„Există un acord”, au anunțat două surse europene, citate de AFP, după o reuniune a miniștrilor de finanțe din zona euro, a treia în 10 zile.
Vicepreședintele Comisiei Europene responsabil pentru euro, Valdis Dombrovskis, a confirmat acordul pe contul său de Twitter, precizând că Grecia va trebui să prezinte „o listă completă de măsuri de reformă”. „Lucrul pentru extinderea programului grec poate continua. Este important ca Grecia să-și țină angajamentele”, a insistat el, potrivit Agerpres.
Citeşte şi FT: Zona euro ar putea apela la băncile centrale pentru a reduce costurile salvării Greciei
Grecia va trebuie să prezinte luni seară reformele sale structurale (lupta contra evaziunii fiscale, corupției și administrația publică). Ele vor fi apoi detaliate de experți înainte de a fi examinate de Eurogrup, a declarat o sursă europeană.
După negocieri intense, miniștrii au examinat „un proiect de declarație a Eurogrupului, prezentat de președintele său, Jeroen Dijsselbloem, pentru care Grecia și-a dat acordul”, a indicat o altă sursă europeană.