Directorul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP), Cătălin Bejan, a declarat că sistemul penitenciar are la ora actuală un grad de ocupare de 157% şi că există un deficit de locuri de cazare de 11.000, dacă se ia în calcul standardul european de 4 metri pătraţi pentru fiecare deţinut.
Numărul deţinuţilor a scăzut cu aproape 3.600, după aplicarea noii legislaţii în domeniu în 2014 privind controlul judiciar şi arestul la domiciliu.
Citeşte şi: Un nou PENITENCIAR pentru miniştri şi parlamentari corupţi, construit în Bucureşti
Cătălin Bejan a menţionat că aceste condiţii de detenţie au generat plângeri la CEDO, daunele plătite fiind de 1 milion de euro. Şeful ANP a afirmat că au existat plângeri la CEDO referitoare la calitatea hranei din penitenciare, în condiţiile în care are la dispoziţie 3,75 de lei fără TVA pe zi pentru majori şi 5,75 lei fără TVA pe zi pentru minori. El a menţionat că din 1994 nu a mai existat o iniţiativă de corectare a valorii financiare a normei pentru hrană şi a afirmat că un proiect de lege în acest sens este în analiză.