Mircea Băsescu a cerut revocarea măsurii arestului la domiciliu. Răspunsul îl va afla la sfârşitul lunii

Mircea Băsescu și Marian Căpățână au cerut instanței, vineri, la Tribunalul Constanța, revocarea măsurii arestului la domiciliu. Judecătorii au rămas în pronunțare şi vor da verdictul pe 27 februarie.
Iulian Tudor
20 feb. 2015, 11:52
Mircea Băsescu a cerut revocarea măsurii arestului la domiciliu. Răspunsul îl va afla la sfârşitul lunii

Cei doi inculpați s-au prezentat în fața magistraților la termenul fixat pentru stabilirea legalității și temeiniciei măsurii arestului la domiciliu. Judecătorii urmează să stabilească dacă mențin respectiva măsură sau acceptă cererea de revocare, scrie Agerpres.

Mircea Băsescu a susținut în fața instanței că el nu reprezintă un pericol public, menționând totodată că Justiția se face în sala de judecată, nu la televiziune.

Citeşte şi Traian Băsescu îşi apără FRATELE şi răspunde acuzaţiilor că ar fi luat BANI de la BERCEA

Mircea Băsescu și Marian Căpățână au fost trimiși în judecată în iunie 2014 de către procurorii DNA, pentru trafic de influență și respectiv complicitate la trafic de influență, iar în luna noiembrie a început derularea procesului. Următorul termen pe fond al procesului a fost stabilit pentru luna viitoare, pe 13 martie.

După ce au fost cercetați în stare de arest preventiv, judecătorii au înlocuit respectiva măsură cu cea a arestului la domiciliu.

În ianuarie 2015, judecătorii Tribunalul Constanța au hotărât că Mircea Băsescu poate să plece de acasă la serviciu în două zile ale fiecărei săptămâni — luni și miercuri, timp de câte trei ore, la o firmă din portul Constanța pe care acesta o administrează.

Potrivit DNA, în perioada 20 februarie 2011 — 22 februarie 2012, Mircea Băsescu a primit suma de 250.000 de euro de la un denunțător (Florin Anghel), prin intermediul inculpatului Marian Căpățână, în schimbul promisiunii că va interveni pe lângă magistrații învestiți cu soluționarea cauzei referitoare la infracțiunea săvârșită de tatăl acestuia (Sandu Anghel), precum și a altor cereri incidente în respectiva cauză, în scopul de a obține o hotărâre favorabilă, fie condamnarea la o pedeapsă mai mică, fie punerea în libertate.

Citeşte şi Mircea Băsescu i-a pozat pe jurnalişti, pentru că sunt „drăguţi” VIDEO

Spynews
Marina își trăia zilele cu spaimă, chiar înainte să fie omorâtă. Ce au descoperit autoritățile despre crima care a tulburat liniștea din Brăila
Bzi.ro
Incident cumplit la nunta lui Ianis Hagi! A fost chemată ambulanța
Fanatik.ro
Patru zodii care pot da lovitura până pe 29 iulie. Răsare soarele pe strada lor
Capital.ro
Mașinile interzise în România. Decizia luată de autorități. Se aplică de azi, 18 iulie
Playtech.ro
A suferit CUMPLIT după DIVORȚ! Știi cine e, astăzi, fata din imagine?
DailyBusiness
BNR dă vestea cea mare pentru românii care au împrumut la bancă!
Adevarul
Reacția unui medic legist după ultimul festival de la mare: „Nu reprezintă nimic altceva decât deschiderea către o viață de consumator”
Spynews
”L-am ucis și l-am băgat în troler”. Declarația tulburătoare a criminalului care l-a omorât pe bărbatul găsit fără suflare în geamantan. Cum și-a explicat gestul
Spynews
Decizie dură luată de Oana Roman față de Marius Elisei! I-a deschis proces penal! Vedeta s-a săturat să aștepte ca el să fie tată pentru fiica lui! Exclusiv
Evz.ro
Codul Rutier. Verificați în documente această dată. Este obligatoriu
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
FOTO. Cum au apărut soția și fiica lui Adrian Ilie la nunta lui Ianis Hagi!
wowbiz.ro
Gigi Becali, implicat într-un accident rutier! Ce se întâmplă în aceste momente cu patronul FCSB?
Cancan.ro
Mega-scandal la 'Insula Iubirii'! Dezvăluiri terifiante despre Cornel: 'O bătea golănește pe Ada!' 😲 ⤵️
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Cum putem reduce temperatura din casă cu două grade, fără a ne folosi de aerul condiționat? Cercetătorii vin cu o soluție inedită
Capital.ro
Ordin UE pentru românii cu cont la bancă. Decizia valabilă din 17 iulie pentru cine transferă bani
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
Cât a mers darul la nunta lui Ianis Hagi. Chiar și invitații „normali” au plătit sume importante
stirilekanald.ro
Calvarul de nedescris prin care a trecut doctorița Marina, înainte să fie găsită moartă în cabinet!
substantial.ro
Detectarea fosfinei și amoniacului pe Venus sugerează posibilitatea existenței vieții
MediaFlux
Vești bune pentru locatarii de la bloc. Vor plăti mai puțin la întreținere
Shtiu.ro
'60 de grade la București. Cea mai mare arșiță din Europa a fost la noi'