EDUARD HELLVIG, noul director al SRI. Cine este viitorul şef al Serviciului de Informaţii

Eduard Hellvig a fost nominalizat pentru funcţia de director al SRI de către preşedintele Klaus Iohannis. Hellvig va merge în Parlament pentru a obţine votul senatorilor şi deputaţilor. Europarlamentarul Eduard Hellvig a fost secretar general al PNL şi deţine în prezent funcţia de vicepreşedinte al partidului. 
Ionela Marcu
19 feb. 2015, 15:17
EDUARD HELLVIG, noul director al SRI. Cine este viitorul şef al Serviciului de Informaţii

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, joi seara, la Cotroceni, că l-a propus pe Eduard Hellvig pentru funcţia de director al SRI. 

Numele lui Hellvig, în prezent europarlamentar, a fost vehiculat în ultimul timp pentru a ocupa postul de director al SRI, rămas liber după demisia lui George Maior.

Klaus  Iohannis şi Victor Ponta au avut o discuţie, miercuri dimineaţa, înaintea de depunerea jurământului de către noul judecător al CCR, susţin surse politice, în care au discutat inclusiv despe noii şefi ai Serviciilor. 

Preşedintele nu a anunţat şi numele noului director al SIE, însă numele cel mai vehiculat pentru acest post este  cel al lui Mihai Răzvan Ungureanu.

Traian Băsescu: Serviciile secrete au nevoie imediat de directori civili

Propunerile preşedintelui pentru conducerea celor două Servicii vor fi supuse votului plenului comun al Parlamentului.

Cine este Eduard Hellvig

Eduard Hellvig s-a judecat cu Agenţia Naţională de Integritate din cauza unei decizii ANI prin care era declarat incompatibil întrucât ar fi deţinut concomitent funcţia de ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului şi cea de director la o companie, SC Sintezis Birotica.

Din cauza scandalului, Hellvig a trebuit să demisioneze în decembrie 2012 de la conducerea ministerului, dar a dat în judecată ANI cerând anularea raportului de incompatibilitate. În aprilie 2013, a pierdut procesul la Curtea de Apel, însă Hellvig a avut câştig de cauză la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în decembrie 2014.

Eduard Hellvig a absolvit cursurile Facultăţii de Ştiinţe Politice a Universităţii Babeş-Bolyay din Cluj şi a obţinut titlul de doctor la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative. Ca membru al PNL, a fost consilier al vicepreşedintelui PNL Horia Rusus, la sfârşitul anilor ’90 şi al lui Constantin Dudu Ionescu, fost ministru de Interne. Hellvig l-a consiliat şi pe Mugur Isărescu în 2000, atunci când guvernatorul BNR candida la preşedinţia României.

GEORGE MAIOR a demisionat. Nume vehiculate pentru şefia SRI

În 2004, a obşinut primul mandat de deputat, iar în 2007 a devenit europarlamentar. În 2009 a fost coordonatorul campaniei prezidenţiale a lui Crin Antonescu. Acesta l-a ales să fie secretar general al PNL în 2011, iar în 2012 a fost timp de câteva luni ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului, post la care a renunţat pentru a deveni vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor. În 2013 a devenit din nou europarlamentar.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
David Popovici, între credință și îndoială. Ce i-a răspuns unui copil care l-a întrebat despre Dumnezeu. Ce spune părintele Necula despre Creator
Capital.ro
Trecerea NU mai e liberă. Românii obligați să prezinte actele din mai 2025. Se declară și banii cash
Playtech.ro
Cum se păstrează corect anafura ca să nu mucegăiască. Ce trebuie să faci cu ea după ce o aduci de la biserică
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Clarvăzătoarea supranumită „Baba Vanga a Japoniei” face o profeție înfiorătoare. Un dezastru urmează să lovească lumea în curând
wowbiz.ro
A murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Obiceiuri bizare de Paște. Unde se fură din cimitir
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Un tânăr a ars de viu și alți doi se zbat între viață și moarte, după ce mașina în care se aflau s-a izbit puternic de un TIR, în Caraș-Severin
Cancan.ro
Rareș Ion a fost INCINERAT! Ceremonia restrânsă a avut loc în Vinerea Mare, în Capitală: 'Am primit mesaj de la mama lui'
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
1.000 lei, mărire la pensie. Șeful Casei de Pensii, anunț oficial înainte de Paște: Pot să vă asigur!
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Dragoș Cristescu a murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
De ce se merge la biserică în Noaptea de Înviere și ce semnifică Lumina Sfântă?
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Cutiuța muzicală: toaca – sunetul care nu cere aplauze, dar ne răscolește sufletul