PNL cere înfiinţarea a două comisii de anchetă în Parlament

Partidul Național Liberal va solicita, la nivel parlamentar, constituirea a două comisii de anchetă: una la Camera Deputaților, în legătură cu modul de folosire a banilor din Fondul de rezervă aflat la dispoziția primului ministru, iar alta, la Senat, având ca temă situația autostrăzii Comarnic-Brașov.
Ionela Marcu
16 feb. 2015, 12:23
PNL cere înfiinţarea a două comisii de anchetă în Parlament

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a anunţat luni, la finalul şedinţei săptămânale a conducerii PNL, că formaţiunea solicită înfiinţarea a două comisii de anchetă în Camera Deputaţilor şi Senat, pe tema cheltuirii Fondului de rezervă a Guvernului şi a situaţiei Autostrăzii Comarnic-Braşov.

„PNL a decis să solicităm la nivel parlamentar constituirea a două comisii de anchetă, prima la nivelul Camerei Deputaţilor în legătură cu modul de cheltuire, de folosire a Fondului de rezervă aflat la dispoziţia primului ministru. Raportul Curţii de Conturi relevă faptul că banii au fost alocaţi după criterii politice, în mod evident nu face altceva decât să confirme practica alocării subiective şi politice a banilor aflaţi la dispoziţia primului ministru, şi bineînţeles în afara scopului pentru care s-a creat acest fond”, a spus Stroe.

El a menţionat că alocarea fondurilor nu s-a realizat în mod transparent, cu respectarea criteriilor de urgenţă.

„La Senat vom solicita constituirea unei comisii de anchetă în legătură cu situaţia autostrăzii Comarnic- Braşov. Motivul ţine de costurile extrem de ridicate la care se ridică acest proiect, de câteva ori decât celebrul caz Bechtel. Guvernul trebuie să răspundă de ce nu se realizează acest obiectiv şi din fonduri europene şi, bineînţeles, explicaţii aşteptăm şi în legătură cu modul nejustificat în care s-a tot amânat luarea unei decizii finale în acest proiect”, a mai declarat purtătorul de cuvânt al PNL.

CITEŞTE ŞI PNL va depune cererea de REVOCARE a lui Tăriceanu în această săptămână

Spynews
Despărțire neașteptată în showbiz! Și-au spus adio la nici un an de când au devenit soț și soție. Detaliile divorțului, dezvăluite la Știrile Antena Stars | VIDEO
Bzi.ro
Iuliana Pepene a făcut ravagii, în costum de baie, pe litoral! Imagini incendiare cu blondina de la Antena 1
Fanatik.ro
Ce a găsit o româncă în roșiile țărănești cumpărate dintr-un celebru supermarket. Ce curgea din ele
Capital.ro
Mașinile interzise. Decizia luată acum în România. Se aplică din 27 iulie, ora 23:00
Playtech.ro
Iubita lui Selly, fotografiată FĂRĂ haine! Imaginile au APĂRUT pe net
DailyBusiness
Este alertă de ultimă oră! România va fi măturată de furtuni și inundații
Adevarul
Am intrat în sezonul bolilor digestive. Camerele de gardă sunt pline. Medic: „Spălați pepenii înainte de a-i mânca!”
Spynews
Cine este Caterina, noua iubită a lui Alex Bodi. Omul de afaceri a uitat-o pe Ema Uta pentru o tânără de 20 de ani
Spynews
Livia, fosta soție a lui Cătălin Bordea, un nou mesaj după ce a fost pusă la zid: „Ar fi de râs dacă n-ar fi de plâns”
Evz.ro
Locul de pe litoral cu prețuri incredibile. Totul este ciudat de ieftin
Ego.ro
Andreea Marin a făcut SENZAȚIE într-un costum de baie DECOLTAT. Vedeta are o siluetă perfectă, după ce a slăbit considerabil FOTO
Prosport.ro
Gestul lui Alibec pentru gimnasta Anca Surdu, noua iubită, la nunta lui Ianis Hagi! Toată lumea s-a întrebat despre cine e vorba. EXCLUSIV
wowbiz.ro
Suspectul crimei din Brăila a mărturisit tot ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic! Ce confesiune i-a făcut Marina Gavril înainte să fie omorâtă: "Mi-a zis că..."
Cancan.ro
Cauza decesului lui Sorin Nazîru. De ce a murit fostul portar al juniorilor de la Dinamo, de fapt
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Dan Negru, revoltat de modul în care România gestionează resursele de cereale: „Una din patru pâini e făcută din aluat congelat”
Capital.ro
Obligatoriu în România. Avem termen 30 august. Ordinul venit de la vârful UE
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Ioana Tamaș, apariție incendiară în costum de baie. Imaigni hot cu soția lui Gabi Tamaș în Bali
stirilekanald.ro
'O minciună, o înscenare!' Fiica suspectului crimei din Brăila face acuzații grave
substantial.ro
Guvernul a adoptat ordonanţa de urgenţă privind organizarea alegerilor prezidenţiale și parlamentare
MediaFlux
RĂSTURNARE TOTALĂ de SITUAȚIE în SUA! ESTE FINALUL!
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!