Grupul, numit „Carbanak” de specialiştii de la Kaspersky, este în continuare activ, iar membrii săi provin din Rusia, Ucraina şi alte state din Europa, precum şi din China, relatează Bloomberg, potrivit Mediafax.
Atacatorii au vizat aproximativ 100 de bănci şi instituţii financiare din peste 30 de ţări, inclusiv din Statele Unite, China şi mai multe state europene, furând până la 10 milioane de dolari în cadrul fiecărei acţiuni.
Membrii grupului infectau calculatoarele angajaţilor cu malware-ul Carbanak, care se extindea la reţeaua internă a respectivei companii, permiţându-le atacatorilor să-i supravegheze video pe angajaţi. În acest mod, membrii grupului imitau activităţile angajaţilor, putând să transfere bani, conform Kaspersky Lab.
De asemenea, datorită accesului la reţeaua internă a unei bănci, atacatorii preluau controlul asupra unor bancomate, pe care programau extrageri de numerar la anumite ore, în timp ce unul dintre membrii grupului ridica banii de la respectivul aparat.
Compania de securitate informatică Kaspersky a lucrat cu Interpolul, Europolul şi alte autorităţi pentru a descoperi atacurile grupului de hackeri.