Fernando Alonso, ultimele informaţii despre starea sa. Ce spun medicii

Fernando Alonso a suferit un accident duminică, în timpul testelor efectuate duminică pe circuitul de la Barcelona şi a fost transportat de urgenţă, cu elicopterul, la spitalul Sant Cugat del Vallès. El se află în momentul de faţă internat, iar medicii spun că a suferit o comoţie.
Daniel Spătaru
23 feb. 2015, 07:42
Fernando Alonso, ultimele informaţii despre starea sa. Ce spun medicii

Fernando Alonso şi-a petrecut în spital noaptea de duminică spre luni, după accidentul suferit în timpul testelor de la Barcelona. Spaniolul a fost norocos că a scăpat doar cu o comoţie, însă medicii au decis să-l ţină sub observaţie, astfel că pilotul de Formula 1 se află încă internat. Potrivit agentului său, Alonso ar mai putea sta încă 24 de ore sub observaţie medicală, timp în care ar mai putea fi supus unor investigaţii.

Accidentul a avut loc în turul 21, iar circumstanţele producerii sale nu sunt foarte clare. Viteza pe care o avea monopostul lui Fernando Alonso în momentul impactului cu zidul era de 150 km/oră.

Un alt pilot spaniol, Carlos Sainz junior, a suferit un accident în acelaşi loc de pe circuit, în timpul testelor, însă acesta a fost capabil să se deplaseze singur către centrul medical.

Fernando Alonso s-a transferat în această iarnă de la Ferrari la McLaren, iar în locul său la Ferrari a ajuns Sebastian Vettel

Spynews
David Popovici a vorbit despre relația pe care o are cu Taisia, iubita lui: „Mă face să nu mă simt vinovat”
Bzi.ro
Ioana Tamaș, apariție incendiară, în costum de baie! Soția lui Gabi Tamaș, în vârstă de 36 de ani, a făcut senzație pe plaja din Bali
Fanatik.ro
Cum a fost țepuit un român în Turcia: ”Ce era să fac? Să mă iau la bătaie cu ei?!”
Capital.ro
Intră banii în conturile românilor. Au început plățile. Cine va primi 1.500 de euro
Playtech.ro
Lili Sandu a arătat TOT. Imagini de senzație cu vedeta la 45 de ani. Arată FABULOS
DailyBusiness
Noua înşelătorie care face ravagii în România. „Au luat câte 200.000 de euro de la Guvern”
Adevarul
Cine este Alfred Bulai, cunoscutul analist politic aflat în centrul unui scandal sexual
Spynews
Țara de vis în care să vă petreceți anii de pensie. Serviciile medicale sunt gratuite și se află în topul statelor cu un nivel de trai avantajos
Spynews
David Popovici luptă pentru aurul olimpic și la 100 de metri. Programul de marți al românilor la Jocurile Olimpice de la Paris
Evz.ro
Locul din România în care te naști din nou. Tot stresul se elimină pe aceste meleaguri
Ego.ro
Cine este și cu ce se ocupă iubita lui David Popovici. Taisia, în lacrimi când sportivul a câștigat aurul olimpic la Paris
Prosport.ro
FOTO. Fosta ispită de la Insula Iubirii nu ratează nicio ocazie să își arate dragostea față de milionarul cu 24 de ani mai bătrân decât ea, care i-a luat un Ferrari cadou!
wowbiz.ro
Soțul Marinei, dentista ucisă în cabinet, rupe tăcerea! Ce mărturisire a făcut în plină anchetă
Cancan.ro
Florin Salam, primele declarații după ce Roxana Dobre și-a luat copiii și s-a mutat la mama ei: 'N-are rost!'
Playsport.ro
„Nu ne atingem de ale bărbaților, nu avem voie”. Românca măritată cu miliardarul Ferrari a dezvăluit ce N-O lasă niciodată să facă soțul ei cu 47 de ani mai mare
kanald.ro
Tragedie pe DN7 din Arad: Un tânăr de 22 de ani a murit pe loc după ce prietenul său de 18 ani a intrat în coliziune frontală cu un TIR
Capital.ro
Interdicție pentru proprietarii de câini din România. Îți face direct dosar penal
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
Prezentatoarea TV și cântăreața se iubesc fără rețineri. Imaginile cu cele două femei celebre au atras numeroase comentarii
stirilekanald.ro
VIDEO Reacția halucinantă a tatălui adolescentului care a ucis un copil în Pantelimon. Ireal cum își apară fiul după tragedia provocată: „Dumneavoastră nu ați fost începător?”
substantial.ro
Noi furtuni solare ar putea provoca furtuni geomagnetice cu aurore boreale
MediaFlux
PENSIE 2024. PENSIONArII avantajați de formula de calcul.
Shtiu.ro
Curiozități despre David Popovici, omul-anfibie. Ce înălțime și ce obiceiuri are sportivul?