„Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Alba Iulia au dispus trimiterea în judecată a unui număr de 167 inculpaţi, dintre care şapte în stare de arest preventiv, pentru constituirea unei asocieri infracţionale în vederea săvârşirii infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale”, arată DIICOT.
Concret, liderii grupării, inculpaţii Toma Constantin şi Coasian Sabin, împreună cu ceilalţi membri ai grupării au acţionat pe raza judeţelor Alba, Bihor, Cluj, Arad, Hunedoara, Maramureş, Satu Mare, Teleorman, precum şi pe raza municipiului Bucureşti, fiind specializaţi în falsificarea de dosare de pensie, falsificarea de diplome de studiu şi alte acte oficiale.
Inculpaţii au realizat acte de studii falsificate (diplome de bacalaureat, de licenţă, de master, certificate de calificare profesională) pentru 67 de persoane, în baza acestor diplome, beneficiarii exercitând diverse profesii pentru care nu aveau calificarea necesară.
Acuzaţii au falsificat cărţi de muncă, adeverinţe şi alte acte folosite la întocmirea dosarelor de pensionare, pentru un număr de 138 de persoane, pentru ca acestea să poată beneficia în mod nelegal de pensie pentru vechime în muncă.
Astfel, au fost prezentate Caselor Judeţene de Pensii un număr de 95 de dosare de pensie conţinând înscrisuri falsificate, 49 dintre acestea fiind introduse la plată.
Acţionând în această manieră, membrii grupării au produs bugetului de stat un prejudiciu de 2.400.000 lei, reprezentând sumele achitate cu titlul de pensie pentru vechime în muncă.
Cauza a fost trimisă spre competentă soluţionare Tribunalului Alba.