DSK a scăpat: Prostituatele au renunţat la plângerea împotriva fostului director al FMI

Acuzat de proxenetism în formă agravată, fostul director al FMI, Dominique Strauss-Kah, a avut o surpriză liberatoare cumnici nu s-ar fi putut aştepta. Două dintre prostituatele implicate în scandalul de proxenetism numit Carlton-Lille, după numele hotelului unde s-au produs faptele, au renunţat la acuzaţiile formulate împotriva lui în procesul civil.
Sânziana Stancu
16 feb. 2015, 21:57
DSK a scăpat: Prostituatele au renunţat la plângerea împotriva fostului director al FMI

Fostele prostituate Jade şi Mounia au dat în faţa judecătorilor declaraţii dramatice. Ele au povestit cum nu s-au simţit în stare să îl refuze pe fostul director al Fondului Monetar Internaţional, Dominique Strauss-Kahn, în timpul partidelor sex, în care ele au fost sodomizate.

Avocatul lor a spus că femeile nu au fost în stare să demonstreze că fostul director al FMI ştia că ele sunt prostituate şi, astfel, au  renunţat la caz. „Suntem convinşi că domnul Strauss-Kahn cunoştea cu siguranţă statutul lor de prostituate, dar doar având această impresie, acest lucru nu poate demonstra că s-a încălcat legea”, a pledat avocatul Gilles Maton. Şi „Echipa de Acţiune împotriva Proxenetismului” – un ONG care se ocupă de astfel de probleme, şi-a retras plângerea civilă împotriva lui DSK, informează presa franceză.

Penetrare fără permisiune

DSK nu a fost foarte impresionat de ceea ce a obţinut de la instanţa civilă, pentru că nu a scăpat de procesul penal în acest caz. Fostul director al FMI, alături de alte 13 persoane sunt acuzaţi de proxenetism, infracţiune ce se pedepseşte cu până la 10 ani de închisoare. Judecata a ajuns în ultima săptămână, când vor urma concluziile.

Citeşte şi Strauss-Kahn, inculpat pentru „proxenetism în bandă organizată”

În procesul penal, Jade l-a acuzat pe DSK de faptul că ar fi sodomizat-o, penetrând-o „fără permisiunea” ei. „Am experimentat o penetrare fără permisiunea mea. Dacă eram o libertină, mi-ar fi plăcut cel puţin să mă întrebe dacă voiam să fac asta”, le-a spus prostituata judecătorilor.

DSK s-a apărat, argumentând faptul că el nu se află în judecată pentru „practici sexuale deviante” şi că îl „oripilează practica de a se folosi de prostituate”.

Prostituţia este legalizată în Franţa, dar proxenetismul şi încurajarea prostituţiei sunt practici ilegale.

 

.

Spynews
Prima persoană AUDIATĂ în cazul morții lui Andrei Versace. E un personaj temut în lumea INTERLOPILOR
Bzi.ro
Momentul în care polițiștii din Leeds, Anglia, iau cu forța copiii rromilor! De aici a început tot scandalul – VIDEO
Fanatik.ro
Minerva vine cu vești fantastice pentru zodii. Trei nativi termină săptămâna în forță
Capital.ro
Telefoanele mobile sunt interzise. S-a dat ordinul. Cei care le folosesc riscă închisoare
Playtech.ro
DOLIU în muzică! Marele artist A MURIT! Fanii nu-și pot reveni!
DailyBusiness
Românii care stau la curte pot primi amenzi de până la 100.000 de lei
Adevarul
Argument neobişnuit folosit de o avocată din Italia pentru a salva un urs care a atacat un turist: poate fi relocat în România
Spynews
Andrei Versace, bătut cu lopata de un apropiat! Incidentele violente au avut loc după ce “Regele fițelor” i-ar fi furat mașina
Spynews
În ce oraș din întreaga lume e cel mai bine să trăiești. Se află la 500 km de Timișoara, peisajele sunt de vis, iar ahitectura este unică
Evz.ro
Cât a câștigat Meghan Markle din serialul ”Suits”. Nu a fost nici pe departe cea mai bine plătită actriță
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
FOTO. Imagini interzise, de la saună, cu Georgina, iubita lui Cristiano Ronaldo! A intrat într-o pereche de colanți și fanii au reacționat instant
wowbiz.ro
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut niște..."
Cancan.ro
Ultimele ore din viața lui Andrei Versace. Pe cine a sunat înainte de a muri și ce i-a cerut să-i aducă 😲
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Misterul morții lui Andrei Versace. Avocatul Adrian Cuculis a explicat principalele ipoteze: „Ar putea să fie și otrăvit”
Capital.ro
Legea se schimbă în toată România. Trebuie să ai vârsta minimă de 21 de ani
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Fotomodelul de 33 de ani se iubește în secret cu jucătorul mai tânăr cu 11 ani decât ea!
stirilekanald.ro
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace! Cine era cu el în apartament
substantial.ro
32% dintre ucraineni acceptă concesii teritoriale pentru încheierea războiului
MediaFlux
TRĂDARE în INSULA IUBIRII! S-a VĂZUT TOT la TV!
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!