Elena Udrea ar fi fost vizitată sâmbătă în arest de William Brânză, fost candidat la președinția României. Pentru că este Valentine’s Day, Udrea a primit din partea lui Brânză un buchet de flori.
Potrivit DNA, Elena Udrea a fost reţinută pentru trei fapte de trafic de influenţă – în legătură cu încheierea şi derularea acordului cadru de licenţiere Microsoft din anul 2009, a contractelor subsecvente şi a actelor adiţionale la acestea, în legătură cu derularea contractului e-România şi în legătură cu pretinderea şi primirea a 500.000 de euro -, precum şi pentru spălare de bani.
„Cred că ştiu ce înseamnă (gestul făcut de Elena Udrea – n.r.), dar nu pot să vă spun în momentul acesta. Cu siguranţă vom mai vorbi despre acest lucru”, a declarat Ruxandra Dragomir, pentru Kanal D.
Ruxandra Dragomir susţine că Elena Udrea se aştepta să i se întâmple ceva rău.
”Probabil că Elena se aştepta să i se întâmple ceva rău. Cu siguranţă îi este greu, dar asta nu înseamnă că Elena nu ştie ce înseamnă să nu ai anumite lucruri… Mi-am dorit să merg să o vizitez, însă există o limitare a numărului de persoane care pot să o vadă. Mama ei şi avocaţii au fost acolo… Sunt condiţii pe care nici nu vreau să le văd. Stă în cameră cu alte două femei şi a fost primită foarte bine”, a adăugat Ruxandra Dragomir.
Elena Udrea: Vă cer să aprobaţi favorabil cererile de urmărire penală. Am devenit o ţintă
Elena Udrea a făcut un gest surprinzător, în plenul Camerei Deputaţilor. După ce şi-a rostit discursul de la tribună, Udrea a căutat camerele de luat vederi şi şi-a dus mâna la nas, uitându-se în jur pentru a se asigura că este văzută. Gestul a fost interpretat de unii drept unul masonic şi împrumutat de mafioţi, însă deputatul l-a explicat alfel pe Facebook după vâlva creată.
Gestul Elenei Udrea, de a-şi duce degetul la nas, este tras la indigo după gesturile făcute de celebrii interlopi şi puşcăriaşi, potrivit România TV. Una dintre semnificaţii: un avertisment mafiot că vor urma dezvăluiri. „Împărţim aceleaşi secrete” sau „Dacă va fi bine pentru mine, nu o să vorbesc„, sunt alte posibile interpretări date gestului.
Gestul a fost interpretat fie ca unul masonic, fie ca unul mafiot.
Astfel, semnul ar fi unul masonic al tăcerii. De altfel, semnificaţia masonică a semnului a fost împrumutată de mafioţi, care folosesc exact acelaşi semn pentru a promite exact acelaşi lucru: că vor păstra legea tăcerii.
Elena Udrea nu a făcut gestul o singură dată. Din contră, s-a şi pozat în această ipostază. Aceasta a explicat pe pagina sa de Facebook că totul n-a fost decât un mesaj pentru o persoană dragă ei, căreia a vrut să-i transmită că totul este în regulă.
Citeşte şi: ELENA UDREA a fost citată la DNA