– Retragerea de arme grele ar trebui să înceapă cel târziu a doua zi după încetarea focului și să fie finalizate în termen de 14 zile;

– Zona de siguranță pentru artilerie grea în Donbas ar trebui să fie de la 50 la 140 km;

– OSCE ar trebui să asigure monitorizarea și verificarea încetării focului din prima zi de retragere a tehnicii militare;

– Reforma constituțională în Ucraina ar trebui să aibă loc până la sfârșitul anului 2015;

– Retragerea de pe teritoriul Ucrainei a armlor străine şi a echipamentului militar trebuie să aibă loc sub supravegherea OSCE.

Preşedintele Ucrainei, Petro Poroșenko, preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, preşedintele Franței, Francois Hollande, și cancelarul Germaniei, Angela Merkel, s-au întâlnit la Minsk pentru a pune la punct un acord pe tema conflictului ucrainean. Negocierile maraton dintre preşedinţii Rusiei, Ucrainei, Frantei şi cancelarul german începute miercuri seară la Minsk au durat aproximativ 14 ore. Cei patru lideri au încercat să ajungă la o înţelegere privind un plan de pace pentru Ucraina care, chiar în pragul negocierilor, a fost, miercuri, din nou ţinta violenţelor  sângeroase ale separatiştilor proruşi.

Potrivit DPA, citată de Agerpres, cei patru lideri au ajuns la un acord conform căruia, în următoarele 48 de ore, urmează să intre în vigoare un armistițiu, adică în data de 14 februarie.

„Cred că am căzut de acord asupra unui mare lucru. Am convenit o încetare a focului începând de la ora 00:00 în 15 februarie „, a anunțat Vladimir Putin, citat de Russia Today.

Agenția germană de presă menționează că acordul nu a fost încă semnat de liderii separatiști din Lugansk și Donețk. Liderii „separatişti de la Doneţk Denis Puşilin şi Lugansk Vladislav Deinego se întâlnesc separat cu reprezentanta OSCE Heidi Tagliavini, ambasadorul rus în Ucraina Mihail Zurabov şi fostul preşedinte ucrainean Leonid Kucima. 

Armistiţiul intră în vigoare în 48 de ore de la semnare. O sursă diplomatică rusă a declarat pentru RIA Novosti că, în cadrul convorbirilor, a fost realizat un progres ‘uriaș’. Conform acesteia, proiectul documentului final a fost convenit de către cei patru lideri în proporție de 80% și conține 10 puncte.

După semnarea acestuia de către participanții la summitul ‘ultimei șanse’, așa cum a fost denumită de presa internațională reuniunea de la Minsk, documentul va fi trimis pentru a fi examinat și aprobat de către aşa-numitul „Grup de Contact” format din reprezentanți ucraineni, ruși, ai liderilor separatiști și OSCE.

Pe lângă armistițiu, documentul cu privire la Ucraina mai prevede retragerea armamentului greu și crearea unei zone de securitate.

DailyBusiness
CTP vrea plecarea lui Klaus Iohannis de la Președinția României: „Datoria și un pustiu de bine ce le are de făcut românilor este să plece de la Cotroceni
Spynews
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Bzi.ro
Andreea Esca a întors toate privirile, cu o rochie cu un decolteu îndrăzneț! A prezentat o gală caritabilă – FOTO
Fanatik.ro
Ingredientul pe care să-l pui în salata de boeuf dacă vrei să nu-ți pice greu. Îi va da și un gust mai bun
Capital.ro
Călin Georgescu, câștigător! Oamenii lui au găsit soluția. Anunț cumplit în România
Playtech.ro
Se oprește curentul în Ajun și de Crăciun în județul Ilfov. Lista străzilor care nu vor avea lumină în perioada 24-26 decembrie
DailyBusiness
Klaus Iohannis l-a desemnat premier pe Marcel Ciolacu. Cum arată noul Guvern al României
Adevarul
Cuvintele greu de reprodus pe care Makaveli i le adresa Dianei Șoșoacă, înainte să-i devină consilier: „Javră penală”, „Cine te crezi, șomâldoaco?”
wowbiz.ro
Raluca Pastramă, însărcinată după divorțul de Ibrahim Ibru?! „Emoții multe, de toate felurile”
Spynews
Ghiță, Amme și George au părăsit ieri competiția Chefi la cuțite. Diseară, echipele gătesc cu ustensile în miniatură. Chef Richard: ”Cum să pregătim 14 farfurii cu jucăriile astea?!”
Spynews
Cum s-au afișat Laura și Mihai, după ce au câștigat sezonul 10 al emisiunii Mireasa. Cum decurge căsnicia lor, după show-ul matrimonial | FOTO
Evz.ro
Românii care vor avea mai mulți bani în 2025. Legea a trecut de Parlament
Ego.ro
Artista de muzică populară care a înnebunit internetul la 46 de ani! Abia o mai recunoști
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume, dezbrăcată în zăpadă
kanald.ro
Le-ai văzut? Ele sunt cele două surori de 13 și 15 ani din Mehedinți care au dispărut de acasă în prag de sărbători! Familia le caută cu disperare
Cancan.ro
Tudor Chirilă știe de ce Raluca Moldoveanu nu a câștigat Vocea României! „Am punctat chestia asta”
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Călin Georgescu dă lovitura. Răsturnare de situație după alegerea Guvernului: Vă garantez că veţi regreta
StirileBZI
Curtea Constituțională a decis impozitarea pensiilor cu 10%!
Prosport.ro
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
stirilekanald.ro
VIDEO Alex a pierit în cumplitul accident din Gorj, la doar 26 de ani. Tânărul conducea chiar dacă avea permisul suspendat
substantial.ro
Germania în căutare de răspunsuri după atacul cu mașina de la târgul de Crăciun din Magdeburg
MediaFlux
DECIZIA privind INDEXAREA PENSIILOR! ANUNȚUL ministrului Muncii la PRELUAREA noului mandat
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Marea demolare de pe drumul spre Sinaia: 500 de case-monument dispar. Imobile „despăgubite” cu sume derizorii