Patricia Lefranc are 48 de ani şi până acum doi ani era o femeie normală. Viaţa i-a scos în cale un bărbat cu 9 ani mai mare decât ea, de care s-a îndrăgostit şi cu care a avut o relaţie timp de mai mulţi ani. Problema era că acesta era deja căsătorit, astfel că se iubeau clandestin. Cel puţin aşa credea ea, că este iubită. De fapt, era considerată un bun, o proprietate. Iar faptul că a vrut să scape de această condiţie i-a făcut viaţa un iad.
Mama unui băiat de şcoală, Patricia nici nu mai ştie cum a fost ultima dată când s-a uitat în oglindă şi a văzut un chip normal. Asta pentru că, în urmă cu doi ani, când a vrut să pună capăt relaţiei cu iubitul său, Richard Remes, acesta a reacţionat într-un mod la care ea nu s-ar fi gândit nici în cele mai rele vise: a stropit-o cu acid sulfuric pe cap şi pe partea superioară a corpului. Rezultatele, după cum vă închipuiţi, au fost devastatoare.
De la acel incident, petrecut pe 1 decembrie 2009, Patricia a suferit 86 de operaţii, iar acum a venit în faţa tribunalului din Bruxelles pentru a încerca să-l facă să plătească pe bărbatul care i-a distrus viaţa. „Sper să conving curtea că a vrut să mă ucidă”, spune Patricia.
Femeia a povestit judecătorilor cum s-a produs atacul. După ce l-a anunţat pe Richard Remes că a decis să încheie relaţia, acesta a aşteptat-o la ieşirea dintr-un lift şi pur şi simplu i-a pulverizat acidul sulfuric pe faţă, pe cap şi pe partea superioară a corpului. „A reuşit să îmi distrugă viaţa definitiv”, a spus Patricia în faţa instanţei. A continuat afirmând că era convinsă că va muri. Dar locuitorii dintr-o clădire din apropiere i-au auzit urletele de durere şi au reuşit să o ducă la un spital din apropiere, unde a fost internată şi a stat în comă timp de trei luni.
„Sper să fie condamnat pentru tentativă de omor, nu doar pentru atac şi totură”, punctează hotărât Patricia. Ea a avut un mesaj şi pentru soţia fostului său iubit. „Spune despre mine că sunt o manipulatoare care s-a legat de bărbatul ei. Este o insultă. El a făcut primul pas şi a iniţiat relaţia, eu am fost cea care a trebuit să o încheie. Aş vrea ca instanţa să nu uite când va cântări decizia că m-a condamnat pe viaţă la durere, atât fizic, cât şi psihic”, a precizat Patricia Lefranc.
Din cauza bărbatului care a transformat-o într-un monstru, fiul său trebuie să suporte ironiile colegilor de şcoală în ceea ce priveşte aspectul său fizic: „Mi-a distrus viaţa şi ca femeie. Cine ar vrea să aibă de a face cu monstrul în care m-a transformat? Lumea se holbează la mine pe stradă şi, mai rău, sunt folosită ca exemplu pentru ce ar putea păţi o femeie care încearcă să punî capăt unei relaţii. Când mă uit în oglindă, fiecare fibră din mine îşi aminteşte ce s-a întâmplat. Nu mai văd cu ochiul stâng, nu mai aud cu o ureche, iar inelarul drept mi-a fost amputat. La 80 de operaţii am încetat să mai număr, dar ştiu că mai am vreo 20 de făcut. Nasul meu se micşorează tot mai mult şi în final va fi înlocuit de o proteză. Dar asta va fi ultima operaţie şi poate cea mai dificilă. Timp de trei luni va trebui să port o mască pentru a ascunde gaura pe care o s-o am chiar în mijlocul feţei, iar acea mască va trebui curăţată zilnic”.
Monstrul care i-a distrus viaţa nu a găsit altceva mai bun de făcut decât să-şi ceară iertare şi să se apere spunând că nu ştia că acidul sulfuric va avea un efect atât de devastator.