Cutremurele resimţite pe insula El Hierro din sudul arhipelagului au porovocat teama de o posibilă erupţie. Mai mult de 10.000 de seisme au fost înregistrate în ultimele patru luni, în zonă, potrivit Daily Mail.
În satul La Restinga, cu o populaţie de 500-600 de locuitori, a fost instituit deja cod roşu de alertă, nivelul maxim, în timp ce restul insulei a fost plasat sub cod galben.
Insula are aproximativ 500 de conuri vulcanice şi a fost zguduită de un cutremur cu magnitudinea 4,3 sâmbătă seară.
Temerile privind o posibilă erupţie au venit după ce au fost observate revărsări de material solid în ocean, în zona insulei El Hierro.
Potrivit martorilor, explozii mici şi jeturi de de magmă au fost văzute pe suprafaţa apei.